Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2011

Un film care merită vizionat cu multa răbdare, mie mi se pare fantastic !  Am înțeles că trebuie să învățam să ne cunoaștem corpul, să ne concentrăm asupra bolii și a vindecării ei.

Un nou film fenomenal, cu informaţii incredibile, care vă vor schimba modul de a gândi despre corpul şi mintea voastră şi despre medicină… Constituie o declaraţie izbitoare, că fiecare fiinţă vie are capacitatea de a se autovindeca, aducând dovezi ştiinţifice, privind realitatea câmpului informaţional care ne înconjoară                    FILMUL poate fi vizionat aici!

The Living Matrix, este un film ce
trebuie neapărat văzut, de oricine este interesat să-şi deschidă mintea către
posibilităţi de vindecare, pe care medicina alopată nu le poate explica.
Succesul său, încă de la primele vizionări, laolaltă cu un puternic curent de
opinie în favoarea medicinei alternative, demonstrează importanţa acestui film
în promovarea unor idei revoluţionare pentru publicul larg.”
Richard Cohn,
Publicist

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Exemplul izvorului

Trei călători poposiră în drumul lor lângă un izvor. Izvorul avea apa limpede şi curată, iar călătorii şi-au potolit uşor setea. Deasupra izvorului cineva scrisese:
„Faceţi şi voi ceea ce fac eu…“
„Oare ce să însemne aceste cuvinte?“ se întrebară călătorii.
– Eu cred, zise primul călător, că izvorul vrea să ne spună: «Vedeţi, eu alerg mereu şi mă strecor printre pietre şi straturi de pământ şi de aceea sunt limpede şi curat; lucraţi, alergaţi mereu şi voi, căci munca vă ţine curaţi».
– Eu cred, zise al doilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva. El parcă zice: «Vedeţi, eu vă dau apa mea cea limpede în dar, fără plată, deci şi voi să daţi în dar şi fără plată altora bogăţiile şi bunurile voastre cu care v-a învrednicit bunul Dumnezeu».
– Eu cred, zise al treilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva, şi anume: «Vedeţi cât de curată şi de limpede este apa mea acum, dar de îndată ce ea se va tulbura, nu mai sunt bun de nimic, nu mai poate bea nimeni din ea, călătorul fuge de ea…»
Aşa e şi viaţa noastră cea sufletească. De îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai este bună de nimic. Ea devine urâtă şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor…
Trei păreri aveau cei trei călători şi toţi trei aveau dreptate.
Iată ce exemplu minunat ne poate oferi un izvor cu apa lui limpede şi curată.

Vulpea şi grădina cu poame

O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări.
„Ce aş putea face să străbat în grădină?” – se întreba vulpea. Umblând de jur-împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se şi judecându-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: „Stiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură”.
Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar, după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?
„Nu-i alt mod să scap de aici – îşi zise vulpea necăjită – decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc”.
Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise:
” Frumoasă eşti tu, grădină şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat atât am răbdat… Cum am intrat aşa am ieşit…”
Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea asta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.
Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele!?

ADAME, DE CE AI GUSTAT?

Un om sărac îşi făcuse un obicei: de cîte ori lucra ceva greu, ofta adînc, zicînd: „Adame, de ce ai gustat?”

Odată, tăind lemne la un boier, acesta îl auzi grăind aceste vorbe şi îl întrebă:
– Ce vrei să spui, omule, cu vorba asta?

Păi, dacă Adam – răspunse omul – n-ar fi muşcat, pe cînd era în rai, din fructul oprit, ne-ar fi mers mai bine şi nouă, oamenilor necăjiţi şi săraci. N-ar fi trebuit să ne chinuim atît de mult ca să cîştigăm o bucăţică de pîine. Ce-i trebuia lui Adam să guste din fructul oprit şi să calce porunca dumnezeiască, atunci cînd avea totul după pofta inimii şi cînd trăia fără vreo supărare şi fără nevoia de a munci într-o grădină aşa de frumoasă cum era raiul? Boierul îi zise:

– Din cuvintele tale înţeleg că eşti un om şi deştept şi cinstit. De aceea, vreau să te am pe lîngă mine şi să-ţi fac o soartă mai bună. Aşadar, cu începere de mîine, să te muţi cu nevasta dumitale la conac la mine, unde veţi trăi ca în rai.

Aşa s-a şi întîmplat. Tăietorul de lemne şi femeia lui fură primiţi la curtea boierului unde li se dădu o casă foarte frumoasă şi aveau toate din belşug. Cînd veni vremea mîncării, sosiră îndată servitorii cu fel de fel de mîncăruri scumpe. O dată cu mîncărurile, servitorii aduseseră şi un castron de argint, acoperit cu un capac.

– Boierul ne-a spus – ziseră servitorii – că puteţi mînca din toate bunătăţile ce vi le aducem, dar de castronul acesta să nu vă atingeţi şi să nu-1 deschideţi.

– Păi ce avem noi cu vasul acesta dacă avem pe masă atîtea bunătăţi şi mîncare? Răspunse omul fără să se gîndească la castron.

A doua zi, servitorii aduseră din nou castronul şi cei doi, aşijderea, nu se atinseră de el. Insă a treia zi femeia începu a întreba:

– Oare ce să fi pus boierul în castronul cel de argint, de ne dă poruncă să nu-1 deschidem?

– Ce avem noi cu gîndul boierului? răspunse omul. Avem tot ce ne trebuie. Pentru ce să mai căutăm şi în castron?

În ziua următoare femeia iar începu:

– Ce-ar fi dacă ne-am uita puţin înăuntru, mai ales că nu e nimeni ca să ne vadă? Ridicăm puţin capacul, aruncăm o privire în castron şi apoi îl acoperim din nou.

La început, bărbatul dădea într-una din cap şi zicea: „Nu şi iar nu!” Femeia însă se porni cu gura pe bărbat, că ei nu-i face niciodată hatîrul, că bărbatu-său nu ţine deloc seamă de cuvintele şi de rugăminţile ei, şi cîte şi mai cîte. Bietul bărbat ce era să facă? Se sculă, se uită de jur-împrejur, deschise uşa ca să vadă dacă nu cumva îi pîndeşte cineva şi zise apoi, oftînd:

– Eh, la naiba, deschide şi dă-mi pace! Femeia ridică îndată capacul şi… Ce să vezi? În castronul de argint nu era altceva decît un şoricel re sări şi se ascunse într-o gaură din perete. Bărbatul şi femeia se uitau acum unul la altul zăpăciţi şi îngroziţi. Şi pe cînd stăteau aşa, iată către boierul care întrebă ce li s-a întîmplat.
– Nimic! răspunse femeia, tremurînd. Boierul însă înţelese ce se întîmplase şi de aceea luă de pe castronul de argint capacul, zicîndu-le:

– Aşadar, aţi călcat porunca mea!

– Ea a stăruit! grăi supărat tăietorul de lemne, arătînd spre nevastă-sa.

– Nevastă-ta – făcu din nou boierul – este o Evă, iar tu eşti un Adam. Lăcomia a fost pentru voi şarpele primilor noştri strămoşi. Ea v-a dus în ispită şi n-aţi fost în stare să vă împotriviţi. De aceea, trebuie să primiţi îndată pedeapsa greşelii voastre şi să vă cîştigaţi, din nou, pîinea în sudoarea frunţii.

Şi a trebuit ca omul şi femeia să se dezbrace de hainele cele scumpe, să părăsească locuinţa cea frumoasă şi să se ducă iar la coliba lor şi la vechea lor treabă.

De atunci, tăietorul de lemne nu se mai supăra pe Moş Adam şi, în toată viaţa, n-a mai spus o singură dată cuvintele: „Adame, Adame, de ce ai gustat?”

DARURILE DOMNULUI

DARURILE DOMNULUIUn om nemulţumit cu averea cârtea împotriva lui Dumnezeu.
-Dumnezeu, zicea el, împarte bogăţii la toţi şi numai mie nu-mi dă nimic! Cum aş putea să-mi croiesc şi eu un drum în viaţă dacă nu am nimica?
Un bătrân, auzindu-l, se apropie de el, îi apucă mâna dreaptă, şi-i zise:
-Ai vrea să ţi se taie mâna asta pentru o mie de lei?
-Nu, negreşit că nu.
-Dar mâna stângă?
-Nici!
-Ai vrea să-ţi dai ochii pentru zece mii de ruble?
-Ferească Dumnezeu! Nu mi-aş da un ochi pentru nimic în lume!
-Ei vezi, răspunse bătrânul, ce bogăţii ţi-a dat Dumnezeu? Şi tu te plângi mereu, în loc să-I mulţumeşti.

CALIFUL ŞI DIAVOLUL

Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit. într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:
-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!
-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat.
-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede… Tu eşti un om cu gînduri ascunse… Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gînd de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gînduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici cu un gînd de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întîrzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva. în inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel judecîndu-ne – încheie diavolul – iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicînd, diavolul se făcu nevăzut, iar califul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

Dar tu, dragă cititorule, cum te rogi?

 
DIAVOLUL ŞI BABA

Doi orbi, care trăiau din cerşit, se făcură tovarăşi de viaţă, hotărând să împartă tot ce vor câştiga din mila oamenilor. Ei trăiau foarte bine în această frăţietate.

Dracul însă, care nu vede niciodată bucuros buna înţelegere dintre oameni, se trudi multă vreme să strice prietenia celor doi orbi cu fel şi fel de şiretlicuri drăceşti, dar zadarnică i-a fost munca. Orbii nu se certau niciodată.

Deznădăjduit, Sarsailă se hotărî să-i lase în pace. Dar tocmai atunci se pomeni cu o babă care-l întrebă:
– Dar ce eşti aşa de amărât, împieliţatule?
– Cum să nu fiu? răspunse „Ucigă-l crucea”. Şi începu să-i spună păsul lui.
– Ce dai babei dacă face ea ceea ce n-a putut face nici dracul? întrebă bătrâna.
– O pereche de cizme nou-nouţe – răspunse Nechipercea.

Baba, bucuroasă de răsplata ce avea să primească, zise dracului să stea pe loc şi să ia seama la ce face ea.
Se duse de-a dreptul la cei doi orbi şi le zise, căinându-i:
– Vaaai de voi, vai de voi, ce viaţă chinuită duceţi! Că nu vă bucuraţi şi voi, ca toţi oamenii, de lumina soarelui. Iată, vă dau un galben să-1 împărţiţi amândoi, că n-am schimbat.
Şi, zicând aşa, se făcu doar că dă galbenul, dar în adevăr n-a dat nimic, şi nici n-a atins vreuna din cele două palme întinse…

– Să fie pomană morţilor! ziseră într-un glas bieţii orbi, în timp ce baba se depărta ca la vreo patru stânjeni de ei, apoi se opri să vadă ce se întâmplă.
Dracul se uita şi el, cu baba, de departe.
Cei doi orbi, după ce înţeleseră, călăuziţi de auz, că baba s-a dus, izbucniră plini de bucurie:
– Un galben! Un galben!

Apoi unul din ei zise celuilalt:
– Bagă de seamă unde îl pui, să nu-l pierzi, până îl vom schimba să-l împărţim.
– Cum?! îmi spui mie să fac ceea ce trebuie să faci tu, când galbenul e la tine?
– La mine?! Doamne fereşte!

Şi-n mintea fiecăruia încolţi gândul: „Vrea să mă înşele”. După ce schimbară mai multe vorbe aspre şi înjurături, puseră mâna pe ciomegele ce le aveau şi începură să se bată. Şi ce fel de bătaie! Zice o vorbă veche: „Să te ferească Dumnezeu de bătaia orbului”.

Dracul rămase înmărmurit de isprava babei. Iar când aceasta se duse spre el să-şi primească răsplata, Scaraoschi o opri la distanţă înfiorat şi-i întinse cizmele cu o prăjină lungă, de teamă să nu-i facă şi lui cine ştie ce.

Şi, iată, aşa s-a întâmplat că ce n-a putut face diavolul a făcut baba.
PLUGARUL ŞI DIAVOLUL

Arabii au o frumoasă poveste despre cum l-a păcălit pe diavolul un plugar.
Un plugar sărac îşi ara ogorul său. Un drac îl zări şi se apropie de el.
– Acest ogor este al meu, îi zise el. Nu te las să-l semeni, decât cu condiţia să împărţi cu mine rodul.
Plugarul ce era să facă? Primi.
-Eu voi lua ceea ce va ieşi pe pământ, zise dracul, şi tu vei lua ceea ce va rămâne sub pământ.
– Ne-am înţeles, răspunse ţăranul.
Plugarul semăna atunci sfeclă. Când diavolul veni, se apucă să taie ce ieşise din pământ, adică frunzele, care nu preţuiau nimic.
Plugarul smulgea sfeclele care se găseau sub pământ.
– M-ai păcălit, îi zise dracul. Dar n-ai să mă mai înşeli. La anul vreau să am ceea ce va rămâne sub pământ.
– Bine, zise plugarul.
Anul următor, plugarul semăna grâu şi îl grapă. Grâul răsări, spicele crescură şi îngălbeniră. Atunci, iar veni dracul.
– Seceră! – zise el plugarului.
Acesta luă coasa, cosi grâul şi îl legă în snopi. Nu lăsă dracului decât miriştea. Dracul, văzându-se încă o dată păcălit, fugi ruşinat, iar plugarul nu l-a mai întâlnit de atunci.

* *

Acum, iubite cititorule, aceasta-i o poveste, dar, în această poveste este pus şi un mare adevăr, şi anume: adevărul este acela că de omul care munceşte nu se poate apropia satan cu ispitele şi amăgirile lui. Lenea este ogorul diavolului şi în acest ogor se prinde de minune sămânţa ispitelor, dar pe urma plugului şi a muncii satan n-are ce căuta, că totdeauna iese ruşinat şi păcălit.

ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT


Pe timpuri obişnuiam să am timp.
Astăzi alerg tot timpul după timp.
Nu am timp să mă îmbrac,
 întârzii la întâlniri,
nu am timp să mănânc,
nu am timp să gândesc,
 nu am timp să pun întrebări,
nu am timp de voi,
nu am timp să citesc,
 nu am timp să mă rog.
Nu mai am timp să pierd timpul.
Şi totuşi, când mă gândesc:
” -Voi ajunge la timp acolo unde timpul are timp, adică la… moarte.
Însă, înspre acolo încă nu vreau să mă grăbesc.”
Dar îmi fac timp să-mi aduc aminte că ”cine îşi va păstra timpul îl va pierde şi cine îşi va pierde timpul pentru Hristos îl va câştiga”.
Pe timpuri obişnuiam să am timp!
Doamne, timpul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi!
Căci a Ta este Împărăţia şi Timpul şi Timpurile în veci. Amin!

Read Full Post »

Cel mai frumos discurs – Steve Jobs

Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.

Steve_JobsSunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

 
Prima poveste este despre unirea unor puncte.
Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?
Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.

Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: „Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?”. Au spus „Bineinteles!”. Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.

Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.
Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva – instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.
Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale (Sillicon Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.

N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.

Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac.
Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.
Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: „Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate”. Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: „Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?”. Si atunci cand raspunsul a fost „Nu” pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice – toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec – toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.

Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.

Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.

Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.

Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva. Nu va inglobati in dogme – traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt secundare.

Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.

Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura extraordinara. Sub poza erau cuvintele „Ramai flamand. Ramai naiv”. Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.
Multumesc mult.

ULTIMILE CUVINTE INAINTE DE MOARTE AU FOST:
„Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”
– Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie”.
http://www.dtconsulting.ro/index.php/blog-dtc/180-cel-mai-frumos-di…

Read Full Post »