Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2009

niculina-vizireanu  Niculina VIZIREANU

 

 

“Orice ai fi prin naştere, rămâi la fel; nu abandona linia talentelor tale. Fii ceea ce a intenţionat natura să fii şi vei reusi.” (Sydney Smith)

DESENUL

Poem dedicat Niculinei Vizireanu

Ascunde-mă în tine
în stele sau în floare
cuvântul meu în şoapte vine
s-alinte a ta privire care
purtată pe a valurilor vise
cuprinde-n palme lacrimi stinse
şi ascultă-n taină gândul pur
ce vrea să se-nfiripe!

Cu mare drag,
Amelia Magori

 nina-vizireanu-imagine

Viaţa desenată de graficiana Niculina Vizireanu

 

            Niculina Vizireanu s-a născut în 13  octombrie 1959, în satul  dobrogean Straja, comuna Bărăgan,  judeţul Constanţa. Încă din primele clase primare este fascinată de arta desenului în creion.

Graficiana încearcă să-şi exprime, prin desene, gândurile, sentimentele sale, cât şi mesajele unor poezii care i-au plăcut în mod deosebit.

În momentele de libertate şi de  singurătate, deseneză mai mult din imaginaţie.

Plină de modestie, artista dăruieşte din desenele ei tuturor iubitorilor de frumos pentru a îmbina plăcut arta scrisului cu arta grafică.

Desenele Ninei Vizireanu au ajuns în paginilor multor cărţi ale autorilor de poezie contemporană: antologiile de poezie “Romania din suflet”,” Spiralele vieţii”, “Drumurile vieţii”, “Mirajele vieţii”, în volumele ”Agate Magice “si Mirajele albastre ale poetului Mihai Leonte, “Bucati din inima mea” de Amelia Magori, “Invitaţie la mare” şi “Efigii ale clipei” de Ana Ruse, “Fiorul zborului tandru” de Val Andreescu.

Artista are numeroase colaborări cu revistele Dor de dor şi Ecouri literare.

 

Mihai LEONTE despre desenele  Niculinei VIZIREANU

 

“Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Privind la desenele distinsei Niculina VIZIREANU, voi spune că ele spun mai mult decât un roman. Adevărul este că orice creaţie artistică poate fi interpretată de cel care se bucură de ea: privitorul, cititorul, ascultătorul…etc. In cazul desenului şi a picturii, privitorul poate vedea mult mai mult decât chiar însuşi artistul executant. Nynna are un simţ artistic destul de ascuţit, şi desenele ei demonstrează acest lucru.
             Sunt sigur că într-un viitor nu prea îndepărtat, va avea un cuvânt important în lumea desenului şi graficii. Cât de frumoasă este asocierea între poezie şi desen? Ce nu se poate spune prin cuvinte, desenul o spune prin linii simple. Continua să desenezi aşa cum ştii tu, iar noi privitorii vom admira creaţiile tale. Atelierul de la malul mării să lucreze intens. Este o mare plăcere să treci cu privirea peste desenele acestei creatoare deosebite, care este Niculina VIZIREANU, care aduce noi desene pline de înţelesuri şi semnificaţii.
             Mesajele transmise prin aceste desene sunt adevărate eseuri poetice care încântă ochiul, dar si sufletul. Este o mare bucurie, şi în acelaşi timp o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă. Sper sincer, ca vei reuşi să mergi mult mai departe, şi să devii o celebritate
Draga Niculina din partea mea ai tot respectul şi recunoştinţa care o merită o artistă deosebită.”

grafica Nina Vizireanu 

Grafica artistei a fost expusă până acum în numeroase expozitii de grup sau personale în Constanta şi în ţară, sau prezentată cu ocazia diferitelor lansări de carte.

Tablourile pot fi vizionate şi achiziţionate la numeroasele expozitii din localiatatea de reşedinţă sau din alte centre culturale din ţară.

Pasiunile care alină sufletul rămân pentru talentata graficiană: desenul, literatura, poezia, lumea cu tot ce o înconjoară şi nu în ultimul rând, plimbările liniştite pe malul mării, alături de soţul ei George Vizireanu.

Prietenă sinceră şi onestă, graficiana Nina Vizireanu execută şi tablouri la comandă, iar unul dintre frumoasele sale creaţii am reuşit să-l achiziţionez şi eu pentru a sta alături de cărţile mele în biblioteca personală.

Nici un lucru măreţ din lumea aceasta nu a fost realizat fără pasiune, de aceea crede în tine, în pasiunea ta şi deschide aripile creaţiei pentru a putea dărui lumii întregi, imagini deosebite, pline de viaţă şi de bucurie.

Cu deosebită consideraţie,


Simina -Silvia Şcladan

Read Full Post »

Scriitoarea  Floarea Cărbune, autoarea de poezie în volumul antologic Izvoarele vieţii  este premiată la secţiunea Reportaj Literar în cadrul concursului literar “Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Udeşti 2009.

Cartea sa este în curs de apariţie.

coperta2

         Plină de sensibilitate şi înţelepciune, poeta şi prozatoarea Floarea Cărbune, adună în paginile sale amintiri adunate din cristalele timpului, le slefuieşte până la fineţea diamantului pentru a le reda cititorului în toată strălucirea lor. 

Găsim aici o autoare matură, exprimată deplin, cu experienţa scrisului dobândită printr-un talent înnăscut, cristalizat în anii în care a lucrat ca bibliotecară, îndrumând elevii să citească cărţile preţioase aflate pe rafturile bibliotecii.

Citind cartea simţi cum din „găoacea răscoaptă” a sufletului se nasc uneori trăistuţe cu poveşti care dăinuie, care ne încântă, luminând serile, ca şi cum, dincolo de orice nefericită întâmplare, există o pulsaţie a luminii în fiecare din noi, adesea observabilă doar din afara noastră.

Uneori aceste trăiri se materializează într-o carte, într-un tablou, într-o sculptură sau într-o poezie. Tocmai de aceea, întâmplarea de a da viaţă unei cărţi este uneori ca o minune, pentru că ea are ceva din sămânţa luminilor.

Evocând trăirile din viaţa personală, autoarea se dedică viitorului purtând un  permanent dialog cu sine, cu cititorul, cu poezia, reuşind să ne dăruiască o carte educativă în care fiecare cuvânt poartă cu el gândul bun al autoarei, pentru că, scriitoarea Floarea Cărbune îşi foloseşte cu naturaleţe mintea şi imaginaţia, dar mereu pune în primul rând inima atunci când este necesar să filtreze toate informaţiile pe care doreşte să le transmită cititorului.

Parcurgând paginile acestui volum cititorul descoperă de la frumusetea de odinioară a satului românesc până la înţelepciunea samurailor japonezi, lăsând liber cuvântul autoarei sa-l poarte pe căi nebănuit de pitoreşti.

Lectura este relaxantă şi plină de amintiri sau peripeţii care încântă ochiul cititorului, purtându-l pe tărâmuri de vis şi încântare.

Remarcabile sunt dinamismul trăirilor, superbele fotografii şi această mărturie de vitalitate a românilor care vine din frumosul sufletului acestui neam.

Mărturisesc că am avut plăcerea lecturii cărţii scrise de Floarea Cărbune încă de la primele pagini, descoperind călătoria pas cu pas şi de aceea ştiu că în spatele oricărei melancolii sau a tristeţii, verbalitatea, gestualitatea şi atitudinea vocii autoarei, se ascunde  o imensă vitalitate; în spatele cuvintelor se află un om, un spirit nobil, plin de har, ce merită, prin lectura dezlănţuitului său spirit, în mod paradoxal cuprins în forme laice, tainice sau înaripate, să fie cunoscută.

Un debut convingător, un moment important pentru autoare şi în acelaşi timp pentru Literatura Română. Adevăratele cărţi încep când cuvintele se termină, când slovele sunt înlocuite de sentimentele cititorului creionând noi imagini în mintea sa.

Am deplina convingere că această carte nu va ramâne neobservată ea transmiţând mai departe cultura şi tradiţiile poporului român din generaţie în generaţie, ca un dar preţios.

Felicitări stimată doamnă Floarea Cărbune pentru imensa capacitate de creaţie şi în special pentru acest talent deosebit de a dărui lumină din lumina trăirilor tale.

 

Cu deosebită consideraţie,

Simina Silvia Şcladan

Read Full Post »

RICHARD CLAYDERMAN

RICHARD CLAYDERMAN

Pe 23 aprilie la ora 19 am avut deosebita plăcere de a participa la concertul în aer liber a renumitului pianist Richard Clayderman.
Am rămas impresionată de naturaleţea cu care a urcat pe scenă şi a vorbit în franceză, engleza dar şi în română pentru a fi înţeles de toată lumea.
Muzica lui a răsunat sub seninul cerului atingând inimile tuturor.
Artistul a acceptat ca publicul să coboare din tribune şi să vină aproape de el. Astfel am ajuns la 3 m de scena de pe care răsuna această muzică de vis:
La sfârşitul concertul a mulţumit violonistelor din România care l-au acompaniat şi le-a oferit trandafiri.
În semn de preţuire pentru această ţară a chemat o fetiţă din public pentru a-i oferi un trandafir.
A fost o seară de neuitat în care bucuria oamenilor se putea regăsi pe feţele tuturor.
Mulţumesc Richard Clayderman pentru salutul şi cântecul tău adresat tuturor românilor!

Read Full Post »

Data de 23 aprilie este declarată Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor în calendarul UNESCO, dar şi ziua bibliotecii şi a bibliotecarului din România. Cu această ocazie, astăzi am stabilit  coperta şi mâine de Izvorul Tămăduirii voi printa primul exemplar de carte din Izvoarele vieţii!

coperta-carte-1

Cu această ocazie doresc să spun un călduros „LA MULŢI ANI” tuturor scriitorilor din România.

În particular aş dori să mai felicit pe:

– doamna Floarea Cărbune, autoare de poezie în volumul antologic Izvoarele vieţii pentru premiul câştigat la secţiunea Reportaj Literar în cadrul concursului literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Udeşti;

-domnul  Geoge Pena pentru prezentarea poeziilor sale pe postul de televiziune DDTV

-doamna Nina Vizireanu pentru expozitia de grafică si pictură alături de mari artişti contemporani

-Dan Iordache pentru volumul de poezii Achtung maybe apărut la editura PRINCEPS EDIT

-Dan Desliu pentru volumul de poezii CLIPE DE LUMINA realizat la editura ANAMAROL

-Aristiţa Buciu pentru volumul de poezii NOSTALGIA GÂNDULUI MEU realizat la editura ANAMAROL

-pe toţi autorii din acest nou volum al prieteniei pentru toate micile sau marile realizari din viaţa lor.

 

Read Full Post »

În aceată frumoasă zi de sărbătoare doresc să urez tuturor celo care poartă numele acestui mare sfânt, un sincer şi călduros:

„LA MULŢI ANI!”

 Doresc să urez colegilor din volumul antologic Izvoarele vietii,

Doamnei Georgeta Olteanu si domnului George Pena multă putere de creaţie,

o primăvară frumoasă  şi mult spor în viaţa lor.

Am citit şi povestea Sfântului Gheorghe:

O icoană din secolul al XV-lea reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe doborând balaurul.jpg„Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. ”

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm

Read Full Post »

 

Fericire de copil

Azi am trăit bucuria de a vedea în bucătăria mea, grâul încolţit.Va fi “patul” pentru ouăle încondeiate pentru Paşte.

Este minunat să îmi mai aduc aminte de copilarie.

Am depăşit pentru câteva clipe timpul şi am trait o poveste de copil……o intoarcere in timpul copilariei mele,acolo departe în sătucul meu drag Calafindeşti de parcă timpul s-a oprit şi satul mă aşteaptă să-i înveselesc uliţele.Ocupată cu treburile casnice de mamă, având mintea liberă, am alunecat cu gândul înapoi şi am retrăit clipe minunate din copilarie. Mi-am amintit cu drag de micile treburi încredinţate mie de mama sau de bunica.În primul rând acasă lăcuiam gardul,văruiam nucul de la poartă, cireşii, prunii şi  nucul din livadă care acum nu mai este, a trecut şi el odată cu tata în alte lumi.

Oare unde merg copacii dupa ce mor?

Apoi spălam paharele din vitrină. Eram atât de mândră că-mi dădea mama voie să le spăl şi culmea niciodă nu am spart niciunul.

În Joia Mare vopseam ouăle.Mă bucuram de acest important eveniment şi nimeni nu îndrăznea să le vopseasaca în locul meu.

Preferatele mele erau cele care le  pictam cu lalele si trandafiri cu vopsele special pregătite pentru Paşte.

Când nu aveam aceste vopsele mama mă ajuta să le pictez cu ceară, cu nişte beţişoare (numite chiştiţe)care aveau în vârf un tubuleţ subţire de metal care se înmuia în ceara  de albine încălzită pe marginea plitei. Aveam un caiet cu diferite desene specifice pentru ornat, caiet păstrat cu străşnicie de mama an de an.

Cu chiştiţa, desenam flori, desene geometrice sau crucea Paştelui, scriam numele membrilor familiei pe cele mai reuşite picturi.

Uneori  pentru diversitate  le puneam frunzuliţe de pătrunjel ,leuştean apoile legam in ciorap si le cufundam în vopsea roşie.

Ieşeau atât de frumoase!

Le lăsam să se usuce şi apoi le puneam într-un coş în care aşezam un strat de verdeaţă. Nu ştiu de ce dar şi azi procedez la fel…..

 

Bunica din partea tatei cu care locuiam împreună, îmi încredinţase micuţa grădiniţă din spatele casei, să o sap, să îi smulg buruienile şi să am grijă de florile de peste an. Acolo bunica avea lalele şi bujori iar primăvara era o minunăţie când înfloreau şi eram mulţumită de munca mea pentru că numai eu aveam acces acolo.

Eram atât de mândră de mine când intram şi rupeam câteva flori pe care bunica le punea în geam într-un pahar curat.

Nu avea bunica vaze dar avea un suflet mare şi când ne spunea o poveste ne adunam în jurul ei curioşi să aflăm noi povestiri cu tâlc.

Părinţii mei au fost oameni simpli dar care cu atâta drag ne-au îndrumat şi iubit.

 Îmi revine în minte parcă şi mirosul de primăvară, miros de liliac înflorit,miros de iarbă crudă şi de pădure, mirosul curat de var proaspăt cu care oameni îşi primeneau casele şi gardurile, de vorbele rostite cu blândeţe şi cântecele copilăriei.

Uite aşa plecând din lumea mea de acum şi retrăind lumea mea de atunci mă simt atat de minunat, atât de fericită, atât de copilă.

Multe si frumoase sunt obiceiurile de Paşte păstrate în România.
Şi în săptămâna dinainte (Săptamâna Mare) există obiceiuri statornicite de veacuri, transmise din generaţie în generaţie. La noi în Bucovina Sărbătorile de Paşte sunt pline de viaţă şi fiecare lucru este plin de semnificaţie…
În joia mare se vopsesc ouăle.
În vinerea mare este o linişte deplină si fiecare munceşte având grijă să nu deranjeze pe nimeni, iar seara se merge la biserică la vecernie.

Sâmbăta se pregătesc bucatele pentru masa de Paşte.
Se coace pâinea şi cozonacii, iar seara se pun în cuptorul încins oalele de lut în care se prepară gaina umplută şi sarmalele apoi tăvile cu friptura de miel şi drobul.

Toata casa este curată şi pregătită de sărbătoare.

Această tradiţie o păstrăm de ani de zile şi noi.

 În seara de Înviere ne îmbrăcăm cu haine noi şi în jurul orei  23 mergem la biserica „să luăm lumină” împreuna cu grupul de vecini şi prieteni.

În faţa bisericilor este o mare de oameni şi lumina care ascultă în linişte slujba de Înviere.

Dimineaţa ducem cosurile cu pască şi cu bucăţi din mâncarea care dorim să fie sfinţită.
În coş se pot pune şi hainuţe ale copilaşilor mai mici care nu pot ajunge noaptea la biserică, pentru a fi sfintite.
În fiecare coş se aprinde o lumânare.
Este ca o mare minune.

Privit de departe totul pare ca un drum de lumină, cărări de lumină şi oameni.
Pănâ şi cei mai necăjiţi oameni (copii ai străzii)vin cu farfuria lor de bucate pt a fi sfintită.

Dupa slujba de Înviere ne întoarcem acasă, ne spălăm pe faţă cu apa proaspătă în care am pus un ou roşu şi un bănuţ. Facem cruce cu oul întreg(pt a fi sănătoşi şi întregi la trup şi suflet ca acel ou), apoi facem cruce şi cu bănuţul ( pt a avea spor în casă), şi noi şi copilaşii noştri.
După tot acest ritual mâncăm o fărâmă de anafură, şi cel mai important lucru…TOATA FAMILIA MĂNÂNCĂ DINTR-UN SINGUR OU…pentru a fi tot anul (un întreg)uniţi ca acel ou, un ou intreg care sa nu ne lase sa ne ratacim prin lume, după care ciocnim ouă roşii şi spunem: HRISTOS A ÎNVIAT! aşteptând răspunsul: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Scoatem bucatele fierbinţi din cuptor fericiţi că suntem sănătoşi şi din nou împreună cu toată familia.
Ce puţin ne trebuie să redescoperim fericirea simplă!

-Oare de ce alergăm bezmetici dupa himere?

-Oare de ce ne irosim?

Fericirea este lângă noi,în fapte şi lucruri mărunte. Hai sa o traim!

Aici e soare si cald , e foarte frumos. Am un copac înflorit la geam şi se aud triluri de păsărele. Da, e frumoasa viaţa mea in aceste clipe…

Vă doresc să aveţi parte de clipe fericite alături de cei dragi!

Simina Silvia Şcladan

Read Full Post »

PRIMĂVARĂ, TE IUBESC!

 

Iubesc enorm natura înverzită,
Cu iarbă deasă prinsă-n năsturaşi,
Cu albinuţe prin stamina înflorită,
Cu miei zburdalnici, veseli pe imaş…
 

 

Iubesc copacii cu boboci în floare,

Cu roi de fluturi zburând jucăuşi,

Purtând parfumul lor pe aripioare,

Prin zarzări albi, cireşi şi cocoduşi.

 

Iubesc seninul cerului albastru,

Cu nori pufoşi purtaţi de vânt,

Şi liniştea chiliei de sihastru,

Când merg să-i cer iertare celui Sfânt.

 

Iubesc a primăverii sărbătoare,
Cu ouă roşii, pască şi lumină,

Ce-aduce înfrăţirea-ntre popoare,

Şi face viaţa lumii mai senină.

 

Frumoasele obiceiuri de Paşti se păstreză în tradiţia poporului român şi în mod special în Bucovina. În satul meu natal Calafindeşti, Învierea Domnului este aşteptată cu mare bucurie respectându-se obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi, obiceiuri  sacre care ajută omul să trăiască în comuniune cu natura şi divinitatea.
Suntem datori faţă de urmaşii noştri să le transmitem aceste taine lăsate ca moştenire din neam în neam pentru a le croi drum spre o viaţă cât mai aproape de natural şi frumos.
Fie ca lumina Sfintelor sărbători de Paşti să intre în sufletele tuturor creştinilor ca să le aducă sănătate şi prosperitate, iar urările:
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
să răsune din toate sufletele în această perioadă de bucurie, de lumină, de primăvară!
Simina S

Read Full Post »

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Herman Hesse în Knulp

Curajul de-a fi poet

 

În lumea ce se învârte-nnebunită,
Să caute o oază de speranţă,
E greu să fii poet şi să visezi,
Prin vorbă fericirea să creezi.

 

În lumea asta pusă pe risipă,
Cuvântul tău în nouri se disipă…
Spre alte zări, spre albe dimineţi,
Tu poţi să taci şi-n taină să înveţi,
Un mic copil că viaţa-i naturală,
Că toată vânzoleala asta e banală,
Făcută doar ca să impresioneze
Şi-o lume artificiala, falsă, să creeze…

 

Când Dumnezeu ne-nvaţă să iubim,

Cuvântul Lui în taină-l auzim,

De mii de ani trăim pe-acest pământ,

Şi ne-nălţăm ca om, prin tot ce este sfânt.

 

Simina Silvia Şcladan

 

Read Full Post »

 

În toată Bucovina pregătirile sunt în toi.

Curăţenia de Paşti este pe terminate, în mănăstiri răsună slujbele religioase specifice acestei perioade, iar bisericile sunt pline de credincioşi care vin să se spovedească şi împărtăşească.

Îm oraşul Suceava au apărut care cu ouă vopsite, postate ca decoraţiuni în marile intersecţii.

În centrul oraşului, în faţa casei de cultură s-a instalat un soclu pe care urmeaza să fie fixat imensul ou încondeiat.

În jurul lui s-au montat căsuţe tradiţionale şi biserica. Totul pare un mic sătuţ în miniatură.

Azi au inceput manifestările şi mulţi copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi-au prezentat tradiţiile şi obiceiurile de Paşti din localităţile lor de baştină.

Read Full Post »

NĂSCUT DIN PRIMĂVARĂ

 

Tu te-ai născut în prag de sărbătoare,
În plină primăvară cu caişi în floare,
Tu te-ai născut să dăruieşti lumină,
Suflet de om ce-mi faci viaţa senină.

 

Tu te-ai născut din lacrimi de luceferi

Din dimineţi cu flori în calde adieri ,

Tu te-ai născut ca să trăieşti cu sens,

În mintea ta palpită întregul Univers.

 

Tu te-ai născut, din Raiul nepătruns,

Din dragostea de viaţă a omului supus,

Trăieşti secunda, nimic nu ai de-ascuns,

Tu te-ai născut, şi asta ţi-e  de ajuns.

 

LA MULŢI ANI !
gingaş copil născut din iubire,

din dragoste de viaţă şi-mplinire 
să trăieşti frumos,
să te bucuri de prezent
iar în  urma paşilor tăi
să fie clinchet
de gânduri,
de bucurie,
de cuvinte,

de culoare,
adunate în tablouri,
dăruite oamenilor.

 

Cu drag,

Mama ta, Simina Silvia Şcladan.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »