Azi multa lume de pe acest Pământ sărbătoresc Ziua îndrăgostiților.
Eu personal cred că pentru iubire nu este de ajuns doar o zi. Pentru o iubire adevărată, unui om nu-i ajunge o singură viață! La școală în Suceava văd că se sărbătorește această zi. La fetița mea la liceu copiii au primit, încă de săptămână trecută, formulare pe care să scrie ce calități trebuie să aibă omul iubit și astăzi se vor alege…anonim…persoanele compatibile. Fetita mea a refuzat să participe la acest chestionar, deoarece azi are zi liberă pentru pregătirea la Olimpiadă. Băiatul meu mai mic in schimb, insista aseară pe lângă sora lui să-l ajute să facă o „Declarație de dragoste câștigătoare”.
Soțul și băiatul mai mare își arată în alt mod dragostea față de semeni în aceasta zi dedicată iubirii. Ei azi merg sa doneze sânge. Sper să ajute cât mai mulți oameni aflați în clipe de cumpănă! Voi cum vă petreceți această zi?
Când am citit « Iubire şoptită »,am avut senzaţia că am auzit, am văzut, am trăit emoţiile Siminei Silviei Şcladan, transfigurate în cuvinte.
Rostirea poetică se adună într-o superbă confesiune în care există o topire fierbinte a trăirilor, o recodificare a sensurilor şi simbolurilor:
”Şi
dacă-ai şti cât te-am iubit, minune,
Cum
lângă tine-a ars clipa genune… »
……………………………………………………
»
« Uimită
mă topesc şi te alint…mi-e bine….
Iubirea
ne-a pătruns in inimi şi destine… «
« Încă
mai putem iubi fierbinte
Aşa
cum ne-am iubit şi altădată… »
…………………………………………..
« Tainice
lumini arzând nestinse
În
suflete pereche de doruri cuprinse,
Prin putera gândului ard inimi seduse. »
Lumina, misterul dragostei,
rodirea ei, împlinirile sau temerile , toate converg către un principiu de
neclintit al poetei: cunoaştera este
posibilădoar prin iubire
adevărată, ea este cheia armoniei în
cuplu şi în univers :
“Adună-mă, din tot ce-am
fost şi sunt,
Cunoaşte-mă,
prin flori, în amănunt. »
Lumina, simbolul pasiunii
curate, este atotstăpânitoare, iar albul,
cromaticul alb, revine ca un refren nuanţând, implicitşi explicit puritatea
iubirii :
« Să
ne-nbrăcăm în alb
Din cap până-n picioare
În gânduri şi speranţe
În
clipa trecătoare!”
……………………………
“Căutam
omul alb cu privirea de stâncă,
Acel
punct de lumină senină, adâncă. »
……………………………………………….
« Ce
e păcatul când iubeşti frumos
Un suflet alb,
curat, mărinimos ? »
Poeta îşi colorează trăirile
nu numai cu lumina albă, pură,ci şi cu roşul
iubirii pătimaşe, înflăcărate :
« În anotimpul flăcărilor
din zborul ielelor,
am prins aripi roşii
să zbor prin lumină.”
………………………………………………..
“Când
flăcări se consumă ne-ncepute,
Şi
vise noi se-adună în minute,
Lumina
se perindă peste zare,
Dând
vieţii sensuri noi incendiare. »
Naturaleţea confesiunii nu
exclude, uneori, discursul filozofic şi
poetic ce încorporează adevăruri majore asupra viziunii cosmosului (
teluric şi celest) cu taine şi simboluri nedescifrate încă…
«Sunt
oul de lut efemer,
În
palma timpului mister… »
……………………………………………….
« Noi
suntem călători prin clipe,
Eu
sunt clipa care-a zburat
Alături
de mii de clipe
Ascunse
sub aripa ta…. »
………………………………………………………………
« Ai
adunat în versul tău iubire şi candoare
Să
dăltuieşti cu drag în taina poeziei
Mărgăritare
spre cărarea veşniciei. »
În ţesătura versurilor sale
descoperim un Eu liriccontemplativ dar şi creator, în egală
măsură, izvorât dintr-o ancestrală responsabilitate a fiinţei umane de a găsi frumosul, de a-l păstra şi de a-l perpetua.. Poezia Siminei este o
poezie luminoasă, învăluită intr-o linşte dionisiacă, e poezia unui elan cosmic
în care se armonizează perfect codrul, izvoarele, dealurile, fâneţurile,
florile şi oamenii locurilor.Aceste elemente nu sunt pur decorative,
descriptive, ci sunt topite în sensuri mult mai profunde, regăsite în legătura omului cu natura şi cu
Divinitatea.Dorul de satul natal, de părinţi, preţuirea străbunilor, este
mărturisit într-un ritm melodios,lin, tulburător :
« Mi-e
tare dragă viaţa din satul meu natal,
Din
dealul Ţărăncuţa, ţinut monumental,
Prin
făneţele seculare de la Calafindeşti,
Cu
florile lor rare,din vremuri de poveşti. »
Universul poetic al Siminei
este inundat de iubire şi lumină,de sensibilitate, delicateţe, de o frumuseţe
sufletească de excepţie.Poeta ne oferă astfel,nouă cititorilor, un balsam
spiritual reconfortant, afectuos şi cald, născut dintr-un real şi profund
altruism.
Volumul de poezii »Iubire şoptită »,de Simina Silvia
Şcladan, poate fi cartea dorită de pe noptieră ce te invită s-o deschizi la
ceas liniştit de seară.
În 24 februarie, când se sărbătoreşte Dragobetele, este şi Capul primăverii, dată importantă în calendarului popular. Dragobetele este un personaj mitologic similar lui Eros din mitologia greacă şi lui Cupidon din mitologia romană, care oficia, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor.
Dragobetele mai poartă numele de Logodnicul Păsărilor sau Năvalnicul, flăcău care ia minţile fetelor şi tinerelor neveste. Se crede că datorită comportamentului său, cam obraznic faţă de Maica Domnului, aceasta l-a transformat în floarea cu acelaşi nume.
În ziua în care este sărbătorit, chiar şi păsările se logodesc. Acestea îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile.Pentru a nu strica rostul împerecherii, în această zi nu se sacrifică păsări.
Fiind un obicei de început de an, mai există şi superstiţia că e bine ca această zi să nu te prindă fără pereche, că altfel o să fii singur pe tot parcursul anului.
Mi-a plăcut mult această poveste scrisa de poeta Floarea Cărbune :
Iubirea e cheia universală care rezolva toate problemele și ne aduce fericirea mult dorita.
Iubirea a fost dăruită oamenilor pentru a putea trăi în armonie cu toți oamenii de pe Pământ. Un om care iubește și este iubit este cu adevărat fericit. Ura, ceartă și răzbunarea sunt sentimente distrugătoare pentru om. Ura îl îmbolnăvește și chiar poate aduce moartea sufletească și trupească a celui încărcat cu sentimente de dușmănie și neiertare.
Atunci când descoperim o iubire adevărată trebuie să o prețuim și să o păstrăm frumoasă.
Iubirea pierdută chiar dacă se întoarce nu va mai fi la fel de frumoasă!
Să învățăm copiii să iubească ca să poată crește fericiți.
Poate nu întâmplător, cu 2000 de ani în urmă ni se atrăgea atenția în Capitolul 13 din Corinteni despre importanta iubirii în viețile noastre:
„1.Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n’aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor. 2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n’aş avea dragoste, nu sînt nimic. 3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n’aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. 4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, 5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău, 6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. 8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit. 9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; 10 dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte„ se va sfîrşi. 11 Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m’am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 12 Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13 Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Lumina păcii, a iubirii și a prosperității pentru anul 2019. Nu o opri. Dă-o mai departe !
A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri, după ce am trecut peste nenumărate necazuri, mii de suferințe, încă încrezători în noi înșine, după ce am suferit mii de violențe, defăimări, abuzuri, răutăți, încă și mai hotărâți să mergem înainte, după ce am îndurat durere, boli, suferințe. Tocmai de aceea, ar trebui să învățăm să râdem cu inima.
„De aceea îi încredințez Lui!!
Oare de câte ori te-ai întrebat, ca și mine, de ce există nevinovați în închisoare? De ce sunt uciși sau violați copiii? De ce, oare, atâtea persoane trebuie să trăiască în scaun cu rotile sau ca legumele? De ce atâta dorință de răzbunare, de violență, de a face rău? Câte întrebări rămân fără răspuns. Și așa trebuie să fie. Mă ajută mult în aceste momente lipsite de răspunsuri și sper să te ajute și pe tine să știi că Dumnezeu este prezent și știe orice se întâmplă. Și, în mod misterios, de neînțeles mie, are grijă……Alții spun că Dumnezeu nu permite o povară prea grea, cu neputință de purtat. El ne cunoaște pe fiecare încă din pântecul mamei. Poate ne permite să ducem o suferință mare pentru ca fiecare dintre noi să scoată din sine ceea ce are mai bun, pentru ca fiecare dintre noi să devină mai bun….Totuși, fiecare dintre noi decide cum să trăiască și să-și gestioneze propriile suferințe, dureri. (…) Chiar dacă pare imposibil, am învățat că în moarte există viață. Ba mai mult, viața se naște din moarte. Nu poate fi altfel….Apoi, la un moment dat, nu mai poți. De mai multe ori, mi s-a întâmplat să cedez. De alte ori, m-am aflat în impas. De mai multe ori am crezut că mor. Atunci, în acele situații întunecate și înfiorătoare, am învățat să mă las dus către Dumnezeu.
Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu durerea mea sfâșietoare. Tot astfel, am învățat să mă ocup mai puțin de alții. Mi-am cunoscut limitele rezistenței. Astfel, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care greșește. Tot așa, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care suferă enorm. Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu pe dușmanii mei, pe aceia care îmi fac rău.
Nu mai cred că trebuie să mă apăr cu orice preț.
Nu mai cred că aș putea să controlez totul.
Nu mai cred că orice poate depinde de mine.
Mai ales, am învățat că eu nu-i pot schimba pe ceilalți!
Pot doar să-i iubesc, nu să-i schimb.
Numai Dumnezeu poate să-i schimbe.
De aceea îi încredințez Lui.”
(Valerio Albisetti, Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, Traducere de Luminița Cosma, Editura Pauline, București, 2004, pp. 46-47)
Iubirea aproapelui are mii de fațete,
Neiubirea are zeci de fițe și rețete,
Nu renunță nimeni anapoda la iubire,
Fără să-și facă ordine în viață și în fire.
Colindătorii cântă colindele, având încredere că sunt solii unei lumi
mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit printre noi…”Să se
nască și să crească, să ne mântuiască”.
Colindele ne înalță sufletește, ne înnoiesc făptura interioară, ne
apropie unii de alții, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai
credincioși, într-un cuvânt ne picură în suflete acea liniște și acel
echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieții.
Steaua care a răsărit să vă lumineze drumul spre mântuire, să vă dăruiască clipe magice de Sfintele Sărbători, petrecând cu bucurie, belșug pe masă și pace în suflet! Sărbători fericite!
În acest an Crăciunul este lipsit de zăpadă și de mulțimea de colindători. Din ce în ce mai puțini copii merg la colindat.
Crăciunul se petrece mai mult în familie și străzile par pustii.
Noi am fost la colindat ca de obicei la vecini și la rude. A fost o seară plăcută și plina de bucurii.
Trăim aceleași vremuri azi cu toți,
Părem o lume bolnavă stresată de netoți,
Suntem noi de vină, sunt cei ce ne conduc?
Doamne ce fac ei azi, unde (ne)se duc?
La umbra cărui gând ne mai găsim răbdare?
În lumina cărui cer găsim azi alinare?
Ce ne lipsește nouă de nu putem răzbi?
Să ne găsim tăria mai mult de a iubi?
”Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb. Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. …”
OSHO
PTIETENIA
ȘI TOTUȘI IUBIREA…
Iubirea…este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la el. Michelangelo Buonarotti
Relaxare's Weblog 