Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘ÎN CĂUTAREA FERICIRII’ Category


Iubesc macii pentru suavitatea și simplitatea lor, pentru modestia cu care aleg locurile în care să apară, dar și pentru demnitatea cu care nu se lasă smulși și înstrăinați prea ușor.
MACI ROȘII
Fragile candele roșii atât de efemere,
Ne dăruiesc semn de iubire în durere,
Se unduiesc în vânt la prima adiere,
Ne dau liniște, înțelepciune și putere.

Simina Silvia Șcladan

Pictură realizată în Paris de Diana Stefana Șcladan si Sofia Cristina Lauric

Read Full Post »

La mulți ani, Sorin!


Astăzi
este ziua ta, soțul meu iubit și afectuos și tatăl copiilor noștri. Îți dorim tot ce este
mai bun.
Tu ești mereu la înălțime, așa că îți dorim doar
sănătate și veselie în continuare.
Îți dorim tot binele din lume, niciodată să nu
fi trist. Măsoară-ți cuvintele cu acțiunile. Întotdeauna fii tu
însuți și râde cu bucurie, din toată inima.
Meriți respectul
celor din jur, pentru că mereu îi ajuți pe toți cu sfaturi și-i
încurajezi în momentele dificile. Ești cel mai bun în tot ce faci!
Pentru asta te iubim, te prețuim și te adorăm!

Read Full Post »

În lumea asta mare, zi de zi, toți oamenii trăim milioane de evenimente și în fiecare secundă deciziile noastre ne influențează viitorul. Uneori suntem de acord cu cele trăite, alteori nu putem accepta realitatea. Întrebarea este: Cum să trăiești cât mai bine și mai frumos fără să-ți faci dusmani?

Profetul ISAIA spune:
„De vei mustra pe cel înțelept, mai înțelept va fi!
Nu mustra pe cel rău ca să nu te urască!”

Sufletul omului este asemeni firului de iarbă, ușor de strivit sub tălpi greoaie de nepăsare.
Dar, când crezi că totul este pierdut, îl vezi cum se ridică în ciuda tuturor rănilor. Pentru că omul nu a fost făcut să se târască și nici să zacă inert pe pământ, ci să se întindă mereu spre cer….

Mi-au plăcut aceste cuvinte: “Cand incetezi sa mai simti lipsa, toate lucrurile vor veni la tine.

Cand te opresti din a te lupta cu lumea, toata lumea se va apropia si iti va vorbi despre iubire.

Cand accepti, transformi.

Cand iti faci curaj sa incerci ceva nou, dispar conditionarile iar lumea te surprinde.

Cand devii bland precum apa, penetrezi toti porii pamantului.

Cand incepi sa te privesti, lumea dispare.

Cand lasi sa plece ce nu este pentru tine, acest gol atrage ceea ce cu adevarat iti apartine.

Cand te pierzi, te regasesti.

Cand te decizi, determinarea gaseste pe Cine Esti si iti sopteste ce doresti.

Cand renunti la razboi, castigi batalia.

Cand iti linistesti mintea, tot Universul coboara la picioarele tale.

Cand nu te grabesti, totul se apropie de tine.

Cand renunti la dorinta de a controla, lumea se va acomoda tie.

Cand alegi sa nu reactionezi, schimbi rezultatul.

Cand accepti schimbarea si incertitudinea, incetezi sa mai suferi.

Cand devii modest, lumea iti apartine.

Cand te gasesti pe tine insuti, inceteaza cautarea.

Cand iti imbratisezi durerea, devii prietenul tau.
Cand devii Constient, apar Zeul si Zeita…”
~ Jannet Shanchez ~

De multe ori e bine să fii simplu Observator, dar atunci când simți că acțiunea ta poate aduce plusvaloare în lume, merită să iei atitudine ca să faci binele și adevărul să triumfe, sau cum spunea bunica mea:

„Nu lăsați „buruienile” să sufoce „florile”!”

Read Full Post »

Ieri am învățat o importanta lecție de viață

Nu pierdeți niciodată timpul cu argumente care nu au sens …IARBA ALBASTRA – povestea tigrului și măgarului

„Măgarul ii spune tigrului: „Iarba este albastră”.
Tigrul ii răspunde: „Nu, iarba este verde”.
Discuția s-a aprins și cei doi au decis să o supună arbitrajului și, în acest sens, s-au dus în fața leului, regele pădurii.
Chiar înainte de a ajunge la poiana pădurii unde leul stătea pe tronul său, măgarul a început să strige:

  • Alteța voastră … Nu este adevărat că iarba este albastră?
    Leul răspunde: – Adevărat, iarba este albastră.
    Măgarul se apropie și continua:
    „Tigrul nu este de acord cu mine și mă deranjează, vă rog să-l pedepsiți”.
    Regele declara :
    „Tigrul va fi pedepsit cu 4 ani de tăcere”
    Măgarul sare fericit și își continua drumul, fericit și repetând: „Iarba este albastră” …
    Tigrul își accepta pedeapsa timp de 4 ani, dar mai întâi l-a întrebat pe leu:
    „Majestatea Sa … De ce m-ai pedepsit, la urma urmei, iarba este verde?!
    Leul răspunde: „În realitate, iarba este verde”.
    Tigrul întreabă: „Atunci … de ce m-ai pedepsit?
    Leul a răspuns:
    „Acest lucru nu are nici-o legătură cu întrebarea dacă iarba este albastră sau verde.
    Pedeapsa se datorează faptului că nu este posibil ca o creatură curajoasă și inteligentă ca tine să piardă timpul certându-se cu un măgar și să vină să mă deranjeze cu această întrebare. „
    Nu pierdeți niciodată timpul cu argumente care nu au sens …
    Există oameni care, chiar si cu multe dovezi și argumente pe care le prezentăm, nu au capacitatea de a înțelege și unii sunt atât de orbiți de ego ca singurul lucru pe care și-l doresc este să aibă dreptate chiar dacă nu îl au.
    Pacea și liniștea valorează mai mult decât a avea dreptate.”

Preluat de la părintele Cristian Stavriu.

Culmea este că chiar am găsit de cumpărat IARBĂ ALBASTRĂ

Din păcate,fiecare întâlnim cate un măgar…Important este sa nu ne pierdem timpul cu el.

Traim vremuri în care MAMA poate fi bărbat și TATA poate fi femeie…ce mai contează alte adevăruri …Am ajuns la concluzia că în aceste vremuri tulburi, oriunde am fi in lume, e mai bine sa acceptăm uneori că „iarba e albastră ” dacă vrem să trăim liniștiți.

Nici la școală,nu toți elevii sunt de nota 10.Adica nu poate vedea toată lumea la fel, fiindcă este imposibil…

Noi știm întotdeauna adevărul nostru,dar nu cunoaștem , planurile lui Dumnezeu.
Mai bine să zicem: „Doamne,faca- se voia ta.Tu știi de ce se întâmplă acest lucru.
Las in mana ta grijile mele, fiindcă eu sunt doar un simplu om și nu le pot ști pe toate.”

Mulțumesc familiei mele și tuturor celor care mă ajută să-mi învăț Lecțiile de viață!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Primăvara este un motiv de bucurie pentru toate viețuitoarele de pe această planetă unică.

Primăvara e sărbătorită peste tot în lume așa cum știe fiecare popor mai frumos. La noi în țară și în comunitățile de români de pretutindeni luna martie incepe cu mărțișoare și urări de bine

În întreaga lume Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii, indiferent de religie şi rasă.

În prezent, o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri.

Sărbătoarea de 8 Martie in familia mea este momentul când ne întâlnim toți frații și surorile cu mama noastră pentru a-i dărui flori, cadouri și a-i ura „La multi ani!” .

Acum copiii noștri duc mai departe acest frumos obicei.

Sunteți cei mai frumoși, mai cuminți și mai iubiți oameni din lume!

Băieții ne-au adus flori!

Mulțumesc!

Anul acesta Sofia face 8 ani și e fericita că face „un infinit ” de ani!

8 Martie fericit vă doresc tuturor!

La mulți ani!

Cu drag,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Azi m-am uitst cu drag la această imagine. Nouă mamelor ni se spunea că atunci când se uită copilul printre picioare, să fim atente… că mai așteaptă un frățior sau o surioară 🤰

Grafica de Diana Stefana Șcladan

Mi-ai amintit de o întâmplare nostimă când ne-am mutat noi în casă nouă:
Bunicul soțului (a trait aproape 90 de ani) ne spunea:

  • Aveți o casă așa frumoasă!
    Noi ne plângeam că e goală (nemobilată) și nu știm cu ce să o umplem, că nu stăm bine cu banii…
  • E frumoasă, dar nu știm cu ce să o umplem?!🤔
    Bunicul a zâmbit larg:
  • Cum cu ce să o umpleți? O umpleți cu copiii! 😅🤣
    Si a avut dreptate bunicul…🙏

Înțelepciunea bătrânilor ne ajută mereu să înțelegem ce este mai important în viață!

Vă doresc să vă bucurați din plin de frumusețea copiilor și de înțelepciunea bătrânilor!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Persoana care te ridică atunci când nici tu nu mai crezi în tine este un înger, nu un om!

Azi am primit un mesaj, de la o prietenă de departe, care mi-a deschis larg ochii și mi-a atins sufletul. Mulțumesc !🙏
Fiecare om este special și unic în fața lui Dumnezeu!
Aveți o inima extraordinar de bună și un suflet minunat, de asta Dumnezeu vă iubește!🙏

Știți cum spune Dumnezeu că totul trebuie făcut în ascuns:
«Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie într-ascuns; iar Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; iar Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii; postiți numai în văzul Tatălui vostru, care este în ascuns; și Tatăl vostru, care vede în ascuns, vă va răsplăti» (Mt 6, 3. 6. 16. 18).

Așa trebuie să ne rugăm pentru ca Dumnezeu stie ce e mai bine pentru fiecare.🙏

“Adesea durerile dispar cand suntem in prezenta unui om cu vibratie inalta, care degaja o energie tamaduitoare.
De ce ? Pentru ca energia sa spirituala neutralizeaza energiile inferioare ale bolii. Simplu fapt de a fi in prezenta sa ne procura un sentiment de fericire.

Persoanele conectate sunt constiente ca trebuie sa evite energiile cu vibratie joasa. Ei se indeparteaza linistiti de oamenii zgomotosi, pesimisti, cu rele intentii si ii binecuvanteaza pe drumul lor spiritual.

Ei nu isi petrec timpul urmarind emisiuni televizate, incarcate de violenta sau moralitate discutabila.
Nu mai simt nevoia de a castiga ceva, de a avea dreptate sau de a domina pe ceilalti, puterea lor consta in faptul ca ii ridica pe cei cazuti, care le cer ajutorul si le comunica punctul lor de vedere in armonie perfecta cu sursa divina.
Nimic nu ii ofenseaza, pentru ca Ego-ul lor nu are o opinie, el este anihilat. Pentru ei, totul este energie. Ei stiu ca ostilitatea, ura, minciuna nu fac decat sa contribuie la activitati destabilizante si distructive.

Ei sunt conectati direct la o energie mai mare și mai rapidă, care le permite să acceseze cu ușurință puterile intuitive.
Ei știu adânc, în ei înșiși, atunci cand se va intampla ceva.
Dacă vorbești cu ei, acestia îți vor spune: „Nu pot explica, dar pot simți în mine”.
Aceste cunoștințe intime le permit să aibă răbdare infinită și de aceea nu se plâng despre modul în care intențiile lor se vor manifesta sau despre timpul necesar aparitiei rezultatelor.

Persoanele conectate la Divin refuză ca bunăstarea lor sa depinda de capriciile lumii din afară, fie că este vorba de vreme, de război, alegerea politică, economică sau de altă natură.
Ei lucrează cu puterea intenției si sunt întotdeauna în contact cu natura lor infinită. Ei nu se tem de moarte și chiar vă vor spune, dacă sunt intrebati, ca nu vor muri niciodata.
Pentru ei, moartea este ca si cum ti-ai schimba hainele sau ai trece dintr-o cameră in alta. Pe scurt, o simplă tranziție. Ei vă vor spune despre energia invizibila inca, care a fost destinata să creeze tot ceea ce există.

Din moment ce totul este aliniat la tot ceea ce există în univers, nu se simt izolați de alții sau de ceea ce doresc să atragă în viața lor.

Chiar daca această legătură nu se vede si nu se atinge la modul clasic, ei nu se îndoiesc de existența sa și de aceea au încredere în această energie spirituală invizibilă, care curge în toate.

Această conștientizare este cheia care le permite să vadă puterea intenției în viața lor de zi cu zi.”

🙏Mi-am zis imediat:

„-Uimitor!
Deci mai sunt oameni care gândesc așa!
Extraordinar de bine exprimate toate aceste trăiri!
Unde pot citi continuarea?
Aveti un link, un site?” Totuși cred că e o traducere dintr-un text mai amplu si preluată de terapeuții români.

Doamne ajuta!

Cu stimă,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

De ceva timp simt că viața fuge mai repede ca mine. Întrebările ma ajung din urmă.

Căutam mereu cheia fericirii…

Ziua trece rapid…

Azi am primit cuvinte pline de înțelepciune de la o prietenă de departe:

„Drumul numit „mai târziu” duce la un loc numit „niciodată” … Prin urmare, gătește-ți azi ceva pentru „ocazii speciale”, bea din cele mai frumoase cești și poartă cele mai bune lucruri. Nu lăsați pentru mai târziu tandrețea, amabilitatea și grija. La urma urmei, o persoană fericită poate face orice, scrie Angela Bantovskaya.

Amintiți-vă povestea unei bătrâne care a primit o cutie cu pere coapte. În fiecare zi mânca câte una putredă, economisind tot ce este mai bun pentru mâine. Iar a doua zi era putrezită alta, iar ea a mâncat-o. Această acțiune s-a repetat zi de zi până când s-au epuizat perele.
Drept urmare, bătrâna nu a gustat nici măcar o singură pară bună.

O poveste adevărată. Tristă. Dar care ne dă o lecție de învățat.
Credem mereu, că trebuie să câștigăm ceva bani în plus, economisind și să îndurând niște limitări.

Dar nu există mai târziu. Există aici și acum!

De unde vine această încredere, din faptul că fericirea trebuie câștigată?

Să câștigi? Să aștepți?
Ce să aștepți? Bătrânețea? Neputințele? O lipsă completă de dorințe? Trecerea în neființă?

Ieri am discutat cu o vecină de la sat. Întreb: „De ce ești atât de tristă ?”

A oftat gânditor, a zâmbit trist și mi-a răspuns: „Nici nu am reușit să întorc capul, că viața a trecut pe lângă mine”.

Desigur, am început să îl liniștesc, la care a rostit o frază care, de fapt, m-a încurajat la această postare.

„M-am gândit mereu – mai întâi voi câștiga bani, voi construi o casă, aici copiii vor crește și voi începe să trăiesc pentru mine. Îmi voi face o tunsoare la modă, voi purta doar rochii. Dar pantalonii sunt confortabili … ”

A tăcut. N-am grăbit-o.

„Copiii au crescut, casa a fost construită, sunt bani, dar … încă mai port pantaloni. Și coafura este în continuare aceeași – o coadă stupidă pe partea din spate a capului. ”

Mi-am dorit foarte mult să o înveselesc: „Deci, ce facem? Mergem repede la coafor și cumpărăm o rochie la modă! ”

Ea a zâmbit obosită: „Nu vreau. Sunt obosită. Vezi, realitatea nu a fost în conformitate cu așteptările. În agitația eternă, nu am observat cât de repede a trecut timpul. “

Până la miezul nopții, am reflectat asupra cuvintelor ei.

Această femeie nu mai avea timp „mai târziu”. Era epuizată, arsă. Din păcate, acest exemplu nu este unul singur. Sunt milioane.

Odată am citit o zicală frumoasă: „Un drum numit„ mai târziu ”duce la o țară numită„ niciodată ”.

Trăiește aici și acum!

Acționează! Nu va exista o a doua viață în acest corp!

Mănâncă și bea din tacâmuri frumoase. Am trei fbucurii în viață: cărțile, eșarfele și vasele. Deci crede-mă, este uimitor.

Bea cafeaua preferată – lasă papilele gustative să te sufoce cu plăcere.

Poartă o rochie elegantă, încalță pantofii preferată și mergi sub privirile admirative la cumpărături în supermarketul local.

Citește cărți, călătorește.

Și cel mai important – nu lăsați pe mai târziu, nu economisiți din tandrețe, bunătate, gingășie.

Iubește la maxim!

Îmbrățișați-vă, sărutați-vă familia. Fă-le complimente. Fii generos cu dragostea.

Toate acestea te vor face o persoană fericită!
Iar o persoană fericită poate face TOTUL! Și chiar mai mult!”

Mulțumesc!

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Ce zi frumoasă de toamnă ne-a dăruit azi Dumnezeu!

Multă lume va colinda azi pădurile țării pentru a culege bureți de toamnă, pipinci, ghebe sau alte fructe de toamnă.

Dumnezeu ne trimite și ne crește gratuit hrana sănătoasă. Ființele înțelepte o caută și o prețuiesc. Astfel hrana dată de Dumnezeu devine medicament pentru trup și suflet.

Ne bucuram cu toții de aerul proaspăt și soarele cald de toamnă+bucuria descoperirii poienițelor cu ghebe și fructe!

Copacii se înalță falnici răsfățându-se în soare și ne șoptesc:

– Omule, trăiește frumos și fi mărinimos!

Frunzele obosite de atâta viață, se desprind de pe ram și dansează prin aer pentru a ni se așterne plăpânde la picioare.

Și cel mai noroios drum poate fi parcurs dacă ai încredere în Dumnezeu!

Fiecare floare ne învață că putem aduce bucurie și fericire acolo unde suntem, până în ultima clipă!

Vă doresc tuturor să vă bucurați de această toamnă minunată și de frumusețea vieții!

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Cele mai frumoase gânduri de zi cu zi le-am scris pe cele mai reușite imagini pentru a le transmite prietenilor mei.

Este uimitor cum Dumnezeu ne transformă mereu natura în cele mai superbe peisaje pentru a ne încânta privirea.

Dumnezeu ne-a dat totul…

Dumnezeu ne-a dat viața și părinți care să ne ocrotească iar noi am crescut mari și îi prețuim sau uităm de ei.

Dumnezeu ne-a dat cele mai frumoase peisaje de răsărit de Soare iar noi le privim mirați sau nu avem timp să le admirăm.

Dumnezeu ne-a dat cele mai frumoase flori gratuit iar noi am făcut cu ele cele mai minunate grădini sau le-am călcat în picioare.

Dumnezeu ne-a dat cele mai inteligente și blânde animale iar noi le protejăm sau nu știm să le prețuim.

Dumnezeu ne-a dat cele mai minunate creiere și noi nu reușim mereu să dăm cele mai frumoase gânduri semenilor.

Dumnezeu ne-a creat pe toți după chipul și asemănarea lui dar ne-a făcut să fim diferiți și totuși noi vrem ca toți să gândească și să fie la fel ca noi.

Dumnezeu ne-a dat totul gratuit: aer, apă, pământ, hrană, peisaje pline de flori iar noi am început să le transformăm și să cerem bani pentru fiecare.

Dumnezeu ne-a dat cele mai multicolore apusuri iar noi privim blocați în ecranele electronice.

Dumnezeu ne-a dat tot ce trebuie să fim sănătoși, fericiți și împliniți iar noi am ales doar ce am vrut noi să avem!

Dumnezeu ne-a dat totul iar noi nu vrem să dăm nimic în schimb, uneori nici zeciuiala!

După o zi plină de bucurii, noaptea ne încântă cu nuanțele ei multicolore.

Vă doresc o viață plină de bucurii naturale!

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Older Posts »