Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2019

received_213492362824479

La mulți ani, tuturor românilor cu suflet românesc, care reușesc să unească în continuare românii din România și cei răspândiți prin lume!

img-20190124-wa0000

„Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, numai că în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate. ”

Suntem mândri că suntem români și ca avem o țară frumoasă cu oameni minunați.   Cine vede aceste locuri, nu poate să nu mai revină şi să povestească şi altora despre frumuseţea şi istoria lor, de aceea promovarea României   constituie pentru noi toţi o datorie patriotică şi sufletească.


„Un popor unit este un popor puternic.
Un popor dezbinat poate fi ușor de manipulat și distrus.”
Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Bună dimineața!
„Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor. ”

received_296713207700687
Cu ani în urmă am citit aceste cuvinte care m-au impresionat și am rămas uimita ca totuși sunt scrise de un bărbat:

Femei mature şi femei imature. ( de Paulo Coelho)

” Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.
Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor. Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifică” pe bărbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.
Femeile imature încearcă să „înlănţuiască” un bărbat utilizând sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască” el pe tine.
Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc… Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te”, se ridică, se îmbracă şi pleacă.
Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.
Femeile imature îl pot aduce pe un bărbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe bărbat acasă.
Femeile imature sunt permanent îngrijorate că nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat. Femeile mature ştiu că sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat.
Femeile imature încearcă să monopolizeze tot timpul bărbatului lor. Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiul de care are nevoie unui bărbat – asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special – şi pleacă să se distreze cu proprii prieteni.
Femeile imature gândesc că un bărbat care plânge este un bărbat slab… Femeile mature îi oferă acestuia un umăr pe care să plângă şi o batistă.
Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor. Femeile mature îi „arată” bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia”.
Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia. Femeile mature ştiu că ăla a fost doar UN bărbat.
Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature trateaza totul, indiferent de rezultat, fără amărăciune şi furie”.

Din punctul de vedere al bărbaților totul este: alb sau negru, bun sau rău,  mature sau imature,  dar pentru noi femeile care desfacem firul în patru fiecare situație are mii de fațete și tot atâtea rezolvări.

Cred totuși că multe tinere din zilele   noastre sunt suficient de mature ca să pornească în lume frumoase , deștepte și  puternice, cu fruntea sus, știind că vor deveni mame bune, stâlpi ai familiei  și luptătoare adevărate pentru apărarea căminului  lor.

 

Read Full Post »

Suntem prea grăbiți ca să observăm, suntem prea grăbiți ca să mângâiem, suntem prea grăbiți ca să iubim mărinimos,  suntem prea grăbiți ca să trăim frumos, suntem prea grăbiți  pentru a face tot ce ne-am dori să facem pentru că suntem prea ocupați să existăm!

img-20190118-wa0009

Trăim cu gânduri intentionat ascunse in cuvinte atent meșteșugite. Trăim într-o lume ce deschide porțile filozofiei cu multe întrebări existențiale.

CINE SUNT EU, CINE EȘTI TU?
Cine sunt eu pentru trecut?
Cine sunt eu în prezent?
Cine voi fi în viitor?
Prin ce sunt unica în prezent, trecut și viitor?

Cine ești tu din trecut?
Cine ești tu în prezent?
Cine vei fi tu în viitor?
Prin ce esti unic în trecut, prezent și viitor?

Cine suntem noi pentru trecut?
Cine suntem noi în prezent?
Cine vom fi noi în viitor?
Prin ce suntem unici pentru trecut, prezent și viitor?

CRISTALELE IERNII

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Azi e o zi minunată!

Cu ani în urmă, de Sfintele Sărbători de Paști din 2014 scriam câteva cugetări personale care acum peste ani le primesc, de la oameni dragi mie, inscripționate pe imagini superbe care îmi readuc în suflet lumina pură a acelei zile minunate.

„O zi bună începe cu un gând bun,
O zi frumoasă începe cu un zâmbet,
O zi mare începe cu un gest frumos,
O zi nouă începe cu tine, prietene…

Zi de zi numai tu poţi deschide ochii spre lumina din tine.”

Peste timp, căutând prin clipa de lumină, descoperi cele mai frumoase flori ale sufletului.

Constat că un om care ştie să mânuiască arta conversaţiei astfel încât cugetarea sa să  pară un joc de cuvinte care produce un joc de gânduri, este o adevărată binecuvântare pentru aproapele lui aflat la momentul marilor căutări…

Mă bucur mereu să primesc de la prietenii mei mesaje în care îmi regăsesc gândurile, versurile, poeziile:

o zi bunĂ simina silvia scladan

Mă bucur să văd că oameni deosebiți le citesc și le postează pentru a putea fi citite de toată lumea:

o zi buna - simina silvia scladan

Mă bucur când văd că gândurile izvorâte din lumina unei zile sfinte de Înviere sunt transmise dimineața la o ceașcă de cafea:

o zi buna buna dimineata-simina silvia scladan

Cuvintele frumoase ne luminează viața și ne fac ziua mai frumoasă:

Un gând frumos ne aduce zâmbetul pe față încă de dimineață și ne pune sămânța frumosului și a binelui să germineze în negura fricilor inerente, pentru a înflori în toată măreția ei atunci când Dumnezeu ne ajută să devenim mai buni, mai frumoși, mai înfloritori:

bunadimineata-simina silvia scladan

A devenit o obișnuință pentru multe persoane să înceapă ziua cu un gând bun, cu o cafea sau un  ceai bun, alături de cei dragi aflați alături sau la distanță:

buna dimineata la cafea-simina silvia scladan

Dumnezeu a lăsat puterea cuvântului pentru a ajuta oamenii. Chiar dacă a încâlcit limbile popoarelor, energia cuvintelor și-a păstrat valoarea și e transmisă oamenilor de pretutindeni:

a good day - by simina silvia scladan

”A good day begins with a good thought,
A beautiful day begins with a smile,
A big day begins with a beautiful gesture,
A new day begins with you, my friend…

Day by day only you can open your eyes to find the light in you!”

a good day --- by simina silvia scladan

 

Cuvântul este un dar omniprezent care ne ajută să ne creăm o viață așa cum ne dorim:

 

une bonne journee - simina silvia scladan

”Une bonne journée commence par une bonne pensée,
Une belle journée commence avec un sourire
Un grand jour commence par un beau geste,
Un nouveau jour commence avec toi, mon ami …

Jour après jour, seulement vous, vous pouvez ouvrir les yeux vers la lumière de ton ame.”

une bonne journee - ecrit par simina silvia scladan
Un buen día comienza con un buen pensamiento,
Un hermoso día comienza con una sonrisa.
Un gran día comienza con un hermoso gesto,
Un nuevo día comienza contigo, mi amigo …

Día a día solo tú puedes abrir tus ojos a la luz que hay en ti.
un buen dia - simina silvia Șcladan    Cu un gând bun viața poate deveni minunată indiferent pe ce continent ai trăi:

un buen diacon un buen pensamiento - simina silvia Șcladan

Sigur în italiană cuvintele au alte ințelesuri:

una buona giornata - simina silvia Șcladan

"Una buona giornata inizia con un buon pensiero,
Una bella giornata inizia con un sorriso,
Un grande giorno inizia con un bel gesto,
Un nuovo giorno inizia con te, amico mio ...

Solo di giorno in giorno puoi aprire gli occhi alla tua anima. "

una buona giornata --- simina silvia Șcladan

Cândva scriam:

Dintre sute de cuvinte
Câte azi le-am ascultat
Câte oare-mi ţes în minte
Drumul bun, frumos, curat?

Vă doresc o zi minunată tuturor!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

petrova

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) ( n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) chiar dacă a fost ucis fizic nu a putut fi distrus prin opera sa literară.

„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”  ( Mihai Eminescu )

Mihai Eminescu a fost trimis de Dumnezeu pe Pământ pentru a face lumea mai frumoasă.  Eminescu a ales să se nască în România pentru a aduce plusvaloare cuvântului acestui neam. Prin frumusețea creațiilor sale și în special a versurilor eminesciene România a mai urcat o treaptă în lumea literară.

Mihai Eminescu a deschis noi raze de lumină și speranță în sufletale tuturor celor care i-au citit creațiile.

Suntem mândri că suntem romani și dintre noi s-au ridicat oameni geniali!

Prin creațiile sale Mihai Eminescu a devenit nemuritor iar noi românii putem duce frumusețea sufletului de poet mai departe în lume.

La multi ani, creației Eminesciene!

La multi ani, tuturor celor ce poartă  poezia eminesciană  în suflet!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

După răsfățul din perioada Sărbătorilor de iarnă corpul nostru trebuie ajutat sa-și revină la normal. În ultimul timp a crescut numărul de persoane care suferă de diabet.

„Persoanele cu diabet zaharat de tip II pot fi asimptomatice timp de mulți ani sau chiar decade înainte de a fi diagnosticate, deoarece  simptomele bolii sunt destul de subtile, scrie clicksanatate.ro.

Iată cum îți dai seama că suferi de diabet:

– urinare frecventă, modul prin care corpul ,,scapă” de excesul de zahăr;

– sete persistentă. Urinarea frecventă duce la deshidratarea organismului;

– apetit crescut. În cazul diabetului netratat, când nivelul glicemiei este scăzut, apare și senzația intensă de foame.

– gura uscată, un simptom frecvent al bolii;

– fluctuații ale greutății: pierderea în greutate;

– lipsă de energie. Oboseala cronică și lipsa de energie apar ca urmare a încercării organismului de a compensa lipsa glucozei din celule.

– vedere încețoșată;

– rănile și zgârieturile care se vindecă mai greu

– risc crescut de infecții.

beverage-blended-citrus-1645638

DIABET. Sucul minune care te scapă de boală și te ajută să slăbești
„Un suc minune poate ajuta bolnavii de diabet să scape de boală, dar și să slăbească.

Bărbatul care a încercat acest regim alimentar a devenit un om normal după patru luni de dietă, potrivit kfetele.ro.

Rețeta:

– 5 kiwi

– o bucată de 3-4 cm de ghimbir proaspăt

– o mână de varză

– 2 banane

– 2 mere

– 500 de ml de apă

Toate ingredientele vor fi puse la  blender la viteza mare, circa 1 minut. Se consumă jumătate din amestec dimineața pe stomacul gol, iar   cealaltă jumătate pe parcurzul întregii zile. Conținutul se păstrează la frigider.

Cand ti-e foame, poti manca fara probleme orice fructe doresti, orice legume dar si seminte de canepa, nuci, migdale etc.

240_f_64620465_7nkrlkggoklqyvym5ggvst5h4ga60m1x

DIABET. Sucul minune care scade glicemia din sânge
Un suc natural poate preveni şi ameliora boli grave precum diabetul.

Este vorba despre sucul de varză. Această legumă conţine antioxidanţi puternici şi poate scădea nivelul glucozei din sânge, potrivit feminis.ro.

Totodată, sucul de varză regenerează celulele pancreatice deteriorate şi este mai bogat în proteine, conţine vitaminele C, B1, B2, B6, potasiu şi magneziu.

În plus, mulţi nutriţionişti susţin că sucul de varză ajută şi în lupta împotriva kilogramelor în plus.

Reţeta sucului de varză

Se spală şi se taie o jumătate de kilogram de varză proaspătă, după care se pune într-un blender sau într-un storcător şi adaugă un sfert de cană de apă distilată.

Amestecă până când vei obţine un terci verde, cu bucăţi de varză, iar apoi amestecă acest terci la viteza maximă a aparatului, timp de aproximativ 10 secunde.

Se bea câte un pahar de suc înainte de fiecare masă.”

Cel mai bun mijloc de a-ți proteja pancreasul, în mod special dacă bolile pancreatice sunt foarte frecvente în familia ta, este să-ți îmbogățești dieta cu alimentele sănătoase pe care urmează să ți le prezentăm. Toate ajută la reglarea glicemiei, ceea ce facilitează funcționarea pancreasului.

  • Mazărea:Această leguminoasă delicioasă este cunoscută ca fiind o „legumă cu insulină”, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din dieta ta zilnică.
  • Drojdia de bere:Acest supliment alimentar este o componentă esențială o oricărei diete sănătoase. Nu numai că drojdia este benefică pentru pancreas, ci ajută și la reglarea sistemului nervos și ne oferă numeroase beneficii pentru piele, păr și unghii.
  • Ștevia:Acest îndulcitor natural lipsit de calorii ne permite să ne satisfacem pofta de dulce fără a ne pune în pericol sănătatea. Însă, dacă vrem să ne reglăm nivelul glicemiei cu ajutorul șteviei, trebuie să o utilizăm numai în stare naturală, nu rafinată.
  • Scorțișoara:Acest condiment, deseori folosit împreună cu ștevia pentru a trata diabetul, nu ar trebui să lipsească din dieta ta. Poți combina scorțișoara cu fructe, iaurt și tot felul de deserturi, dar și cu carne și alte feluri de mâncare.
  • Pe lângă consumul alimentelor pe care ți le-am prezentat mai sus, încearcă să petreci cât mai mult timp posibil în natură și să te conectezi cu natura, în mod special cu pământul—acest lucru te va ajuta să scapi de ideile repetitive ce îți blochează energia și îți cauzează probleme cu pancreasul.Nu ezita să ieși din casă, să te plimbi desculț și să te murdărești puțin. După câteva minute petrecute în natură, corpul tău se va relaxa și te va cuprinde o senzație de seninătate. Acest tip de terapie originală și plăcută te va ajuta să ai un pancreas mult mai sănătos.

    PENTRU UN DIAGNOSTIC CORECT, VA RECOMANDAM SA CONSULTATI UN MEDIC SPECIALIST.

Read Full Post »

Acest articol merita citit pe îndelete și aprofundat.
Mulțumesc!, Dora!

Read Full Post »

img-20190110-wa0015

Anul acesta am avut ocazia să mă bucur de ospitalitatea celor de la Pensiunea La Bella Vista din Poiana Negri imediat după Vatra Dornei.  Am fost invitați și așteptați de surorile mele acolo și la recomandarea lor mi-am făcut toată familia sa pornească la drum.

img-20190111-wa0008

La Bella Vista își merită numele din toate punctele de vedere. Locația este bine aleasa în munții Bucovinei plini de aer curat și ape sănătoase. Pensiunea este încăpătoare și toate cele 14 camere au priveliște spre un peisaj mirific de munte.Totul este nou și din abundență oferit turiștilor. Personalul este amabil și prietenos.

img-20190108-wa0004

Copiii dar și părinții se pot relaxa și juca în piscina, sauna, jacuzzi, salină sau tenis de masa, biliard, mini-fotabal, remi, șah sau alte jocuri de interior.

img-20190108-wa0002

Fiind iarna, pârtia de săniuș e luata cu asalt de copii. La pensiune sunt săniuțe iar localnicii oferă plimbări în sănii trase de cai.

img-20190110-wa0017
Mâncarea este de calitate, pregătită sănătos și servita de personal amabil. Dimineata este bufet suedez iar la prânz și seara se servește pe comandä.

20190109_195547

Camerele sunt dotate cu baie proprie cu dus. În fiecare dimineață se schimba prosoapele, halatele de baie, șlapii de interior. Există, telefon, frigider, televiziune și WI-FI. Iarna camerele sunt foarte călduroase. Pe hol sunt paturi suplimentare și pătuț pentru copii. În apropiere este și un Mini -Market foarte bine aprovizionat. Este o plăcere să privești răsăritul de soare de pe fiecare balcon în fotoliile de nuiele în fața cafelei aburinde.

img-20190108-wa0001

Seara apusuri sunt spectaculoase. Liniștea este deplină. Odihnă plăcută și relaxare maximă garantată!
Recomand cu încredere!

Cu aleasă prețuire ,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Azi e sărbătoare pentru toți creștinii. Azi este  Sfântul Ioan Botezătorul . Azi vom încerca să respectăm obiceaiurile și tradițiile acestei zile.

img-20190107-wa0003

„Sfântul Ioan este prăznuit de credincioşii ortodocşi în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează. Sfântul Ioan este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament, dar el face trecerea spre etapa Noului Testament. “Sfântul Ioan este ultimul şi cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos. Sfâtul Ioan Botezătorul este o personalitate de excepţie, gata de jertfă, suflet nobil cu o ţinută morală vrednică de admiraţie, necruţător cu cei păcătoşi

Din această zi, timp de trei zile, casa se stropeşte cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înţelepte, chibzuite şi discuţiile să nu degenereze în tensiuni şi în gesturi necugetate. În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristeţea până la sfârşitul anului.

“Udatul ionilor”

Sfântul Ioan Botezătorul 2019. În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită “Udatul Ionilor”. În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În acelaşi timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari.

O tradiţie respectată de-a lungul timpului – “Cumetria femeilor”

La sărbătoarea tradiţională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din ţară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtăşesc tinerelor „surate” din experienţa lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită şi prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere.”

img-20190107-wa0000

La mulți ani, tuturor Ioanilor și Ioanelor!
Să vă bucurați din plin de binecuvântările și protecția Sfântului Ioan al cărui nume îl purtați!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii.
Botezul Domnului este cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, de catre Sfantul Ioan Botezatorul, poarta si denumirea de „Epifania” sau „Teofania”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. Atunci cand Ioan a acceptat sa-L boteze pe Mantuitorul, Hristos S-a descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu: cerurile s-au deschis, Duhul Sfant S-a coborat in chip de porumbel peste El, iar Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Sfantul Ioan Gura de Aur spune in acest sens, ca Hristos „n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat”.

Boboteaza este o Zi Sfântă , care ne încarcă  sufletul de bucurie și  credință.

received_322216468397069

Bobotează în suflet

Viața e o șansă imensă pentru nemurire,
Atunci când e trăită în pace, iubire, dăruire,
Viața e unica posibilitate prin care învățăm,
Să devenim suflete bune și să ne-năltăm  …

Marile sărbători lăsate de Dumnezeu pe Pământ,

Ne-ajută să păstrăm sacru vechiul legământ,

Ne învață să gândim corect și viața s-o iubim,

Să devenim mai buni, să evaluăm, să trăim sublim.

 

Boboteaza e momentul magic în care apa e perfect purificată,

E sfințită de milioane de preoți și adusă la forma perfecta de Dumnezeu lăsată,

De Bobotează ne purificăm și noi, ne vindecăm prin apa sfințită,

Să devenim mai buni, mai sănătoși prin viață de Dumnezeu ocrotită. ..

 

Simina Silvia Șcladan

6.01.2019

 

Read Full Post »

Older Posts »