Feeds:
Articole
Comentarii

IMG-20181116-WA0010

Dimineața este o binecuvantare la Mănăstirea Sfantul Pavel. Peisajul superb e unic în lume.

IMG-20181116-WA0011

Peștera din apropiere atrage turiștii.

IMG-20181116-WA0013

Apa màrii îți răsfață privirea.

IMG-20181116-WA0014

Teo fotografiază peștii. ..a văzut și un rechin.

IMG-20181116-WA0015

Se face turul final cu vaporul „Agheana mare” pentru a vedea coasta vestica si Manastirile care nu sunt fost vizitate.
Se ajunge în portul Dafni de unde se pleacă de pe Muntele Athos din nou in în Ouranapoli unde a fost lăsat microbuzul pentru a se reîntoarce acasă.

IMG-20181116-WA0016

„Manastirea Dionisiu este una dintre maretele manastiri de pe Sfantul Munte Athos, a cincea in ordine ierarhica, in care se pastreaza extrem de mult duhul si contributia dreptcredinciosilor domnitori romani. Manastirea se afla la poalele muntelui, in partea sud-vestica a acestuia, intre Manastirea Grigoriu si Manastirea Sfantul Pavel.

Mai inainte de a se retrage in pestera de langa actuala Manastire Dionisiu, Cuviosul Dionisie vietuise ca monah in Manastirea Filoteu, unde era staret fratele sau, Teodosie. Langa pestera sa, sfantul a zidit o micuta biserica, inchinata Sfantului Ioan Botezatorul. Usor, usor, langa el s-au adunat mai multi ucenici, lucru ce l-a facut sa zideasca mai multe chilii (colibe). De la aceasta, el a si fost numit „staretul colibasilor”.

Crescand numarul fratilor dornici de nevointe monahale, intr-o noapte, in vremea rugaciunii, sfantului Dionisie i-a aparut un stalp de fol, pe actualul loc al manastirii, nu departe de pestera in care se nevoia. O voce dumnezeiasca i-a spus: „Pe acea stanca sa vina toti pustnicii din imprejurimi si cu nadejde si credinta in Dumnezeu sa se construiasca lacasul Sfant.” Petrecandu-se aceasta de mai multe ori, sfantul a inteles voia lui Dumnezeu, anume de a zidi acolo o manastire si a aduna in ea pe toti nevoitorii din colibe.”

IMG-20181116-WA0017

„Mănăstirea Grigoriu este construită pe o stâncă, lângă mare, în partea de sud-vest a Sfântului Munte, între mănăstirile Dionisiu şi Simonos Petras.

În anul 1497 Mănăstirea Grigoriu s-a pustiit din motive necunoscute, probabil din cauza incursiunilor piraţilor. În 1500 a fost reînnoită din temelie de către voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. Daniile sale generoase au fost continuate de următorii domnitori ai Moldovei până în 1720.”

IMG-20181116-WA0018

De pe vapor se vad multe chilii.

IMG-20181116-WA0019

Andrei și Teo sunt încântați.

IMG-20181116-WA0020

Apa màrii și peisajele sunt de neuitat. Andrei caută pești prin apa transparenta.  Se gândește la Gri…

IMG-20181116-WA0021

În curând vor ajunge în portul Dafni.

Reclame

După un somn odihnitor și o mâncare românească soarele dimineții e o binecuvântare.

IMG-20181115-WA0005

Schitul Lacu este o comunitate monahală idioritmică de la Muntele Athos, una din cele mai vechi vetre monastice românești din Sfântul Munte. Este amplasată în partea de nord-est a peninsulei Athos, într-o vale străbătută de râul Morfonou și înconjurată de o pădure de castani.

O vulpe sta la panda printre flori:

IMG-20181115-WA0002

Acest schit mai este cunoscut și sub numele de Schitul Sfântul Mucenic Dimitrie. Se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino și Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel.

«Lako» (cu litere grecești) în traducere înseamnă «groapă», adică «Schitul din groapă». Într-adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului.

IMG-20181115-WA0006

O mare mângâiere a părinților din schit este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Lacuschitiotisa». Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul icoanei «Prodromița».

De aici au mers la Mănăstirea Sfântul Pavel unde sunt cazați și apoi au mers la Mănăstirea Sfânta Ana.

IMG-20181115-WA0009

Drumul e o adevărată bucurie

IMG-20181115-WA0016

Chiliile părinților de pe Sfântul Munte Athos

IMG-20181115-WA0011

Soțul e încântat de oamenii de aici:

IMG-20181115-WA0009

Potrivit unei însemnări a monahului lavriot Dimitrie Alexandreos (†1080), în locul Mănăstirii de astăzi a Sfântului Pavel se afla în antichitate templul lui Apollon, pe ruinele căruia un oarecare monah Ştefan a zidit în 337 o mică mănăstire închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

Aerul curat și liniștea muntelui e o încântare:

IMG-20181115-WA0015

Viața merge mai departe chiar dacă nori negri se aduna deasupra muntelui sfânt Athos

Mănăstirea Sfântului Pavel astăzi 

În prezent mănăstirea are ca stareț pe părintele Partenie, care este din Kefalonia și a venit de tânăr în mănăstire. A avut cinci ani ascultarea de paracliser, iar apoi ascultarea de pădurar timp de 10 ani. Avea sub grijă și Schitul românesc Lacu. Venea aproape în toate duminicile și sărbătorile la slujbă, la biserica mare a schitului, fiind mult mai aproape decât Mănăstirea Sfântul PavelCând bătrânii au început să moară şi alţi tineri din România nu mai veneau, din pricina comunismului, schitul a început să se ruineze. Părintele Partenie, între timp ales egumen (1974), s-a luptat foarte mult pentru venirea câtorva părinţi români ca vieţuitori în schit. Dacă astăzi schitul a reînviat, aceasta se datorează şi lacrimilor şi rugăciunilor părintelui Partenie

IMG-20181115-WA0012

Schitul Sfanta Ana, in Sfantul Munte Athos.

IMG-20181115-WA0017

Moastele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului si bunica Mantuitorului Iisus Hristos, se afla pastrate in Schitul Sfanta Ana, in Sfantul Munte Athos. Pe langa cele 20 de mari manastiri, pe Sfantul Munte Atos mai sunt si 12 schituri, care adapostesc obsti mai mici de calugari, precum si mai multe lacasuri ale pustnicilor.

IMG-20181115-WA0020

Fiecare schit apartine cate unei manastiri dintre cele mari. La poalele muntelui marea e de un albastru siderala când cerul este senin.

IMG-20181115-WA0022

Schitul Sfanta Ana apartine de Manastirea Marea Lavra.

IMG-20181115-WA0026

Schitul Sfanta Ana Mare este cel mai mare si cel mai vechi schit de pe Sfantul Munte Atos, fiind localizat la 340 de metri altitudine, intr-o regiune fertila, aproape de varful muntelui, in partea sudica a acestuia.

IMG-20181115-WA0030

Mai exista un schit cu aceeasi denumire, anume Sfanta Ana Mica.

IMG-20181115-WA0025

Rugaciune catre Sfintii Parinti Ioachim si Ana

Insotirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, ca celor ce ati nascut pe Maica Vietii noastre, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cantari de lauda aducem voua noi, rugatorii vostri; iar voi, ca cei ce aveti indrazneala catre Dumnezeu, paziti-ne cu rugaciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cantam: bucurati-va, parinti de trei ori fericiti!

O, preafericita insotire, a dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana cei ce stati langa scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbaviti-ne cu rugaciunile voastre de chinurile cele vesnice si de toata ispita, ca impreuna cu voi sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Peștera Sfântul Pavel.

IMG-20181115-WA0032

Casare și masā la Schitul Sfântul Pavel.

IMG-20181115-WA0031

Doamne ajuta!!

Marea este neasemit de albastră dimineața la poalele Mănăstirii Pantocrator:

IMG-20181114-WA0003

Liniștea dimineții îți atinge sufletul.

IMG-20181114-WA0005

Și Andrei e încântat de mare și cer:

IMG-20181114-WA0004

Schitul Mănăstirii Sfântului Ilie

IMG-20181114-WA0013

Schitul Prorocului Ilie se află pe coasta de deasupra Mănăstirii Pantocrator, la o altitudine de 140 de metri.

În 1839, chilia a fost recunoscută drept schit chinovial rusofon de către Patriarhia de Constantinopol. În această perioadă, la schit s-au adăugat un atelier metalurgic, un spital, un atelier fotografic, o mare bibliotecă, o moară cu aburi şi un vas de pescuit de 350 de tone. De asemenea, schitul avea metoace la Odessa şi Constantinopol, dar şi în alte părţi.

La 22 iulie 1881, în largul mării a ancorat iahtul „Ereclik” al Marii Ducese Alexandra Petrovna, care, de pe puntea vasului, urmărea cu binoclul evoluţia lucrărilor. La porunca ei, viceamiralul Dimitri Golombaciov a pus piatra de temelie a bisericii fără prezenţa arhiereului.

În 1992 în schit a fost rânduită o obşte de monahi greci aduși de la Schitul „Buna Vestire” al Mănăstirii Xenofont, ce s-a ocupat de restaurarea schitului. Astăzi, obştea numără 12 părinţi ce se îndeletnicesc cu apicultura şi producerea de ulei de măsline şi tsipouro.

Sub cladirile Schitului Sfantul Ilie, in camerele subterane boltite, care amintesc de vechite catacombe crestine, obstea a hotarat sa stranga tot tezaurul si toata bogatia pe care au mostenit-o de la inaintasi. Aceasta colectie pastreaza unele obiecte deosebit de rare si ciudate.

Colectia de sub schit intrebuinteaza propria ei limba prin care vorbeste despre istoria acestui locas de rugaciune: aici se pastreaza unelte si obiecte folosite de catre calugarii vechi la treburile zilnice, alaturi de ustensilele folosite in administratia schitului, din anul 1757 si pana in 1992, cand actuala obste a luat in grija schitul.

Mănăstirea  Stavronikita

IMG-20181114-WA0014

Nu mai puţin decât celelalte mănăstiri, şi Stavronikita s-a bucurat de sprijin şi danii din Ţările Române. Primii despre care ştim că au ajutat sunt Vornicul Gavriil Trotuşanu şi soţia sa Sofica; ei au dăruit mănăstirii un epitrahil, în a­nul 1555. Iar mai târziu, la 3 martie 1597, Ie­remia Movilă stabilea un ajutor anual de 4000 de aspri pentru „săracii călugări” de la Stavronikita.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, din cheltuiala domnitorului Ţării Româneşti Şerban Cantacuzino (1679-1688) s-a construit apeductul, iar mai târziu domnitorul Ţării Româneşti Grigorie Ghica a dăruit mănăstirii, ca metoc, Mănăstirea Sfinţilor Apostoli din Bucureşti. Prin intermediul acestui metoc din Bucureşti, Mănăstirea Stavronikita a reuşit să se redreseze financiar de multe ori.

Cu toate acestea, Mănăstirea Stavronikita a rămas una dintre cele mai sărace mănăstiri din Athos. Trei incendii consecutive (în 1607, 1741 şi 1879), precum şi stabilirea în Sfântul Munte a mai multor mii de soldaţi turci, începând cu decembrie 1821, au dus la decăderea mănăstirii.

IMG-20181114-WA0016

Între anii 1981-1999, noua obşte a iniţiat un amplu proces de restaurare a întregii mănăstiri, sub monitorizarea Centrului pentru Conservarea Patrimoniului Athonit (greacă: Κέντρο Διαφύλαξης Αγιορείτικης Κληρονομιάς, prescurtat Κε.Δ.Α.Κ.).

Astăzi, numărul monahilor din mănăstire, precum și de la chiliile din jur, este de aproximativ 60.

Mănăstirea Iviru (gr.: Ιβήρων) este o mănăstire de pe Muntele Athos.

IMG-20181114-WA0017

Se merge pe jos:

IMG-20181114-WA0018

Potrivit anumitor tradiții, mânăstirea Iviru a fost ridicată din inițiativa imperială a lui Teophanei, pentru a-și răscumpăra crimele[1] (aceste tradiții o fac vinovată de moartea primului ei soț, împăratul Roman al II-lea, și complicitatea în dacă nu chiar instigarea la asasinarea împăratului Nicefor Focas (al doilea ei soț), plus intenția de a se căsători cu ucigașul acestuia din urmă, anume Ioan Țimiskes), deși istoricii contemporani sunt sceptici în privința vinovăției lui Teofano în moartea lui Roman al II-lea.

Au ajuns apoi la Mănăstirea  Filoteum unde  Teo este copleșit de călătorie :

IMG-20181114-WA0019

Mănăstirea Filoteum este aşezată pe un platou în partea de nord-est a peninsulei Athos, printre pădurile de castani, la jumătate de oră de mers de la Mănăstirea Caracalu. Hramul Mănăstirii este Buna Vestire.

IMG-20181114-WA0020

Au primit și portocale la mănăstire. Andrei vrea să o aducă acasă. Sa vedem dacă rezistă.

 

 

 

Mănăstirea Filoteu ‒ adăpost al Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare”

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare – Glykofilousa de la Mănăstirea Filotheu

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea Sărutare „

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.

Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.

Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.

Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.

Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.

Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

IMG-20181114-WA0022

Manastirea Caracalu – scurt istoric

Manastirea Caracalu, cea de a unsprezecea manastire din Sfantul Munte Athos, este inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Situata intre Manastirile Iviron si Marea Lavra, spre deosebire de majoritatea celorlalte manastiri, ea nu se afla la tarmul marii, ci inspre interiorul peninsulei si destul de sus.

Originea numelui acestei manastiri este destul de controversata. Unii autori sustin ca numele i s-ar trage de la ctitorul sau initial, imparatul roman Antoninu Caracal (211-217), insa aceasta ipoteza nu este sustinuta documentar. O alta ipoteza sugereaza ca numele este de origine turca, insemnand „turnul negru” (in turceste kara – koule), insa ea nu se sustine intrucat numele manastirii se regaseste ca atare mult anterior stapanirii turcesti.

Prima atestare documentara a acesteia dateaza din secolul al XI-lea – anul 1018. Aceasta a determinat pe unii dintre istorici sa propuna varianta prin care manastirea si-ar fi luat numele de la un presupus calugar Karakalas – nume larg raspandit in epoca – care ar fi fost fondatorul manastirii si ar fi trait in acea perioada.

Manastirea Caracalu – ctitorie a domnitorului moldovean Petru Rares, dar și a domnitorului Alexandru Lăpușneanu. 

Manastirea, locuita de peste 100 de calugari in vremurile ei de glorie, astazi, este locuita de o obste ce numara un sobor de 64 de monahi de neam grec.

In incinta manastirii se afla cinci paraclise si alte doua in afara. Tezaurul adaposteste frumose icoane vechi, sfinte vase liturgice, vesminte din fir si un epitaf din fir de aur pe matase visinie din secolul al XVIII-lea, donat din Moldova.

Biserica Manastirii Caracalu adaposteste cateva odoare de mare pret: o particica din Sfanta Cruce, icoana facatoare de minuni a Sfintilor Apostoli Petrusi Pavel, capul Sfantului Apostol Bartolomeu, degetul cel mic de la mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul, capul Sfantului Policarp, episcopul Smirnei.

Alte sfinte moaste mai sunt si mana stanga a Sfintei Mucenite Marina, particele din moastele Sfintilor Mucenici arsi in Nicomidia, de la Sfantul Mercurie si Sfantul Ioan cel Milostiv, de la Sfantul Haralambie si Sfantul Averchie, Sfantul Orest si Sfantul Mucenic Ghedeon.

In Biserica se afla si o icoana facatoare de minuni pictata de un necunoscut zugrav in jurul anului 1540. In anul 1700 un incendiu a distrus toata manastirea cu exceptia icoanei – i-a fost ars doar spatele, fata ramanandu-i intacta.

Marea Lavra a Athosului

IMG-20181114-WA0026

Manastirea Marea Lavra este cea dintai asezare chinoviala din Athos si prima din eparhia Sfantului Munte. Aceasta manastire athonita a fost intemeiata pe la anul 963 prin osardia pustnicului Atanasie din Trapezunda, si cu ajutoare banesti date de catre imparatii Bizantini, Nichifor Focas (963-959) si Ioan Tzimisca (Ioannis Tzimikes: 969-973). Ea este asezata la capatul peninsulei, aproape de tarm. Manastirea avea pe vremuri ca la 200 de calugari greci.

IMG-20181114-WA0027

In biserica se pastreaza cateva particele din Sfanta Cruce si multe sfinte moaste. Printre odoarele de mare pret, se numara si urmatoarele: Capul Sfantului Vasile Cel Mare, Capul Sfantului Ioan Cucuzel, Capul Sfantului Mihail al Sinoadelor, o bucatica din capul Sfantului Ioan Botezatorul, mana Sfantului Apostol Andrei si mana stanga a Sfantului Ioan Gura de Aur.

IMG-20181114-WA0030

In tezaurul Manastirii Lavra se pastreaza lucruri de mare pret: mitra si sacosul care au apartinut imparatului Nichifor Focas (963-969), ferecaturi, vesmite si alte odoare. In aceasta Manastire se afla catre 2.050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, mai multe din ele sunt in legatura cu Tara romaneasca. Biblioteca manastirii mai detine 165 de codici vechi si mai mult de 30.000 de carti tiparite, fiind cea mai importanta biblioteca atonita. Biblioteca este cea mai bogata din Sfantul Munte.

 

In aceasta manastire a trait cel mai cunoscut imnograf si compozitor bizantin, Ioan Cucuzel. Sfantul Ioan Cucuzel, numit si „cel cu glas ingeresc”, a trait in manastirea athonita Marea Lavra, intre anii 1280-1360, in vremea imparatului Alexie Comneanul. Sfantul s-a nascut in localitatea Dirrachia – Dirahion, in Bulgaria. Orfan de tata, mama lui l-a dat la scoala, spre a invata stiinta sfintelor carti. Inscris la scoala imperiala de cantareti bisericesti din Constantinopol, tanarul psalt va deveni cel mai bun din generatia lui. In cele din urma, el va ajunge in Sfantul Munte Athos.

Icoana „Cucuzelita”. Se spune despre aceasta ca Sfantul Ioan Cucuzel a adormit la o priveghere iar Maica Domnului i-a spus din icoana: „Canta-mi, Ioane, si ma lauda, ca si eu nu te voi lasa!”

IMG-20181114-WA0028

Icoana „Econoama”. Sfantul Athanasie fiind ingrijorat din pricina banilor care nu ajungeau, Maica Domnului i-a grait: „Nu te intrista, Athanasie, de acum eu voi fi economul acestei manastiri”, si de atunci pana in zilele noastre manastirea nu are econom.

Icoana „Portarita”. Un turc a tras in icoana cu pistolul si al treilea glonte s-a intors si l-a lovit pe el. Minunea a facut din aceasta icoana pazitoarea manastirii.

Este manastirea tutelara peste tot Muntele si are jurisdictie asupra tuturor schiturilor si sihastriilor din jurul varfului Athos, inclusiv asupra Schitului romanesc Prodromul.

Au în optat la Mănăstirea Lacul.

IMG-20181115-WA0003

Mâncarea de acolo este cu adevărat bună. Simți că este făcută de români …

S-a dormit bine, doar 5 persoane în cameră și baie proprie.

Dimineața micul dejun a fost pe gustul copiilor dar și al adulților.

Doamne ajută!

Azi soțul meu Sorin și băieții noștri Andrei și Teo au ajuns pe muntele Athos.

Muntele Athos sau Atos este un munte și o peninsulă în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși.

received_1922523391389471

Rugăciunea de la Muntele Athos este una dintre cele mai puternice rugăciuni și este darul de a îndepărta răul și de a aduce liniște sufletească.

De fapt, această rugăciune este Psalmul 69 al Împăratului David. Călugării athoniților o citesc zi de zi.

Rugăciunea de la Muntele Athos se citește în fiecare dimineață

„1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuți mie grăbește-Te!
2. Să se rușineze și să se înfrunte pe cei ce caută sufletul meu;
3. Să se întoarcă înapoi și să-i rușinească pe cei ce-mi doresc mie rău;
4. Întoarcă-te imediat ce-i rușinați pe cei ce-mi vorbește: „Bine, bine!”
5. Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce caută pe Tine, Dumnezeule, și să zice pururea, cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”
6. Și eu sunt sărac și sărman, Dumnezeule, ajută-mă!
7. Ajutorul meu și Izbăvitorul meu ești Tu, Doamne, nu zăbovi! Amin“
IMG-20181113-WA0000
Mănăstirea Dochiaru este a X-a mânăstire în ordinea ierarhică de pe Muntele Athos și a fost ridicată între 1030-1032. Biserica mânăstirii a fost construită prin binefacerea voievodului Ion Lapușneanu în 1568. În timpul Războiului de independență a Greciei Mânăstirea Dochiaru și-a pierdut întreaga proprietate.
IMG-20181113-WA0005
Mănăstirea Xenofont (gr.: Ξενοφώντος) este o mănăstire ortodox creștină în statul monahal de pe Muntele Athos din Grecia. A fost construită în secolul X sau XI. Mănăstirea are 11 capele în interior și 6 în exterior. Mănăstirea este a 16-a în ierarhia mănăstirilor athonite.
IMG-20181113-WA0011
Icoana  Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Xenofont:
received_2231611137109928

Această icoană a Sfântului Gheorghe a venit în chip minunat pe mare, de la Constantinopol, la ţărmul Mănăstirii Xenofont.
Până astăzi, pe chipul Sfântului Gheorghe, sub bărbie, se vede o rană pricinuită de cuţitul unui iconomah, rană din care a curs sânge. Partea din spate a icoanei este arsă. Probabil iconomahii au aruncat-o în foc, de unde a luat-o un oarecare creştin evlavios şi a aruncat-o în mare, pentru a o salva.

Aşa a ajuns icoana Sfântului Gheorghe în Sfântul Munte, spre a fi apărător al acelui binecuvântat loc, întărire şi mângâiere monahilor.

Pe locul în care a ajuns icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe a apărut un izvor de aghiasmă. Chiar dacă izvorul este la nivelul mării, apa este dulce și bună de băut. Aghiasma Sfântului Gheorghe este considerată tămăduitoare, mai ales pentru bolile de rinichi.

Mănăstirea Vatopedu

IMG-20181113-WA0014

In  mănăstirea Vatopedu se găsesc multe icoane făcătoare de minuni, Odoare si Sfinte Moaste. Brâul Maicii Domnului (negru) se păstrează într-o raclă de argint.Se gasesc două cruci de la împăratul Constantin, făcute dupa modelul care i s-a arătat pe cer, inainte de a începe lupta cu Liciniu. Se păstrează pe Sfânta Masă, Capul Sfântului Andrei, Paharul (Jaspis) oferit de Manuel Comneanu Paleologul, apoi un deget al Sfântului Ioan Botezătorul, mâna Sfântului Grigore Decapolitul, dăruită de doamna Maria lui Serban Cantacuzino, si multe alte Sfinte Moaste. Biblioteca din Vatoped este cea mai bogată din Sfântul Munte. Pe lângă cărti teologice sunt si multe manuscrise de mare valoare istorică si arheologică.

IMG-20181113-WA0016

Aici se află aici și capul Sfântului Grigorie Teologul, al Sfântului Mucenic Iacob Persul, al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, degetul mare de la mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, mâna dreaptă a Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina și multe alte sfinte moaște.

Sper sa fie o excursie pe care sa o păstreze cu drag în suflet și soțul și băieții noștri. Teo deja a prins drag de portocalele din Grecia și în special pentru cele din Muntele Athos.

IMG-20181113-WA0017

În prezent Mănăstirea Vatopedu are în jur de 80 de călugări din mai multe țări, între care și 12 monahi români.

IMG-20181113-WA0018

Pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu se află două schituri: Sfântul Dimitrie și Sfântul Andrei. Acesta din urmă a fost rusesc, având cea mai mare biserică din Athos. Acest schit mai este numit și „Sarai”, care în turcește înseamnă „palat”, fiind numit astfel de turci, datorită mărimii și frumuseții sale. În prezent schitul are în jur de 20 de călugări greci, care sunt veniți de la Mănăstirea Filoteu dimpreună cu starețul lor.

Printre chiliile aflate pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu se află și trei chilii românești.

Schitul Sfântul Andrei Serai.

IMG-20181113-WA0022

Schitul athonit al Sfântului Andrei şi al Sfântului Antonie cel Mare este situat la o distanţă de 500 de metri de capitala administrativă a Sfântului Munte, Kareia. Aşezământul este cunoscut sub numele de „Serai”, care în limba rusă înseamnă „acest Rai”.

Mănăstirea Protaton

IMG-20181113-WA0024

Biserica Protaton este cel mai vechi lăcaş din Sfântul Munte.

Icoana „Axion Estin”, legata de minunea ce o vom pomeni mai jos, se afla in Chilia Adormirii Maicii Domnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei. Pe langa lucrarea acesteia intr-un deosebit si duhovnicesc stil, icoana este minunata prin descoperirea rugaciunii

Cuvine-se cu adevarat..

„In anul 980, un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea

„Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.”

In acel moment apare Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar, si ii spune sa se roage asa „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru” la care sa adauge rugaciunea pe care deja o stia „Ceea ce esti mai cinstita…”, dar ucenicul, neretinand exact cantarea, ingerul a scris-o cu degetul in intregime pe o lespede de piatra. Aceasta piatra se pastreaza pana in zilele noastre.

IMG-20181113-WA0023

Mănăstirea Pantocrator:
IMG-20181113-WA0026
A şaptea în ierarhia mănăstirilor athonite, Mănăstirea Pantocrator este situată în nord-estul peninsulei, între Vatoped şi Stavronikita, pe un promontoriu stâncos înalt de peste 20 de metri, ce oferă o vedere foarte întinsă asupra mării şi uscatului. Înspre sud se vede Mănăstirea Stavronikita, cu vârful Athonului în depărtare, iar înspre apus se vede Schitul „Sfântul Ilie”.
 În această mănăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța).
Aici au fost cazați în această noapte.
Odihnă plăcută!
Doamne ajută!

Azi m-am trezit cu muzica populară și mi-am adus aminte cum ne trezea tata dimineața pe la 6.00 ca să ne pregătim de școală:
-Tata, închide radioul!
-V-ați trezit?
-Da!!! Poți închide radioul sau să-l dai mai încet? !
– Da, vin acuma! Da voi când vă treziți să mergeți la școală, că mama a făcut mâncarea…?!
Când auzeam de mâncare ne trezeam bucuroși să ajungem primii la bunătățile care ne așteptau pe masă: mămăligă cu brânză de oi, cârnați prăjiți, papă cu smântână cum numai mama știa să o facă, cir de mămăligă făcut de bunica, lapte în ceaun și alte bunătăți de sezon. Până la masă trebuia să ne oprim la găleata cu apă proaspătă să ne spălăm bine. Azi, ascultând muzică populară la 6.00 dimineața, l-am simțit din nou aproape pe tata, de parcă sufletul lui a venit din nou în vizită…
Azi e o zi tristă pentru mine, pentru frații și surorile mele și pentru toată familia mea. Azi sunt 16 ani de când tata a plecat în ceruri, azi sunt 16 ani de când nu mai am un tată aici pe Pământ. Azi mă simt din nou copil fără tată. Tata e cel mai puternic om pentru fiecare copil și 16 ani fără tata alături sunt ca 16 ani fără cel mai puternic stâlp care susținea acoperisul cerului meu. Tata nu trebuia să stea zilnic lângă mine dar era suficient să știu că undeva acolo, într-un colț de lume am un sprijin de nădejde, am o vorbă bună și un suflet cald care mă așteaptă la orice oră din zi sau din noapte. Fără el viața e mai săracă, mai pustie, mai plină de amărăciune. Noi copii ne-am împrăștiat prin lume, fiecare cu familia lui, cu bucuriile și necazurile lui. Ăsta-i mersul firesc al vieții, nimic nu e veșnic pe Pământ.
Mă bucur că măcar mama mai trăiește și mai ține căldura casei părintești și familia unită.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe tatăl nostru!

Azi sunt 16 ani de când tata a plecat de lângă noi. De atunci, pentru noi sărbătoarea Mihail și Gavril este mai mult ziua în care tata a plecat la stele și a devenit înger păzitor pentru familia lui. Am rămas cu amintirea poznelor lui din copilărie, cu amintirea părintelui care ne ajuta și era mereu alături de noi și la bine și la rău.
Și de atunci în casa sufletului meu a rămas un scaun gol, lacrimi și durere. Merg mai rar acasă de când tata a plecat la dintre noi. Nu mă mai așteaptă acasă tata … nu mai este fizic printre noi deși este mereu prezent în inimile noastre.

Parintii mei Vouciuc Constantin si Zamfira

Și totuși Dumnezeu nu ne lasă să-l uităm. Copii mei mereu mă roagă să le spun povești cu bunicul lor. Retrăiesc cu această ocazia bucuria și frumusețea zilelor simple din copilărie. Atunci nu aveam nici o grijă, nu aveam nici o frică, nu aveam nici o durere pentru că știam că tata le va rezolva pe toate. El era precum Tatăl ceresc care le vede pe toate, le știe pe toate și găsește mereu cea mai potrivită soluție ca să readucă liniștea și fericirea în căminul nostru. Tata era autoritar dar mereu avea dreptate și avea timp să ne asculte părerile și chiar să învețe lucruri noi de la noi, cei care eram deja la liceu sau la facultate. Când ajungeam acasă se uita lung la noi, ne căuta privirea și ne întreba:

-Ce mai faceți voi? Care-i viața voastră?

Răsuflam ușurată și ”descărcam sacul greu de griji și de necazuri” în palmele lui. El zâmbea și ne spunea că totul este trecător, găsea rezolvări simple și clare care ne readuceau din nou soarele în priviri. Știa să își asume toate greutățile și ne reda nouă libertatea de a fi tineri și fericiți.

Niciodată nu se plângea de nimic. Mereu spunea că el e puternic și nu degeaba are atâtea fire de păr alb în cap, știe el să o scoată să capăt mereu.

Spunea cu tărie:

-Cât timp ești viu și nu a murit nimeni totul se rezolvă!

Așa era tata, așa îl țin eu minte și așa va rămâne amintirea lui peste timp.

An de an mama și noi ne adunăm în această zi, mergem la biserică și apoi acasă, în jurul mesei părintești, depănăm amintiri…

Și viața merge mai departe….

Simina Silvia Șcladan

Scaunul gol-Dorin Dumitriu
NU-I UITAȚI, pe cei plecați
Că odată o să vină și al vostru timp…prin care,
Veți pleca și voi la ceruri,
Și rămân scaune goale!

 

 

Pe unde trec oamenii cu suflete mari care de multe ori sunt suflete peteche pentru alte suflete, totul devine minunat. „Sufletele pereche” ne demonstreaza inca odata ca oamenii cu suflet frumos pot lumina in orice colt al lumii si din lumina lor pot darui umanitatii cea mai pura iubire, intelepciune si bucurie de a trai. Oamenii cu suflete peteche sunt uniti prin fire magice de lumina si iubire prin care rezoneaza si comunica în energia creată de divinitate atunci când a creat acest univers. Fiecare Om luminează locul în care trăiește și prin vorbele, gesturile, creațiile și faptele  sale îmbogățește lumea. Știu că fiecare  suntem unici dar mai stiu ca  numai împreună suntem puternici și reușim să  creem binele în lume.

IMG-20181027-WA0009

Azi am rezonat la citirea acestor idei în revista Kudika:

La un moment dat in calatoria ta vei intalni fiecare dintre aceste patru tipuri de suflete pereche:

1. Suflet pereche strain

Sufletul pereche strain este o persoana pe care o intalnesti la intamplare. S-ar putea sa te afli intr-o plimbare cu autobuzul, intr-un aeroport sau, pur si simplu, sa mergi pe strada si sa te lovesti de el. Cand vei vedea aceasta persoana suflet pereche vei stii imediat deoarece vei simti ca si cum ai cunoaste-o de o viata. Poate fi un suflet pereche pe care l-ai intalnit intr-o viata anterioara. Interactiunea cu aceasta persoana poate fi scurta, insa vei schimba un fel de experienta si vei ajunge sa ii povestesti aproape intreaga ta viata – pentru ca ea trebuie sa o auda.

Sufletul pereche strain este un suflet pereche care iti aduce confort atunci cand ai mai multa nevoie.

2. Suflet pereche vindecator

Acest suflet pereche este o persoana care vine cu intentie in viata ta. Ea apare imediat cand ai nevoie de ea si iti ofera o lectie de viata valoroasa. Iti vindeca sufletul care simte durere si ramane langa tine pana cand depasesti situatia dificila in care te afli. Aceasta este o relatie sau o prietenie care poate escalada rapid.

Chiar daca relatia nu dureaza, acest suflet pereche vindecator este langa tine in cel mai important moment – atunci cand ai nevoie – si vei fi mereu recunoscatoare pentru acest lucru.

3. Suflet pereche geaman

Un suflet pereche geaman este cel care te ajuta sa depasesti barierele emotionale si spirituale. Este vorba despre o persoana cu care poti sa vorbesti ore intregi, fara sa ascunzi ceva – ii spui toate secretele. Ganditi la fel si aproape ca va terminati frazele unul altuia. Faceti lucruri impreuna, in mod normal, ca o pereche.

Cand iti intalnesti sufletul pereche geaman, vei simti un sentiment de integritate. S-ar putea sa simti ca il cunosti de o viata. Relatia este una naturala si frumoasa, iar acesta devine cel mai bun prieten al tau.

4. Suflet pereche in dragoste

Acesta este tipul de suflet pereche pe care il cunosc majoritatea oamenilor. Sufletul pereche in dragoste este persoana cu care vei petrece restul vietii daca ai norocul sa il gasesti. Acest suflet este o combinatie a tuturor sufletelor pereche enumerate mai sus. Simti ca il cunosti de o viata si il intelegi la un nivel profund – va conectati sufletele.

Daca intalnesti acest suflet pereche, iti vei dori sa il tii langa tine intreaga viata.”

Cred că până în prezent am întâlnit aceste suflete pereche care mi-au fost de mare ajutor în viață.  Sper sa avem parte in viata numai de suflete și evenimente frumoase si pe unde vom ajune in calatoria vieții noastre să devenim oameni din ce în ce mai valoroși și să gasim pe cărarea vieții noastre oameni și mai valoroși care să știe să  ne aprecieze la adevărata noastră valoare!

Simina

 

IMG-20181102-WA0005

Azi am primit acest mesaj care merită luat în considerare și descifrat :

DIN 7 ÎN 7 ANI CORPUL ȘI MINTEA TREC PRINTR-O SCHIMBARE. CE DESEMNEAZĂ ACESTE CICLURI ÎN FILOZOFIA INDIANĂ!
„Viaţa are un şablon, şi e bine să-l înţelegi. Fiziologii spun că, din şapte în şapte ani, corpul şi mintea trec printr-o criză de schimbare. La fiecare şapte ani, toate celulele din corp se schimba, se reînnoiesc. De fapt, dacă trăieşti şaptezeci de ani, durata medie de viaţă, corpul tău moare de zece ori. În fiecare al şaptelea an al vieţii, totul se schimba – este exact ca schimbarea anotimpurilor. În şaptezeci de ani, cercul e complet. El are zece diviziuni.

În realitate, viaţa omului n-ar trebui să fie împărţită în copilărie, tinereţe şi bătrâneţe, pentru că din şapte în şapte ani începe o nouă vârsta, se face un pas nou…

În primii şapte ani copilul este autocentrat, de parcă ar fi centrul universului. Toată familia se învârte în jurul lui. Dorinţele îi sunt îndeplinite imediat, căci altfel îl apucă pandaliile, tipa, plânge, face urât. El trăieşte ca un adevărat împărat – mama, tata îi sunt servitori, toată familia trăieşte doar pentru el. Şi bine-nţeles că el crede că lucrul ăsta e valabil şi pentru lumea mai largă. Luna răsare pentru el, soarele răsare pentru el, anotimpurile se schimba pentru el. Un copil de şapte ani este absolut egoist, mulţumit de sine. Nu are nevoie de nimeni şi nimic, se simte complet.

După şapte ani se produce o schimbare. Copilul nu mai e autocentrat; devine excentric, ad literam. Se mişcă spre ceilalţi. Ceilalţi – prietenii, găştile – devin fenomenul important. Acum nu mai e atât de interesat de sine; e interesat de ceilalţi, de lumea mai mare. Începe să cerceteze, vrea să afle tot, pune mii de întrebări, aducându-şi părinţii la exasperare, devine o pacoste. Îl interesează totul, vrea să ştie tot. Omoară un fluture ca să vadă ce are înăuntru, strica o jucărie ca să vadă cum funcţionează. Dacă e bărbat, nu-l interesează fetele. Pe fete nu le interesează bărbaţii. Dacă o fată se joacă cu băieţii, e privită ca un băieţoi, ceva nu e în regulă cu ea.

După al paisprezecelea an de viaţă se deschide o a treia uşă. Pe băieţi nu-i mai interesează băieţii, pe fete nu le mai interesează fetele. Sunt politicoşi, dar lipsiţi de interes. De asta prietenia care se leagă intre şapte şi paisprezece ani este cea mai adâncă, şi nu se va mai lega niciodată în viaţă. Copiii care s-au împrietenit atunci rămân prieteni pe viaţă, legătura este foarte profundă. Îşi vor mai face prieteni, dar acei prieteni vor fi mai degrabă cunoştinţe; fenomenul acela profund care s-a întâmplat între şapte şi paisprezece ani nu se va mai repeta.

După al paisprezecelea an, pe băiat nu-l mai interesează băieţii. Dacă totul decurge normal, îl interesează fetele. Acum devine interesat cu adevărat de opusul lui, de adevăratul celălalt.

Al paisprezecelea an este un an revoluţionar, important. Sexul devine matur, adolescentul începe să se gândească la sex; fanteziile sexuale încep să domine visele. Bărbatul devine un mare Don Juan, începe să curteze fetele. Apare romantismul, poezia.

La douăzeci şi unu de ani, dacă totul decurge normal, şi adolescentul nu este forţat de societate să facă ceva care nu este firesc, adolescentul devine tânăr, e interesat mai mult de sătuţul social decât de iubire. Are ambiţii, vrea un Rolls Royce, vrea o casă mare, vrea să fie un om de succes, un Rockefeller, un prim ministru. Ambiţia devine preponderenţă. Toată preocuparea tânărului se canalizează pe viitor, pe reuşita, pe competiţie, pe strategia în bătălia pentru poziţia socială.

Acum el intră în lumea nebuniei. Piaţa devine acum lucrul cel mai important. Întreaga lui fiinţă se îndreaptă spre piaţa: bani, putere, prestigiu.

De la douăzeci şi unu la douăzeci şi opt de ani, tânărul duce o viaţă aventuroasă, are ambiţii mari, dorinţe mari şi lupta prin toate metodele să şi le realizeze. La douăzeci şi opt de ani, devine conştient de faptul că nu toate dorinţele pot fi împlinite. Înţelege mai bine ca multe dorinţe sunt irealizabile. Acum începe să-l intereseze mai mult siguranţa şi confortul, şi mai puţin aventura şi ambiţiile. Începe să se aşeze. Al douăzeci şi optulea an de viaţa marchează sfârşitul perioadei hippie…

La trezeci și cinci de ani energia vitală atinge punctul omega. Cercul este jumătate complet şi energiile intră în declin. Acum, omul nu e interesat numai de siguranţă şi confort, el devine conservator. Nu numai că nu-l interesează revoluţia, ci devine antirevoluţionar. Acum este împotriva tuturor schimbărilor, este conformist, conservator. Este împotriva a tot ce e revoluţionar, vrea să păstreze stătu quo, adică starea în care se află lucrurile în momentul de faţă, şi e împotriva oricărei schimbări care ar putea să-i pună în pericol stabilitatea. Este împotriva hippioţilor, a rebelilor. Acum este cu adevărat un membru de bază al cetăţii…

La treizeci și cinci de ani, omul face parte din lumea convenţională. Începe să creadă în tradiţii, în trecut, în Vede, în Coran, în Biblie. Este împotriva schimbării, pentru că orice schimbare îi poate tulbura viaţa, iar acum are mult de pierdut. E de partea legii, a religiilor, a reglementărilor, a disciplinei, şi combate anarhismul.

La patruzeci şi doi de ani erup tot felul de boli fizice şi mentale, căci acum viaţa e în declin. Energia se îndreaptă spre moarte. Dacă la început energiile erau în urcare şi omul devenea tot mai vioi, mai energic, mai puternic, acum se întâmplă exact pe dos – cu fiecare zi omul e tot mai slab. Însă obiceiurile persistă. Dacă acum mănâncă la fel de mult ca la 35 de ani, se îngraşă, şi încep să apară tot felul de boli – tensiune mare, atacuri de cord, insomnie, ulcere. Toate acestea se întâmpla în preajma vârstei de 42 de ani, care este unul dintre cele mai periculoase puncte. Părul începe să cadă, încărunţeşte. Viaţa se transformă în moarte, încetul cu încetul.

În prejma vârstei de 42 de ani religia devine pentru prima dată importantă, pentru că religia este profund preocupată de moarte. Acum moartea se apropie, şi omul caută refugiul în religie…

La patruzeci şi nouă de ani, căutarea a devenit clară. I-au trebuit şapte ani să devină clară. Acum apare hotărârea. Nu te mai interesează ceilalţi. Pe bărbaţi, nu-i mai interesează femeile, pe femei nu le mai interesează bărbaţii – se instalează menopauza.

Omul nu prea mai are chef de sex. Toată treaba i se pare puţin cam juvenilă, puţin cam imatură… Aşa cum la paisprezece ani dorinţa sexuală apare în mod firesc, la fel de firesc ea se estompează la patruzeci și noua de ani. Trebuie să fie aşa, pentru că fiecare ciclu trebuie să se încheie…

Acum omul a întors spatele vieţii şi ambiţiilor şi dorinţelor – s-a terminat. El se îndreaptă spre singurătate, spre el însuşi. Înainte nu putea fi singur; existau responsabilităţi de îndeplinit, copii de crescut. Acum copiii sunt adulţi, căsătoriţi, sunt aşezaţi la casele lor. Nu mai sunt hippioţi, trebuie să aibă în jur de 28 de ani. Acum e vremea ca părintele să lase casa în urmă, să se desprindă de problemele lumeşti, să înceapă să privească spre pădure, să coboare în sine, să devină introvertit, să fie din ce în ce mai înclinat spre meditaţie şi rugăciune.

La vârsta de cincizeci şi şase de ani se produce iar o schimbare, o revoluţie; acum nu mai e de ajuns ca omul să privească spre pădure, el trebuie să plece în pădure. Viaţa e pe sfârşite, moartea e tot mai aproape. Dacă la 49 de ani nu mai e interesat de sexul opus, la 56 de ani încep să nu-l mai intereseze ceilalţi, indiferent de sex, societatea, formalităţile sociale, formele de înregimentare. S-a terminat cu „socializarea”, cu apartenenţa la diverse cluburi, organizaţii sau grupuri. A trăit destul, a învăţat destul; acum mulţumeşte tuturor şi părăseşte formă de organizare respectivă. Cincizeci şi şase de ani este vârsta la care trebuie să devină în mod firesc un sannyasin. Trebuie să îmbrăţişeze sannys-ul, renunţare, să iasă din societate. E firesc – aşa cum a intrat, trebuie să iasă, pentru că dacă n-ar ieşi, s-ar sufoca.

La şaizeci şi trei de ani redevine copil, este interesat numai de sine. Asta înseamnă meditaţia – să cobori în tine, ca şi cum totul s-a prăbuşit şi numai tu exişti. Redevine copil, inocent, începe să coboare în sine. I-au mai rămas de trăit numai şapte ani, trebuie să se pregătească de ultimul capitol al vieții. Trebuie să fie gata să părăsească această lume. Ce înseamnă să fii pregătit să ajungi la îngeri?  Înseamnă să-ți dai sufletul sărbătorind, fiind fericit, să întâmpini acest proces firesc cu braţele deschise, să fii dornic să mergi la Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a dat prilejul de a fi şi de a învăţa, şi ai învăţat. Acum ai vrea să te odihneşti. Acum ai vrea să pleci acasă. Tot ce-a fost până acum a fost sejur. Ai rătăcit pe un tărâm străin, ai trăit cu oameni străini şi ai învăţat multe. Acum e vremea să te întorci acasă.

La şaptezeci de ani, omul se închide de tot în sine. Nu citeşte, nu vorbeşte mult. Este tot mai tăcut, tot mai mult el cu sine, total indiferent la ce se petrece în jurul lui. Încetul cu încetul energia slăbeşte.La vârsta aceasta este pregătit. Dacă a urmat acest şablon natural, cu nouă luni înainte de a se înălța la ceruri îşi dă seama și e conştient de asta. Aşa cum copilul trebuie să petreacă nouă luni în uterul mamei înainte de a se naşte, înainte de a merge la cele veșnice omul trebuie să petreacă nouă luni în sine. Cu nouă luni înainte de venirea inevitabilului, omul intră iarăşi în uter, numai că acum uterul nu mai e în mamă, ci în el însuşi.

Indienii numesc cel mai tainic altar al unui templu, garbha, uter. Denumirea e foarte simbolică. În ultima fază a vieţii, cu nouă luni înainte de a-și da sufletul, omul intră în sine, propriul său corp devine uter. El coboară în cel mai tainic altar, unde flacăra arde veşnic, unde se află lumina, unde trăieşte Dumnezeu. Acesta e procesul natural.

Pentru acest proces natural nu e nevoie de viitor. Trebuie să trăieşti clipa prezentă. Clipa următoare va veni de la sine. Aşa cum râul curge şi ajunge în ocean, tot aşa curgi şi tu şi ajungi la sfârşit, la ocean…

Când ajungi la şaptezeci de ani, când eşti gata să-ți dai sufletul – dacă ai trăit totul aşa cum trebuie, în prezent, fără să amâni nimic pentru viitor, fără să visezi la viitor, dacă ai trăit total clipă… indiferent cum a fost ea – cu nouă luni înainte vei deveni conştient de faptul că vei vei merge la cele drepte…

Ajungerea în ceruri este încununarea, împlinirea. Viaţa nu sfârşeşte când sufletul părăsește corpul; de fapt, viaţa înfloreşte în acel moment. Însă pentru a cunoaşte frumuseţea acestui proces trebuie să fi pregătit pentru ea, trebuie să înveţi arta de a merge la cele veșnice!”

Am gasit aceste cuvinte scrise pe site-ul DE LA OM LA OM

Selecţie după: Maturitatea: responsabilitatea de a fi tu însuţi/OSHO.- Bucureşti: PRO Editura şi Tipografie, 2006, pp. 27-38.

Totuși viaţa nu se încheie mereu la 70 de ani. …Viata merită trăită!