Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2007

Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin papa Inocenţiu al XII-lea. Înainte Crăciunul avea rolul începutului de an nou.
În liturghia romano-catolică 1 ianuarie repezintă o octavă de la Crăciun, astfel această zi este dedicată Fecioarei Maria. În acelaşi timp în a opta zi de la naştere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) Circumcizia şi denumirea pruncului Isus – la fel şi în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă la 1 ianuarie este şi ziua Sfântului Vasile, episcop de Cesarea.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează „La mulţi ani!”

Traditii inedite de Anul Nou pe glob

Cam peste tot in lume, practica obisnuita in Ajunul Anului Nou, dar si in noaptea de Anul Nou este sa se petreaca si, la miezul noptii, sa se bea sampanie. In multe culturi si in orase ca Berlin, New York, Sydney, Londra, Paris, Rio de Janeiro, Toronto, Praga si Tokyo, artificiile si zgomotele produse cu ajutorul diverselor obiecte fac parte integranta din spiritul acestei sarbatori. Ajunul Anului Nou este declarat zi nelucratoare in multe tari, printre care Australia, Argentina, Brazilia, Grecia, Noua Zeelanda, Filipine si Venezuela. Bebelusilor nascuti pe data de 1 ianuarie li se ofera „premii“, constand in lapte praf, paturi, scutece sau suzete.

România
La romani, obiceiurile sunt, fara indoiala, manifestari pitoresti folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificatii profunde asupra omului si relatiilor lui cu natura, cu lumea inconjuratoare. Craciunul deschide ciclul celor 12 zile ale sarbatorilor Anului Nou. Obiceiul de a colinda inseamna, de fapt, a merge din casa in casa cu diferite urari. El se manifesta pregnant in ciclul Anului Nou. In satele hunedorene din zona Orastiei, vestea Nasterii Domnului in ieslea sfanta este purtata pe ulite de ceata de calusari colindatori in larma de zurgalai, tropote si strigaturi. Sunt feciori in costume nationale cu camasa cusuta cu negru, in motive sobre, pline de rafinament, si poale incretite, cu cioareci de lana alba, stransi pe picior, cojoc alb, zurgalai, prinsi sub genunchi de o banda cu ciucuri tricolori, lungi pana la glezne, iar pe cap poarta o caciula neagra de miel impodobita cu pana de fazan sau de paun. In dimineata Anului Nou, copiii obisnuiesc sa mearga cu Sorcova si cu Semanatul. Obiceiul Sorcovei este mai cunoscut in Muntenia, dar il regasim raspandit si in restul tarii.

El este practicat de copii de la 3-4 ani pana la 12-13 ani. Exista zone ale tarii unde cu Sorcova merg numai baietii, iar in altele numai fetele. Adesea copiii merg cate doi, alteori merge doar unul singur, colindåndu-se doar membrilor familiei sau unui grup de vecini. Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugusorul cum i se spune in popor, este un stravechi obicei agrar prin excelenta, care se practica si azi mai cu seama in Moldova. In ajunul Anului Nou, in multe locuri, chiar in ziua de Anul Nou, ceata de uratori formata din doi pana la douazeci de flacai sau barbati insurati de curand,pleaca din casa in casa sa ureze cu Plugusorul sau sa “haiasca”, cum se spune in Moldova. Cu Plugusorul ureaza astazi si copiii.

Marea Britanie
Englezii serbeaza Anul Nou asteptand ca Big Ben-ul sau un alt orologiu sa vesteasca miezul noptii pentru a se bucura de petrecere. De obicei, toti cei adunati in strada numara, descrescator, ultimele zece secunde care au mai ramas pana la ora 24.00.

Australia
In cea mai lunga noapte a anului, orasul australian Sydney aduna cel mai mare numar de oameni, dupa Rio de Janeiro, care atrage peste doua milioane de persoane pe plaja din Copacabana. Urmeaza New York-ul si Londra care aduna intre 800.000 si un milion de petrecareti. In acest oras important al Australiei, focurile de artificii sunt lansate, in mod oficial, de pe podul Sydney Harbour. Acest moment spectaculos poate fi vazut pe o raza de 16 km si strange la un loc peste 300.000 de turisti in fiecare an.

Japonia
In Oshogatsu, Japonia, Anul Nou este cea mai importanta sarbatoare, fiind simbolul renasterii. La miezul noptii de 31 decembrie, templele budhiste trag clopotele de 108 ori, in incercarea de a expulza cele 108 feluri de slabiciune umana. Momentul sosirii noului an este un prilej de bucurie pentru toata lumea si nimeni nu are voie sa munceasca in aceasta zi. Copiii primesc „otoshidama“, mici daruri cu bani inauntru.

Spania
La cumpana dintre ani, traditia spaniolilor este de a manca douasprezece boabe de strugure. Obiceiul este menit sa asigure fericirea in urmatoarele 12 luni din anul care incepe. Dupa cina luata impreuna cu familia, tinerii se indreapta spre berarii sau discoteci si abia spre dimineata se mai intorc la casele lor, unde iau micul-dejun traditional, alcatuit din ciocolata calda si produse de patiserie.

Franta
Francezii mai numesc ajunul Anului Nou si Sfantul Silvestru, zi in care se servesc multe feluri speciale de mancare si bautura, dintre care pateul de ficat de gasca si sampania sunt nelipsite. Sarbatoarea poate fi marcata fie printr-o cina intima alaturi de familie si prieteni, fie printr-o serata dansanta. Perioada vacantelor ia sfarsit pe data de 6 ianuarie, atunci cand locuitorii acestei tari se infrupta dintr-o prajitura traditionala, a carei reteta variaza in functie de zona.

Grecia
Anul Nou coincide, in aceasta tara, cu Festivalul Sfantului Basil, unul dintre fondatorii bisericii ortodoxe din Grecia. Una dintre mancarurile traditionale care se serveste este Vassilopitta sau prajitura Sfantului Basil. O moneda de argint sau de aur este introdusa in momentul in care se coace prajitura, iar cine o gaseste in bucata sa va avea noroc in anul urmator.

Brazilia
Brazilienii pun mare pret pe sarbatoarea Anului Nou, ei dezvoltand o adevarata traditie in acest sens. In majoritatea oraselor din Brazilia, chiar si in cele micute, la miezul noptii de 31 decembrie au loc nenumarate focuri de artificii care se prelungesc mult dupa ora 00.00 si spectacole muzicale. Sao Paolo este renumit pentru „Maratonul Sfantului Silvestru“, care are loc, in acest moment al anului, in perimetrul situat intre bulevardul Paulista si centrul orasului. La maraton iau parte atleti din toata lumea, inclusiv staruri olimpice, ca de exemplu kenyanul Paul Tergat, cel care a castigat de cinci ori aceasta intrecere.

Ecuador
In timpul celebrarii „Anului Vechi“, ecuadorienii ard figurine realizate din lemn sau ziare, obiecte care simbolizeaza distrugerea vechiului si a evenimentelor neplacute care au avut loc in anul care tocmai s-a incheiat. Deseori, figurinele reprezinta si oameni politici detestati.

Olanda
Populatia acestei tari este obisnuita sa aprinda brazii de Craciun pe strazi. Focul are scopul de a indeparta vechiul si a ura bun venit noului.

Panama
Sarbatoarea Anului Nou in Panama te face sa-ti astupi urechile. La miezul noptii, toti panamanezii fac un zgomot urias. Locuitorii se intrec in strigate, iar fiecare bate unde si in ce nimereste. Ajutorul principal al zgomotului sunt claxoanele automobilelor. A doua zi, nebunia continua, iar trecatorii sunt udati, caci din balcoane se stropeste cu apa.

Birmania
In Birmania, exista o traditie similara cu cea din Panama. Deoarece Anul Nou se sarbatoreste in cea mai calda zi a anului, atunci oamenii arunca cu apa din abundenta, iar cei care sunt udati nu au voie sa se supere. Acest obicei este simbolul fertilitatii.

China
China are o poveste mult mai lunga, care se intinde pe mii de ani, dar pe care vom incerca sa o sintetizam. Aici, aceasta sarbatoare dateaza de circa patru mii de ani! Numai ca la început nu se numea „Sarbatoarea primaverii“ si nici nu avea o zi fixa. În secolul al X-lea î.e.n. chinezii au numit Anul Nou „Sarbatoarea Primaverii“. Pe vremea aceea, cuvântul „an“ (Nian în chineza) avea un sens anume: recolte bogate la toate culturile.

Dupa traditia populara din China, Sarbatoarea Primaverii curpinde, în sens larg, o perioada lunga, începând din ziua de 23, si chiar 8 a ultimei luni din calendarul traditional chinezesc, si terminându-se la data de 15 a primei luni, cu Festivalul Lampioanelor. În aceasta perioada, ultima noapte a anului si întâia zi a primei luni din noul an sunt cele mai bogate în manifestari folclorice si socotite drept puncte culminante ale sarbatorii.

Ajunul Anului Nou chinezesc este petrecut în multe si diferite feluri, diferentiindu-se de la o localitate la alta. Nelipsita este, atât în nordul, cât si în sudul tarii, cina luata împreuna de întreaga familie. Atunci, se servesc de regula zeci de feluri de preparate dintre care, mai ales în sudul tarii, pestele si brânza de soia nu pot lipsi, deoarece pronuntia cuvintelor „brânza“ si „peste“ este identica în limba chineza cu „bunastare“ si „belsug“. În nordul Chinei, la cina amintita nu lipsesc coltunasii. În unele regiuni, tinerii si adolescentii încep sa aseze si sa aprinda petarde. Obiceiul este legat de o legenda potrivit careia în antichitate exista un demon numit „Anul“, care vietuia în padure. În Ajunul Anului Nou, demonul intra în sat facând rau oamenilor. Într-un an, demonul a trecut poarta casei unui om sarac. Acesta, neavând de nici unele si nici mâncare, a pus niste trestii de bambus în soba, ca sa aiba macar foc. Bucatile de bambus cuprinse de flacari au explodat cu zgomot mare si l-au bagat pe demon în sperieti, punându-l pe fuga. Vestea s-a raspândit si toti satenii au început sa puna pe foc bambusi în ajunul noului an, cu speranta ca si ei vor izgoni demonii. Ulterior, dupa ce au inventat praful de pusca, chinezii au renuntat sa puna bambusul pe foc si au fabricat pocnitori.

În aceeasi perioada, se practica în China si obiceiul de a împodobi camerele cu imagini de Anul Nou, deosebit de viu colorate. Aceste tablouri sunt caracterizate prin trasaturi fine, compozitii putin exagerate, o policromie impresionanta si un specific pronuntat folcloric. Astfel de tablouri au ca tematica recolta bogata, aspecte ale muncii agricole, peisaje naturale, flori si pasari etc.

Printre cele mai vesele manifestari ale Sarbatorii Primaverii din China se numara si traditionalul Yuan Xiao, adica Festivalul Lampioanelor, care se desfasoara la doua saptamâni dupa Anul Nou chinezesc. Trei zile si trei nopti, principalele strazi ale localitatilor din tara trepideaza sub suvoiul neîntrerupt al carelor si corabiilor alegorice, fastuos împodobite, purtând personaje cunoscute, din folclorul local. Aceste care si corabii sunt înconjurate de muzicanti si formatii artistice, dar si de dansatori pe catalige. Se pot vedea multe masti si costume pitoresti. Copii învesmântati în matase rosie si galbena, simbol al bucuriei, izbesc necontenit micile lor talere de arama. Cortegiile sunt însotite zeci de mii de locuitori care poarta lampioane colorate, de toate formele si marimile. În pietele din orase sau la hotarele satelor, dragoni imensi si lei caraghiosi, ascunzând sub „pielea“ lor 10-12 oameni, executa dansuri acrobatice ametitoare, încurajati fiind de spectatori entuziasti.

Anunțuri

Read Full Post »

Suferinţa

Cautand raspunsuri la alte intrebari iata ca am gasit un articol ce mi-a atras atentia, pentru ca multi oameni cauta metode de a evita suferinta ….iar aceste metode nu dau intotdeauna rezultatele asteptate…
Va daruiesc cu drag acest fragment din articol ,cu speranta ca aceste idei va vor fi utile in momentele de cumpana ale vietii…
–––––––––
Suferinţa
(Ghiocel Balan)
 


Motto : „Pe cînd durerea pare inevitabilă, suferinţa e opţională” (aforism zen)

Viaţa este mişcare. Mişcarea înseamnă căutare. Prin tot ceea ce fac, toate vietăţile caută ceva. Dintre toate formele de viaţă, doar omului îi este dat să-şi poată înţelege scopul acestei permanente căutări. Orice fiinţă înzestrată cu viaţă caută în mod instinctiv fericirea şi se fereşte pe cît îi stă în puteri de suferinţă. Plantele răsar la lumină şi se ofilesc în întuneric. Animalele caută căldură cînd le e frig şi răcoarea cînd le e cald. Toate fiinţele umane, indiferent dacă conştientizează ori nu acest lucru, caută cît mai multă fericire şi fac totul pentru a evita suferinţa. Majoritatea oamenilor cred că fericirea poate fi găsită în afară, depinzînd de factori exteriori. Numeroase obiecte sau fiinţe acţionează într-adevăr ca nişte condiţii producătoare de fericire sau suferinţă. Dar principala cauză a fericirii sau suferinţei se găseşte în noi. Cînd manifestăm egoism, zgîrcenie, ură, mînie, orgoliu, gelozie, nu mai facem loc nici unui strop de fericire. Atunci, toate condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile. Dar atunci cînd sîntem bine dispuşi şi manifestăm satisfacţie, mulţumire, generozitate, răbdare, compasiune, înţelepciune, chiar şi factorii care ni se împotrivesc se transformă în agenţi favorabili şi devin surse de bucurii pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Pentru aceasta, este necesar să declanşăm în noi un proces de transformare pozitivă observînd cele mai profunde cauze ale fericirii şi suferinţei. Toate imperfecţiunile nu fac parte integrantă din noi, aşa că este posibil să le eliminăm în întregime, dezvoltînd în acelaşi timp şi calităţi dătătoare de bucurii nelimitate prin utilizarea unor metode potrivite. Dar pentru aceasta este important să înţelegem cauzele arhetipale ale suferinţei.

Suferinţa poate fi clasificată în trei nivele distincte.

Primul nivel este cel obişnuit, durerea fizică ori morală pe care o resimte oricine în mod direct. Cîteodată această suferinţă pare să se uşureze sau să dispară, ca de exemplu însănătoşirea după un tratament medical. Totuşi medicamentele au efecte secundare şi pot genera alte şi alte tulburări generatoare de alte boli. Nu putem scăpa în totalitate de acest tip de afecţiuni în acest mod, folosind remedii exterioare. Permanent sîntem atacaţi de aceste suferinţe, iar răgazurile sînt cel mult provizorii. Mai mult, chiar dacă trupul este liniştit şi nu ne face probleme, mintea este într-o continuă agitaţie şi ceea ce o torturează este de mii de ori mai greu de suportat decît metehnele corpului fizic.

Putem suferi de foame ori de sete. Dacă avem ce mînca, putem suferi că nu ne plac alimentele, că nu avem bani să ne cumpărăm o prăjitură, sau icre negre. Sătui fiind, putem suferi că nu avem o maşină şi trebuie să mergem pe jos la servici. Acolo putem suferi că nu sîntem apreciaţi la adevărata noastră valoare. Tînjim după un salar mai mare, după un trai din ce în ce mai decent. Putem avea de toate, şi casă, şi maşină, dar putem suferi că sîntem singuri. Putem suferi că o anumită fiinţă nu ne iubeşte. Găsim cu mult prea multă uşurinţă numeroase motive pentru a suferi, de parcă le-am căuta cu lumînarea. Şi din păcate chiar le căutăm, fără să ştim.

Un alt registru de cauze al suferinţelor provin din dispariţia motivelor care au dus la fericire. Am cîştigat la Loto o sumă importantă, ne-am bucurat, dar un hoţ ne-a furat întreaga avere. Am găsit o slujbă bună, care ne convenea, dar firma respectivă a dat faliment. Ne-am căsătorit cu o fiinţă superbă, dar ea s-a îndrăgostit de altcineva şi ne-a părăsit.

Al doilea nivel al suferinţei provine din schimbare. Nu tot ce este agreabil constituie o fericire durabilă, permanentă. Se apropie vacanţa şi fremătăm de bucurie că în curînd vom ajunge la mare. Acolo, cîteva zile e minunat, dar treptat începem să observăm că nu avem destul soare ca să ne bronzăm, sau, din contră, că ne-am ars pentru că am stat prea mult la plajă. Începem să ne deranjeze că e prea aglomerat, că e prea gălăgie şi nu ne putem odihni, Parcă era mai bine să mergem la munte. Dar şi acolo găsim rapid motive pentru a nu fi fericiţi, aşa cum credeam că vom fi.

Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă ne-am putea bucura de ele la nesfîrşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment.

De multe ori, fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ar fi trebuit să crească în timp, producîndu-ne satisfacţii din ce în ce mai mari. Dar se întîmplă exact invers. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu banii, cu poziţia socială, cu un partener atrăgător. Atîta vreme cît nu le posedăm, le considerăm adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere, lucrurile nu merg chiar cum am dori, şi suferinţa reapare. Toate eforturile noastre au avut drept scop realizarea unei împliniri care ni se pare că de fapt nu există. Ceea ce consideram ca fericire, de fapt era tot suferinţă.

Al treilea nivel de suferinţă este cel mai greu de sesizat, pînă nu înţelegem profund că însăşi personalitatea noastră, prin elementele ei constitutive, produce suferinţa. Să presupunem că avem o rană la un braţ. Ne doare. Putem să suflăm asupra ei sau să ne ungem cu ceva, ca să ne treacă durerea. După ce efectul anestezic trece, ne doare iar. Dacă ne lovim din greşeală, durerea reapare mai intensă. Acestea sînt cele două niveluri ale suferinţei descrise anterior. Fără o acţiune exterioară, nici nu ne doare, nici nu ne produce plăcere, nu simţim nimic, deşi rana există. De fapt, chiar prin căutarea fericirii în afara noastră, noi declanşăm mecanismele producerii suferinţei viitoare.

Oricare ar fi forma sau originea suferinţei, soluţia pe care o vom găsi va fi determinată de atitudinea pe care o avem faţă de ea (1).

O atitudine curentă în faţa încercărilor este evitarea riscului apariţiei suferinţei prin abordarea plină de laşitate a vieţuirii călduţe dar sigure, uitînd că acela care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, este un nimeni şi devine un nimic; poate că scapă de supărare şi suferinţă, dar nici nu poate învăţa nimic, nu simte nimic, nu se poate transforma, nu poate evolua, nu poate iubi şi nici nu trăieşte” (Leo F. Buscaglia). Mai găsesc important şi ceea ce remarca Thomas Merton: „Adevărul pe care majoritatea oamenilor nu îl înţelege decît cînd e prea tîrziu este că, cu cît încerci să eviţi suferinţa, cu atît suferi mai tare deoarece din ce în ce mai multe lucruri mărunte te torturează proporţional cu teama de a nu fi rănit”

Oricît de greu ar părea de crezut, suferinţa are şi părţi bune. Durerea nu e rea decît dacă o lăsăm să pună stăpînire pe noi (George Eliot). Cînd suferim, sîntem gata să facem aproape orice. Suferinţa ne împinge să căutăm o cale de ieşire. În faţa suferinţei, sîntem forţaţi să acţionăm(2).

Deşi durerea nu ne poate în nici un caz bucura, suferinţa ne poate apropia de sursa vieţii(3).

Înţelegerea suferinţei(4) poate trezi în noi compasiunea, ne poate face mai buni sau ne poate înrăi, demarînd o avalanşă de noi suferinţe. Doar de noi depinde aceasta, de atitudinea noastră lăuntrică.

Prostul suferă şi în Rai, pe cînd înţeleptul se bucură şi în iad: „Puteţi să mă aruncaţi chiar şi în infern, dar nu veţi putea distruge Paradisul din mine”.

Haideţi să jucăm un joc.

 Ne alegem o zi şi ne propunem ca, orice s-ar întîmpla, să nu suferim deloc în acea zi.

 Să căutăm cu atenţie înlăuntrul nostru şi să eliminăm orice tendinţă către tristeţe, supărare, disconfort, îndoială, adică orice ne-ar „strica” ziua.

Să ne întrebăm în fiecare clipă dacă merită într-adevăr să ne supărăm pe cineva, dacă e într-adevăr folositor să ne enervăm, să ne lăsăm momiţi de lucrurile sau fiinţele care încearcă să ne fure fericirea, împiedicîndu-ne să ne vindecăm de suferinţă.

 Iar la sfîrşitul unei astfel de zile perfecte, vom ajunge să ne întrebăm: „Oare de ce n-am făcut-o pînă acuma? Nu e uşor, dar e atît de bine!” Cu siguranţă că veţi dori să repetaţi cît de des această experienţă miraculoasă care demonstrează că fericirea e doar în noi şi că trebuie doar să fim centraţi în Sinele nostru pentru a scăpa de orice suferinţă.

Am fost creaţi cu bucurie şi în bucurie ar trebui mereu să fim.

Doar astfel ne putem îndeplini datoria pentru faptul că existăm.

Aşa ne împlinim menirea de a fi Ignorarea acestui adevăr este singura cauză a suferinţei.

***
1. Cînd eşti afectat de ceva exterior, durerea nu se datorează acelui lucru, ci modului în care îl percepi, iar acesta e ceva ce poţi controla – Marc Aureliu
2. Nu se poate bate palma cu pumnul strîns. (Golda Meir)
3. Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea – Kahlil Gibran
4. Înţelepciunea nu e altceva decît durere vindecată – Robert Gary Lee

Read Full Post »

La fel ca alţi copii, un băiat de 12 ani crede că oamenii sunt, în esenţă, buni. Ca mulţi alţi copii, el vrea să schimbe, să îmbunătăţească lumea. Dar, spre deosebire de cei mai mulţi dintre ei, el chiar reuşeste! Ideea lui e copleşitor de simplă şi la îndemâna oricui: când cineva te ajută, nu-l răsplăti pe binefăcător, ci fă şi tu acelaşi lucru pentru alte trei persoane.

Şi fiecare dintre cele trei persoane trebuie să dea „binele” mai departe altor trei. Şi fiecare dintre acelea către alte trei… Dacă te gândeşti puţin, ai să descoperi cât de simplu e să faci lumea mai bună. Ai primit şi ai dat mai departe? Sau te-ai hotărât acum să dai mai departe?

Scrie-ţi aici povestea! Moş Crăciun ai putea fi chiar tu!
               
Băieţelul este Trevor, personajul unui film celebru, „Pay It Forward (2000)”, care a dat naştere unei mişcări internaţionale. Un film după o carte a cărei autoare a trăit cândva o experienţă ce a insiprat-o. Şi un concept pe care, încă din 1784, Benjamin Franklin îl folosea şi invoca.
Comentati!
 
    Sursa: Realitatea.net

Read Full Post »

FERICIREA

„Fericiti cei care plang,
caci ei se vor bucura

image0101.jpg

Tot ce s-a realizat frumos, sublim, genial in arta, muzica, literatura, s-a nascut din mari suferinte. Franz Schubert scria unui prieten al sau: „Operele create de suferinta mea sunt cele care ii imbucura cel mai mult pe oameni”.

Cele mai geniale lucrari muzicale ale lui Johann Sebastian Bach au fost rodul imenselor sale suferinte; le-a compus la batranete, aproape complet orb, dupa ce ii murisera treisprezece copii.

Ludwig van Beethoven, ajuns surd, bolnav, complet izolat si abandonat din cauza surzeniei sale, a compus sublimul imn inchinat bucuriei: Simfonia a noua.

Dostoievski si-a scris romanele intre doua crize de epilepsie.

John Milton a scris Paradisul pierdut, cand era bolnav si complet orb.

Heine a semnat cele mai frumoase poezii cu mana tremuranda intr-un azil, pe jumatate paralizat.

Oscar Wilde a scris cele mai frumoase poezii, de pilda, De profundis, in inchisoare.

Sfantul Francisc de Assisi a compus cel mai frumos imn inchinat bucuriei din cate se cunosc, Cantarea creaturilor, cu putin timp inainte de a muri, pe cand zacea bolnav, aproape complet orb, mancat de viu de sobolani, in coliba sa de la Portiuncula. Si exemplele ar putea continua la nesfarsit.

Dar Isus ne descopera o rodnicie a suferintei, o rodnicie infinit mai valoroasa, de ordin spiritual, din care se naste marea fericire promisa de el celor care plang. El insusi prin suferinta a ispasit pacatele lumii, a mantuit omenirea. El este slujitorul lui Iahve descris de profetul Isaia:

Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, era atat de dispretuit ca iti intorceai fata de la el… Totusi el suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra lui si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar el era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste el si prin ranile lui am fost vindecati… Domnul a gasit cu cale sa-l zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o semintie de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi in mainile lui. Va vedea rodul muncii sufletului si se va bucura (Is 53,25.10-11).

Incredibil: Apostolul a scris Scrisoarea catre Filipeni in temnita, la Roma, cand simtea ca sfArsitul ii este aproape; stia ca va fi condamnat la moarte si executat. Toata munca lui, tot apostolatul lui pareau ca se termina cu un faliment total. Toti prietenii il parasisera; la proces nimeni nu i-a luat apararea. Era singur, izolat, abandonat si totusi in culmea fericirii.

In concluzie, nimeni nu e scutit de suferinta. Dar fericirea sau nefericirea nu depind de suferintele din afara, ci de inima omului. Totul depinde de ce este in sufletul lui. Daca nu are credinta, suferinta il zdrobeste, il arunca in disperare. Daca are credinta, suferinta il inalta, suferinta se transforma in bucurie. Tot secretul fericirii este in inima omului. Are perfecta dreptate Dostoievski cand scrie: „Daca omul este nefericit e pentru faptul ca nu stie ca este fericit. Asta e totul. Oricine va reusi sa-si dea seama de acest lucru, va fi fericit imediat… Isi va da seama ca totul e bun”.

Optimismul, ca si pesimismul, sunt produse de inima omului, nu se afla in afara lui. Aceeasi realitate produce in omul necredincios intristare, suferinta, iar in cel credincios, bucurie.

Intr-o dimineata, printre spinii de la marginea drumului a imbobocit un trandafir. Trece pe acolo un ateu, il priveste lung, da din cap nemultumit si zice: „Sa-mi mai spuna cineva ca exista un Dumnezeu bun si intelept. Daca ar exista si ar fi cu adevarat intelept, n-ar face niciodata sa apara un trandafir printre atatia spini”. Peste putin timp, trece pe drum un monah, un om al lui Dumnezeu. Se opreste, il contempla indelung. Ochii i se lumineaza, isi impreuneaza mainile, apoi isi inalta ochii si bratele spre cer si exclama: „Dumnezeul meu, cat esti tu de bun si intelept, daca esti in stare sa faci sa imboboceasca un trandafir chiar si in mijlocul spinilor?”

Read Full Post »

Materializare

friendship-wallpaper-8.jpg

Ce ai face în acest moment, dacă ai şti că nu mai ai niciun fel de limitări în viaţă, în nicio direcţie?

Unde ai trăi, cum ar arăta casa ta, ce fel de slujbă ai avea?

Daca ai fi într-o relaţie perfectă, cum ar fi ea?


Fiecare dintre noi avem răspunsuri diferite, pentru că fiecare ne dorim lucruri diferite şi avem viziuni diferite despre cum ar trebui să fie o viaţă ideală.
Şi totusi, viaţa ta poate fi exact aşa cum o vrei, după ce înţelegi că tu eşti cea care îţi creezi realitatea în care trăieşti.

 Îţi creezi calea cu fiecare pas.

Înainte ca vârful botinei tale să atingă pământul, tu faci să se nască noua cale în faţa ta.

Tu creezi şansa pentru tine însăţi.

 Universul este nelimitat, de ce crezi că propriile tale opţiuni sunt limitate?

Totul e posibil, doar că numai ceea ce crezi că poţi obţine iţi este accesibil.

 Dubiile şi temerile sunt la fel de puternice ca şi încrederea, să nu crezi că gândurile şi credinţele sunt lipsite de putere.

Fiecare din ele participă la crearea propriei tale realităţi.

 Blocajele din care nu poţi ieşi sunt cele date de o dorinţă pentru ceva, urmată de indoiala că vei obţine.

 Aceasta cauzează limitările şi ele nu vor fi îndepărtate decât atunci când singura energie căreia îi permiţi să-ţi modeleze visele va fi, cu încredere, propria ta forţă creatoare.
Imaginează-ţi viaţa ca pe un flux nesfârşit de miracole, în care fiecare aspiraţie şi nevoie iţi sunt satisfăcute.

Ai încredere că este posibil să-ţi împlineşti fiecare dorinţă în mod optim.

Învaţă să pui toată puterea credinţei tale în spatele acestei intenţii şi vei vedea cum miracolele încep să curgă spre tine.

 Atunci vei înţelege şi tu ce înseamnă să creezi realitatea viselor şi să trăieşti fără efort.
             daniela.nane@evz.ro       Sursă: Evenimentul zilei, 9 dec. 2007.

Read Full Post »

 

Am primit pe mail o chestie dragutza:

Cat de destept este piciorul tau drept?
Incearca asta. Este de la un chirurg ortoped. Asta va va pune mintea in
incurcatura si veti continua sa incercati din nou si din nou pentru a
vedea daca sunteti mai destept decat piciorul dumneavoastra, dar nu veti
reusi.

Este preprogramata in creierul vostru!

1. In timp ce stati la birou in fata calculatorului, ridicati piciorul
drept de pe podea si faceti cu el cercuri in sensul acelor de ceasornic.
2. Acum, in timp ce faceti asta, desenati cifra „6” in aer cu mana
dreapta.

Piciorul isi va schimba sensul de rotatie.

V-am zis eu!!! Si nu aveti ce-i face! Inainte de sfarsitul zilei veti
incerca din nou, daca nu ati facut-o deja.

Trimiteti asta la prieteni ca sa fie si ei ….

 

Read Full Post »

AM INVATAT

caiet1.jpg

Read Full Post »

Older Posts »