Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘POEZIILE MELE’ Category

Vă mulţumesc din suflet domnule Todirel CĂLUGĂRIŢA pentru acest articol impresionant pe care abia acum l-am descoperit.

Ametiste moldave coperta IV

Roata vieţii se-nvârteşte…unii oameni asigură mişcarea normală, unii micşorează viteza, alţii măresc viteza, alţii se distrează…dar la sfârşit numai Bunul Dumnezeu ştie cui a fost de un real ajutor această experienţă (Lecţie de viaţă) sau cât de încântată de acest joc este umanitatea”, ne spune pe un ton greu de combătut poeta suceveană Simina Silvia ŞCLADAN, provocându-ne să-i căutăm urmele scriiturii şi ale activităţii prin presă şi pe site-urile literare, pentru a afla în ce mod se raportează ea însăşi la mersul universal al treburilor.

Membră a Ligii Scriitorilor din România şi inclusă în Dicţionarul scriitorilor români de haiku, Silvia VOUCIUC s-a născut la Calafindeşti, unde a primit primele impulsuri spre poezia şi înţelepciunea populară de la bunica sa, Elisabeta VOUCIUC, în special, dar şi de la părinţii Constantin şi Zamfira (care aveau să-i păstreze până târziu caieţelele de versuri din copilărie), iar primele îndemnuri şi îndrumări de a scrie poezie, de la învăţătoarea Maria CHIDEŞA. Nu avea să rămână datoare cu toate acestea, pe care Simina Silvia ŞCLADAN (nume obţinut după căsătorie şi după adăugarea pseudonimului literar „Simina”) le-a transmis mai departe, iniţiind proiectul literar „Cărţi şi gânduri în dar”, în cadrul căruia asigură coordonarea şi editarea unor lucrări de îndrumare a copiilor, de către scriitorii contemporani, de a scrie proză şi poezie.

Până să poată contribui la promovarea literaturii, poeta din Calafindeşti a absolvit liceul la Rădăuţi (actualul Colegiu NaţionalEudoxiu HURMUZACHI”), studiile universitate la Iaşi (ingineră mecanică şi de sistem), unde şi-a luat şi masteratul, achiziţionând mai apoi experienţă ca profesoară, ingineră la Romtelecom S.A., expertă la Institutul Naţional de Statistică şi bibliotecară la Biblioteca BucovineiI.G.Sbiera”.

Unul dintre proiectele sale anterioare i-a facilitat întâlnirea cu poetul şi scriitorul ce va fi sărbătorit de toată suflarea comunei Buneşti în satul natal, Petia, la data de 19 sepembrie 2014, prilej pentru autoarea antologată în „AMETISTE MOLDAVE” să observe că:

În Monografia localităţii Petia, „Petia, sat la hotarul Bucovinei”, realizată de preotul Constantin TUDOSĂ, poetul Mihai LEONTE este trecut primul în rândul personalităţilor şi fiilor satului care fac cinste localităţii… În anul 2009 poetul Mihai LEONTE a răspuns invitaţiei mele de a-şi publica poeziile dedicate copilăriei şi satului său natal, dar şi meseriei de miner, în volumul de poezii pentru copii <<Universul bucuriei>>”, adăugând că în anul 2010 „am avut plăcuta bucurie de a face lansarea cărţii de poezii…la Observatorul Astronomic de la Universitatea <<Ştefan cel Mare>> Suceava…”.

A colaborat la revistele „Visul” (din care vă vom prezenta una dintre creaţiile sale, ce a fost aleasă şi pentru volumul antologic ce dă nume rubricii noastre), „Glas comun”, „NordLitera” (iarăşi ne întâlnim cu redactorul şef de la „Crai nou”, poetul Liviu CLEMENT!), „Romănia liberă”, având poezii sau proză scurtă în mai multe volume antologice: „Mirajele vieţii”, „Izvoarele vieţii”, „Speranţele vieţii”, „Freamăt de timp – Ce enigmatică eşti, femeie!”, „Romeo şi Julieta la Mizil” (2008 şi 2009), „Călători prin timp”, „Universul bucuriei”, „Universul poveştilor”, „Un vers, o poezie”, „Poezia, prietena mea”ş.a.  Premiile şi diplomele îi încununează reuşita lierară şi în câmp social a profesoarei-inginer, iar din faptul că sunt numeroase nu trebuie să conchidem că poeta nu ar fi în floarea vârstei, ci doar că activitatea sa e prodigioasă şi că face parte dintre persoanele care pun umărul serios ca să mărească viteza cu care se-nvârte ”roata vieţii”…

Şi chiar dacă neiniţiaţilor li s-ar părea că în ultima vreme s-a retras din hărmălaia cotidiană, aşezându-se deoparte, în colţul liniştit al bibliotecii,  unde, vorba poetului, s-ar regăsi pe sine, fără a băga ”nici chiar de seamă”,din cărarea sa afară, putem fi lesne convinşi (extrapolând ce-am aflat despre această iubitoare de înţelepciune şi, desigur, viitoare cetăţeană de onoare a comunei Calafindeşti) că multe alte fapte de-ale sale vor urma…

Redăm poezia promisă:

simina-silvia-scladanGânduri pentru viaţă

de Simina Silvia ŞCLADAN

Ce frumoasă este viaţa când trăieşti în armonie,
Şi din gânduri înţelepte îi faci vieţii temelie,
Cât de mic îţi pare totul când priveşti spre infinit,
Şi te bucuri pentru clipa de răgaz cât ai trăit…
Dacă-ai şti că-n viaţa asta totul este calculat,
C-ai venit cu ghemul vieţii dinainte ajustat,
Ca să fie lung sau scurt, să te bucuri sau să rabzi
Şi din toate câte faci să înveţi cum să nu cazi…

Poate-ai şti să alegi drumul care poate să te-mbie,
Să trăieşti în bună stare cu iubire şi-armonie,
Ca să laşi în urma ta un Pământ mai primitor
Pentru omul care vine să-ţi ofere ajutor.

Şi de-ai şti că poţi fi liber să faci tot ce îţi propui,
Să ajuţi în lumea asta prin cuvântul care-l spui,
Sau prin gestul tău de pace, cum iubire poţi să dai
Fiinţei ce te priveşte aşteptând un colţ de Rai…

Să cunoşti, să ai curajul să înfrunţi şi vremea rea,
Şi priviri apăsătoare, ura, chiar şi vorba grea
Pentru-a merge mai departe spre a face ce ţi-e dat,
Ce ţi-e scris în Cartea vieţii chiar de Cel ce te-a creat.

rubrică realizată de

 Todirel CĂLUGĂRIŢA  todirel@ziaruldepenet.ro

Articol publicat în:  http://www.ziaruldepenet.ro/2014/08/31/ametiste-moldave-viii-simina-silvia-scladan-si-modul-sau-de-trece-prin-timp/#!prettyPhoto/0/

Felicitări scriitorului Mihai Leonte pentru reuşita tuturor proiectelor literare în care şi-a adus contribuţia şi mulţumesc din suflet pentru onoarea de a mă include în rândul  poeţilor din „Ametiste Moldave”.

Anunțuri

Read Full Post »

Sunt născută în dimineața zilei de 27 martie 1970, o zi superba de primăvară plină de energia reînnoirii. Consider că insusi primăvara mi-a dat impulsul de a descoperi lucruri noi și de a mă reinventa atunci când simțeam că viața mea trebuia să mai urce o treaptă. Anul acesta am primit multe cadouri frumoase, urari si ganduri pozitive de la cei dragi. Un cadou special l-am primit de la fetița mea Diana, care mi-a pictat acest tablou de primavera special pentru mine. Acesta este „Copacul din vis”, in copac cu flori asa cum simt ca este sufletul meu si a multor oameni cu care m-am intalnit pana acum:

IMG-20170327-WA0002

 

Si anul acesta au fost alături de mine: toată familia mea, prietenii dragi, precum și noii mei colegi de la cursurile de reflexoterapie și masaj terapeutic.

IMG-20170327-WA0001

Exista un timp când trebuie sa te nasti
Si un timp când trebuie sa dai nastere altor oameni, 
Un timp când abia astepti sa devii tânar
Si un timp când ai mai vrea sa fii tânar…

Un timp când vrei sa stii cât mai multe
Si un timp când ai vrea sa nu fi stiut prea multe, 
Un timp când abia astepti sa descoperi lumea
Si un timp când astepti ca lumea sa te descopere pe tine, 

Un timp cand trebuie sa traiesti cu întelepciune
Si un timp când trebuie sa mori cu demnitate, 
Un timp când tainele Universului erau povesti
Si un timp când tu devii o poveste din tainele Universului…

Este timp pentru toate, numai noi oamenii
Nu mai reusim sa descoperim tainica iesire din goana lui…

Simina Silvia Scladan 

Mulțumesc Doamne că mi-ai dat sănătate să traiesc in bunastare in toate zilele de până acum, iți mulțumesc că ești lângă mine și-mi dai puterea sa calatoresc cu incredere si speranta pe drumul vietii mele in toate zilele ce vor urma, asa cum numai Tu stii sa o faci!

Read Full Post »

CALATORIND CU IUBIRE

Neuroprogramare lingvistică (NLP)
Motto: “Gândeşte pozitiv!”

Mă las purtată de destin prin viaţă,
Simt briza vântului cum mă răsfaţă.
Păşesc atent, parc-aş călca pe pâine,
Trăind… de azi creez ziua de mâine.

Spre viitor de azi eu mi-am întins visare
Şi gândul înţelept se va transmite-n zare.
Îmi programez în gând ca să înving temutul
Şi-mi regăsesc în mine totdeauna începutul.

Şi mintea mea arde-n văpăi de sânge,
De mult sufletul fulger nu mai plânge.
Ştiu că sunt cheia fericirii ce-mi revine,
Iubirea caldă este şi va fi mereu în mine !
Simina Silvia Șcladan

Atractia Succesului

Oamenii care şi-au dezvoltat un simţ puternic al recunoştinţei nu sunt neapărat în topul celor mai bogaţi sau mai faimoşi, dar e adevărat că au viața pe care și-o doresc și se simt binecuvântați. Parcă norocul îi însoțește pretutindeni și toate li se întâmplă în favoarea lor. Acești oameni au o aură specială. Radiază de fericire.

Și cum spuneam, ei nu fac parte din categoria VIP-urilor. Pur şi simplu, au învăţat să recunoască şi aprecieze partea pozitivă a oricărei situaţii din viaţa lor. Observațiile cercetătorilor au scos în evidență următorul aspect: oamenii care obișnuiesc să aprecieze puterea momentului prezent și micile daruri pe care viața le face sunt mai fericiți și mai longevivi decât persoanele veșnic în căutarea unor situații mai bune.Mulțumirea și recunoștința pentru ceea ce este acum nu duc la plafonare, așa cum poate avem senzația. Este vorba mai mult despre a trăi clipa de față…

Vezi articol original 1.286 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

IUBIREA NE VINDECA

Iubirea ne vindecă

Se spune că iubirea înlătura suferinţa,

Iubirea arde karma, alungă neputinţa,

Ea poate transcende ne-aduce fericirea,

Doar în iubire ne împlinim menirea.

 

În marea iubire ego-ul propriu se dizolvă,

Şi mintea se  pre schimbă, de boală ne absolvă.

Starea interioară  se schimbă în mai bine,

Apare candoarea şi-mpăcarea cu sine.

 

 

 

Ca niciodata hrăneşti cu boabe păsărele,

Mângâi cu drag un câine cu ochii de mărgele.

Percepţia asupra lumii din jurul tău se schimbă,

Devii un Mare Suflet un „Maha-atma” nimbă.

 

Iar starea aceasta curge calm prin tine…

Şi oamenii  şi întâmplările îţi apar divine.

O opera de artă, îţi pare întreaga natură,

Devine armonie pură, plină de căldură.

 

Iubirea, expresia armoniei din petale,

A frumuseţii şi perfecţiunii universale.

Nu poate apare în dezordine, în haos,

Ne pune indiferenţa şi egoismul în repaos.

 

Când iubirea apare, poeţii te minunează ,

Cântăreţii te-ncântă, pictorii capodopere pictează,

Calea vieţii în taină o schimbă  sau o formează,

Devin scump elixir în suflet şi viaţa propulsează.

 

Daca ei ar face asta în inimă trişti

Arta lor te-ar întrista de-o priveşti.

Doar arta făcută prin iubire vindecă,

Magia iubirii prosperitate revendică.

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

IUBIREA APROAPELUI

Se-ntâmplă

Se-ntâmplă să dai,

Fără a primi,

Se-ntâmplă să cerţi,

Fără a iubi.

Se-ntâmplă să-nveţi,

De ce te-ai născut,

Se-ntâmplă să ierţi,

Fără a fi crezut.

Se întâmplă să duci,

Mai mult decât poţi,

Se-ntâmplă să taci,

Când dai de netoţi.

Se-ntâmplă cu ură,

Mai mult să asuzi,

Se-ntâmplă să uiţi,

Ce iubire ascunzi…

Simina Silvia Șcladan

Atractia Succesului

Energia unui om care daruieste

Omul care dăruiește are resurse interioare bogate. Indiferent ce primești de la el – un gând, o privire, un zâmbet, un cadou sau o oportunitate – vine la pachet cu o energie frumoasă. Ceva care te face să te simți în largul tău și să-ți deschizi brațele cu zâmbetul pe buze.

Omul care oferă urmărește să compenzeze lipsa unor resurse de care are nevoie – o imagine de sine bună, admirația celorlalți, influență, putere de convingere și chiar obținerea unui avantaj la schimb (material sau nu). Iar asta, din nou, se simte.

Cel care dăruiește are. Are pentru că își dăruiește. Generozitatea autentică se naște din grija pe care o ai față de tine. Nu poți dărui ceea ce nu ai.

În relațiile cu oamenii, când simulăm, nu stimulăm. Dacă oferi fără ca tu însuți să fii plin, ceea ce dai nu are suficientă forță energetică de a trezi ceva similar…

Vezi articol original 219 cuvinte mai mult

Read Full Post »

SIMINA SILVIA SCLADAN SI AUTORII PREZENTI LA BIBLIOTECA BUCOVINEI 2015

Ecou în presa suceveană: In Crai nou a apărut un scurt editorial despre lanasarea de carte Acorduri moldave:”La Editura „Armonii Culturale” din Adjud a apărut recent volumul antologic de versuri „Acorduri moldave”, „al poeţilor de pe net”, coordonat de scriitorul Mihai Leonte, originar din Buneşti. Realizaţi în viaţă pe diverse paliere profesionale şi sociale, scriitorii care se regăsesc în volum şi-au făcut publice poeziile pe diverse reţele de socializare, unde s-au şi cunoscut între ei, iar unele dintre creaţiile lor au fost prezentate în cadrul diverselor manifestări literare.”

Mulțumim tuturor participanților la acest frumos eveniment de suflet.

Read Full Post »

Azi e o nouă zi minunată, când un manunchi de scriitori se reunesc pentru a dărui lumii noi versuri din creația literară contemporană.

Azi vă așteptăm dragi prieteni să veniți la Biblioteca Bucovinei” I.G.Sbiera” pentru a fi alături de noi la o nouă prezentare de carte.Vor fi prezentate cărțile: Acorduri moldave, Cinstire înaintașilor, Poezia prietena mea, Meridiane lirice, Artă sfâșiată și Călătorie în regatul cuvintelor.

Astăzi am regăsit câteva din  versurile mele in videoclipurile create de cei care le-au citit și au dorit să le adauge imagini și mizică. Vă mulțumesc dragi prieteni pentru ajutor!

Read Full Post »

Older Posts »