Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘LEGENDELE CARPAŢILOR’ Category

Daca ajungi aici simți cum viața ta capătă noi dimensiuni. Cand vezi razele groase ale Soarelui cum trec direct prin capul Sfinxului simți cum ceva supraomenesc coordonează aceste lucruri.

Se spune că acest loc a fost centru energetic folosit pe vremuri de extratereștri, multe legende circulând prin părțile locului în acest sens. În imediata apropiere a Sfinxului se află o anume peșteră ce ar strânge mistere energetice deosebite. Aceste mistere energetice sunt atracția multor oameni pasionați de acest subiect.

Se spune că acest loc a fost centru energetic folosit pe vremuri de extratereștri, multe legende circulând prin părțile locului în acest sens. În imediata apropiere a Sfinxului se află o anume peșteră ce ar strânge mistere energetice deosebite. Aceste mistere energetice sunt atracția multor oameni pasionați de acest subiect.

20150717_164637 20150717_164842 20150717_164915

Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2.216 m altitudine. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu asemănărea Sfinxului Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi intr-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi măsoara 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.

Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată, buze severe si bărbia voluntară.

(Sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfinxul_din_Bucegi)

La poalele Sfinxului stau Babele de strajă:

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu același nume și este punctul de plecare central în drumețiile din munții Bucegi.

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu același nume și este punctul de plecare central în drumețiile din munții Bucegi.

20150717_162930 20150717_162938 20150717_162940 20150717_162941 20150717_163122

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu același nume și este punctul de plecare central în drumețiile din munții Bucegi.

Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) și se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu același nume.

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/V%C3%A2rful_Babele,_Mun%C8%9Bii_Bucegi)

Salutăm pe toți cei care ne-au însoțit în această excursie atât de importantă pentru noi!

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Anunțuri

Read Full Post »

Am văzut recent și un reportaj la televiziune în care sunt redate fragmente din această înregistrare. Consider că au verificat și ei sursa înainte de a face publice aceste cuvinte.
Eu personal consider că sunt gândurile părintelui Arsenie Boca pentru că el are o blândețe aparte dar și o putere calmă care te răscolește ca un tunet.
La Prislop tot astfel de gânduri mi-au răsunat în minte când doream să iau o pietricică din muntele în care se află peștera părintelui Arsenie Boca. Vedeam în fața mea oameni care atingeau stânca încercând să desprindă o fărâmă de piatră și nu reușeau decât să-și rănească degetele și parcă îl vedeam pe părintele Arsenie Boca cum zâmbește de sus. L-am întrebat prin puterea gândului:
– Acești oameni chiar cred că pot rupe piatra cu degetele? Eu aș reuși să desprind măcar o așchie din acea stâncă?
M-a privit cu ochii încărcați cu lumină strălucitoare și mi-a răspuns:
– Crede, și credința ta va muta munții din loc!
Am întins mâna spre stânca încremenită și, ca prin minune o bucățică din ea mi-a fost așezată în palmă iar câteva firicele de nisip mi s-au prelins printre degete atingând pământul ca o ofrandă adusă momentului…
Mă așteptam să trag din greu de stâncă, să mă doară degetele…dar totul a fost ușor pentru mine deșii cei dinaintea mea se chinuiau în zadar să desprindă bucățele de piatră chiar din acele locuri. Eu am trecut  doar pe acolo și din mers am întins mâna să testez mai mult acel gând ce-mi răsuna în minte:
”- Crede, și credința ta va muta munții din loc!”
M-am speriat chiar de ușurința cu care am desprins bucâțica de stâncă și primul instinct a fost să-i dau drumul jos dar altă voce mi-a răsunat în minte:
– Păstrează piatra ca să-ți aduci aminte de puterea credinței și când vei trece prin momente de deznădejde să fii puternică ca această stâncă! Strânge piatra în palmă pentru ca astfel, colțurile ei o să-ți amintească de această zi!

Anii au trecut dar eu nu pot uita acest moment. Indiferent ce se întâmplă în viața mea știu că trebuie să fiu puternică și să-mi reamintesc că alți oameni au trecut și trec prin necazuri mult mai mari decât ale mele și au rezistat si încă rezistă. Părintele Arsenie Boca este un exemplu pentru noi.
Indiferent prin ce necazuri trecem, să nu uităm de puterea din noi:
”- Crede, și credința ta va muta munții din loc!”

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Ieri am ajuns un locuri minunate. Muntii Neamtului sunt un loc unde lumina se aduna si ne rasfata sufletele adormite de atata modernitate. Am ramas puternic impresionata de linistea acestor locuri.

M-am bucurat sa ajung la parintele Proclu unde nici semnalul telefonic nu a reusit sa strapunga sacralitatea muntilor. Parintele Proclu este slabit si poate doar prin septembrie va mai primi vizite. Ne primeste maica si ne ajuta.  Trebuie sa ne rugam! Doamne ajuta!

Am plecat apoi spre Manastirea Agapia, am vizitat casa lui Alexandru Vlahuta(merita sa pasesti in acest loc…pe imaginea aparatului foto o fantasma mi-a aparut in cateva imagini…amprenta scriitorului inca se simte in aceste locuri) si am urcat spre veghea manastire Agapia Deal. Am regasit aceiasi liniste si bucurie in cuvintele parintelui Dionisie. I-am multumit pentru ca el ne-a ajutat cu ani in urma sa descoperim si sa vindecam o boala ascunsa a copilului nostru. Ne bucuram ca este bine sanatos si plin de energie, lumina si ganduri frumoase. Din acel loc magic am coborat spre Manastire Sihla. Pe drumul ascuns prin munti  soarele isi trimitea razele in cortine de lumina. La un moment  am intrat intr-un „Portal de lumina” unde efectiv am oprit masina…nu se vedea nimic…dor un abur placut ne inconjura. Copiii au exclamat: „Mama, aici este Poarta ingerilor!”. Bulversati nu stiam in ce directie sa mergem…am avansat incet pana am iesit din aburi si am redescoperit drumul. Parca eram mai calmi, mai linistiti, uimiti de puterea acelei lumini blande care pentru cateva clipe ne-a desprins de lumea materiala… Ma gandesc acum ca aveam nevoie de aceasta „baie de lumina” pentru a putea pasi in tihna spre Manastirea Sihla si apoi spre Pestera Sfintei Teodora. La Manastirea Sihla, am ajuns exact la slujba de seara cand oamenii veniti de pretutindeni se rugau si isi regaseau linistea. Masa intinsa din curtea manastirii isi astepta drumetii cu bucate de post. Cismeaua cu apa rece de munte de la poarta manastirii ne ogoieste setea. Pasarile cerului acompaniaza muzica bisericeasca. Peste tot soarele isi legana ultimele raze.

La poarta manastirii un calugar tanar alearga sa traga clopotele. Linistea serii lasa ecoul clopotelor sa transmita mai departe bucuria unei noi zile traita in inima muntilor si tihna sufletului.

Nu-ti vine sa pleci de acolo. Simiti ca pacea ta interioara are nevoie de aceasta odihna ancenstrala.

Calugarul coboara din clopotnita si vine spre noi. Andrei doreste o carte cu Viata si acatistul Sfintei Teodora. Calugarul ne da cartea si ne daruieste mir de la Sfantul Nectarie din Grecia-Sfantul care are puterea de a vindeca chiar si cancerul- cu atata bucurie incat ramanem uimiti ca in fata unei frumoase surprize.

Bulgari de lumina, bulgari de iubire si recunostinta plutesc prin aer. Plecam mai departe desi gandul ne zboara spre posibilitatea de a cere gazduire macar pentru o noapte in chiliile noi de la Manastire. Trebuie sa ajungem la Pestera Sfintei Teodora pana cand noaptea va pune stapanire peste munti.

Pestera este foarte aproape de manastire. Copiii abia asteapta sa ajunga. Bucuria cu care am pornit pe jos, pe cararusa batotorita din piatra ne incarca cu energie. Simtim ca parca cineva ne duce pe aripi. Este un peisaj de poveste. Numai pe Muntele Olimp din Grecia si in Sfintele Manastiri de pe Meteora am mai trait asemenea clipe.

Stancile slefuite ne invita sa le atingem. Copiii se catara pe ele si admira natura… In scurt timp drumul se ingusteaza si noi trepte de piatra si radacini ne ajuta sa inaintam. In aer mirosul de rasina de brad se impleteste cu mirosul de mir ce izvoraste din Pestera Sfintei Teodora… Simti cum plamanii se rasfata cu acest aer inmiresmat. As vrea sa depozitez acest aer ca sa-l pot respira in clipele cand zaduful orasului ma copleseste…

Ma opresc si privesc cerul albastru prin verdele etern al brazilor:” Multumim Doamne, ca ai pastrat ceva atat de frumos pe Pamant!”

Impresiile sunt puternice, fiecare pas ne duce spre locuri din ce in ce mai mirifice. Bucuria si zburdalnicia copiilor rasuna in linistea padurii de brazi. Cu greu reusim sa-i adunam ca sa facem o fotografie de grup.

Inca cativa pasi si ajungem la intrarea in pestera. Acolo un calugar ne asteapta in liniste. Sunt uimita! Nu a schitat nici cel mai mic gest de a certa copiii. Calmul lui ne invaluie si ne indeamna la smerenie. Ne oprim si ne cerem iertare. Parintele da ingaduitor din cap si privirea lui ne da voie sa pasim pe culoarul ce ajunge la Pestera Sfintei Teodora.

Pasim in liniste. Pacea interioara se revarsa in noi. Copiii ingenungheaza si aprind lumanari. Ne rugam impreuna, citim acatistul Sfintei Teodora, ne lasam cuprinsi de lumina blanda si mirosul puternic de mir din acest loc sacru.

Suntem uimiti de acest loc in care muntii s-au desfacut pentru a oferi adapost oamenilor. Uimitor,aici piatra nu este nicaieri ascutita. Toate stancile sunt rotunjite de parca mii de maini le-au mangaiat pana s-au tocit. Este o placere sa le atingi. Sunt incarcate cu povesti, cu rugaciuni, cu lumina si rabdare: „De cate mii de ani timpul isi sapa amintirile in aceste pietre!?”

La iesire calugarul ne daruieste carti si ne indeamna sa citim! Este bucuros cand aude ca tinerii de azi sunt interesati de cartile de dezvoltare personala, ca inca mai cauta carti religioase… Viitorul acestor tinuturi minunate trebuie protejat!

Un indicator ne indeamna sa mergem spre Biserica dintr-un brad. Mai urc cateva trepte si privesc drumul dintre stancile slefuite care merge spre aceasta biserica ascunsa in munti… Din pacate noaptea ne impiedica sa plecam cu copiii pe aceste carari rare. Sper sa revenim aici si sa pornim candva si pe Drumul initiatic, drum de taina…

Ne reintoarcem pe drumul care duce la Manastirea Agapia. De-a lungul drumului multe masini sunt oprite, gasim chiar si un loc unde corturile par de mult asezate, oamenii au aprins focul si isi pregatesc mancarea. Ne bucuram ca inca este permisa camparea si hotaram sa poposim si noi in amurg intr-o poienita, pentru a lua cina.

In aer libelulele ne ofera un dans mirific. Luna se ridica printre brazii uriasi. A fost o zi  minunata, a fost o zi castigata de noi!

Doamne ajuta-ne sa ne catigam cat mai multe zile frumoase!

Timpul ma preseaza din nou…sunt mereu pe fuga si mereu in intarziere…sper sa pot rescrie candva in tihna aceste randuri…

Sper sa descarc candva fotografiile si sa le atasez acestor ganduri…

Simina Silvia Scladan

Despre SFANTA TEODORA DE LA SIHLA  am citit aceasta legenda care mi-a atins sufletul:

„De obârşie Sfânta Teodora era din Vânători-Neamţ, fiica lui Ştefan Joldea armaşul, şi a fost singură la părinţi. A pustnicit mai întâi în munţii Vrancei, fiind de metanie de la Mănăstirea Nifon din ţinutul Buzău. Către sfârşitul vieţii ei, când a câştigat darul Sfântului Duh, prin prea multă osteneală şi post, s-a retras în peştera pe care o vedeţi. S-a retras, dar când? Când nu mai simţea foamea, nici setea, nici frigul. Omul duhovnicesc cel desăvârşit nu mai are nevoie de haină, nici de hrană multă şi nu-i mai este frig şi nici frică de nimeni. Căci are în inima sa pe Hristos, Care i se face lui şi haina şi hrana şi toate celelalte, şi-l păzeşte de toate.

Dar de ce în munte şi în pustie? Iată de ce. Sfinţii lui Dumnezeu cei mari şi pustnicii s-au retras din lume, din vâltoarea lumii şi din valurile pline de zgomot, de răutăţi şi de vicleniile cele fără de număr; s-au retras în pustie ca să scape de trei războaie. Care sunt acelea? De auzire, de vedere şi de vorbire (cum scrie în Pateric). Noi avem desigur cinci simţiri şi toate sunt punţi ale păcatului. Dar mai cu seamă ochii şi urechile. Însă şi limba, dacă nu o înfrânăm, este o mare răutate, cum zice Sfântul Apostol Iacov. Deci, sfinţii s-au retras în munţi, ca să scape de aceste trei feluri de răutăţi; să nu aibă cu cine vorbi, să nu vadă pe nimeni, să nu audă pe nimeni, şi să stea pururi în comuniune cu Dumnezeu prin sfânta rugăciune şi meditaţiile sfinte, ca să-I urmeze lui Iisus Hristos Care adesea se ruga singur în munte, noaptea şi uneori chiar şi ziua.

Aşa a făcut şi Sfânta Teodora, pe ale cărei cărări aţi călcați şi azi şi de atâtea ori venind aici la schitul Sihla; şi pentru că poate nu ştiţi viaţa ei, vă voi face un rezumat al ei.

Unde este bisericuţa mică, tradiţia veche care s-a păstrat din gură în gură şi din bătrân în bătrân, spune că a fost întâi coliba Sfintei Teodora. Ea a stat 14 ani de zile pe acest loc, unde fusese mai înainte un vestit pustnic, care venise aici in Munţii Vrancei. După ce s-a desăvârşit deci Sfânta Teodora aici, s-a dus în peştera din vale şi acolo a fost descoperită prin minune dumnezeiască, că nu se ştia de dânsa.

Duhovnicul ei din Sihăstria murise demult şi ea nu mai putea cobori de bătrâneţe până la vale, ca să se împărtăşească cu PreaCuratele Taine. Dar s-a întâmplat o minune ca aceasta, mai înainte de moartea ei. La trapeza Sihăstriei nişte păsări veneau şi luau bucăţele de pâine de la sf_teodora_de_la_sihla_doxfraţii trapezari. Şi au văzut fraţii cum luau acelea pâinea şi zburau cu ea încoace spre miazăzi. Şi a observat stareţul mănăstirii şi le-a zis: „Fraţilor, păsările acestea vedeţi că nu mănâncă pâinea, ci iau în cioc câte o bucată şi zboară cu ea încolo, înspre pustia Sihlei (că nu era atunci biserica aici). Mi se pare mie, a zis stareţul, că trebuie să fie vreun rob al lui Dumnezeu, vreun suflet al lui Dumnezeu căruia păsările acestea îi duc pâine” .

Într-o duminică după amiază, doi fraţi au luat blagoslovenie de la stareţul mănăstirii, după ce i-au spus: „Părinte, ne-am duce în partea aceea unde zboară păsările, poate să dăm peste acel pustnic căruia îi duc păsările mâncare de aici” . Şi spune istoria – pe care am citit-o într-un vechi manuscris – că păsările parcă îi aşteptau, căci au zburat dincoace de Sihăstria, la marginea muntelui. Şi au stat cu bucata de pâine în cioc până au venit fraţii şi când să le ajungă, au zburat mai încolo şi tot aşa zburau aproape de pământ şi pe distanţe mici, ca şi cum i-ar chema încoace, să le-o descopere pe Sfânta Teodora.

Şi au venit fraţii, dar de la o vreme, către seară, a venit o ploaie mare şi s-a întunecat şi n-au mai văzut nici păsări şi s-au rătăcit, că nu era pe atunci cărare, cum vedeţi acum, ci era pustie mare; de aceea i se spunea aici Sihla, adică desiş, căci era mare desime printre stâncile acestea. Nu exista atunci schitul Sihla, ci numai câte un pustnic rătăcitor care stătea câteodată aici.

S-au rătăcit deci cei doi fraţi şi când au văzut că e noapte şi a venit şi ploaie şi s-a întunecat, au început a plânge, că erau uzi şi rătăciţi. Şi s-au pus spate lângă spate lângă un fag, aici, aproape de peştera Sfintei Teodora din vale, şi au hotărât să poposească până la ziuă acolo, că nu mai ştiau să nimerească înapoi, fiind deja noapte târziu.

Şi stând ei acolo înfriguraţi, se îmbărbătau unul pe altul, zicându-şi: „Poate n-om muri noi până mâine şi mâine vom găsi iar calea, ca să ne întoarcem la Sihăstria” . Şi când a înnoptat tare şi era aproape de miezul nopţii, deodată au văzut o lumină mare ca un foc, acolo unde este peştera din vale. Şi când au văzut lumina aceea, cel mic a zis:

– Măi, frate, trebuie să fie nişte tâlhari aici, că eu am auzit că în pustiile cele mari stau hoţii.

Şi a zis cel mare:

– Nu, frate, poate să fie chiar un sfânt, care a făcut focul.

SfTeodoradelaSihlaŞi s-a dus cel mai mare şi s-a apropiat de lumina aceea şi ce credeţi că a văzut acolo? Se vedea o roată mare de foc şi din roata aceea nişte limbi de foc ca nişte săbii se suiau la cer. Era Sfânta Teodora care se ruga acum de 40 de zile şi de 40 de nopţi, ca s-o găsească cineva să-i aducă Sfintele şi PreaCuratele Taine ale lui Hristos, s-o împărtăşească, că era prea slabă şi nu se mai putea duce singură şi era şi goală, că putreziseră hainele de pe dânsa.

Fraţii, când au văzut-o, s-au speriat şi au zis:

– Oare ce să fie?

Iar cel mai mare a zis:

– Vezi, acesta este sfântul la care merg păsările cu pâine! În acel moment, Sfânta Teodora a lăsat mâinile în jos şi nu s-au mai văzut lumini şi au rămas în întuneric şi le-a zis cu un glas slab de tot:

– Nu vă temeţi, fraţilor, – că ei se temeau tare, nu vă temeţi că e o nălucire, că eu sunt o femeie ticăloasă şi neputincioasă, şi mă rog lui Dumnezeu aici de 40 de zile şi 40 de nopţi să trimită pe cineva să-mi aducă PreaCuratele Taine ale lui Hristos, că vreau să mă împărtăşesc cu ele, mai înainte de a mă duce de aici de pe pământ. Nu pot să mă arăt vouă acum, pentru că hainele mele au putrezit de mult şi sunt goală. Dacă vreţi, daţi-mi o haină.

Şi atunci fratele cel mare a dezbrăcat rasa de pe dânsul şi a pus un bolovan în rasă ca s-o poată arunca, şi a aruncat rasa sa, iar cel mic i-a dat cureaua. După ce s-a îmbrăcat cu rasa şi s-a încins, sfânta i-a chemat pe fraţi la ea. Şi când a ridicat mâinile în sus s-a făcut lumină în jurul ei ca în jurul unui sfeşnic. Şi ei s-au speriat când au văzut-o. Era o femeie numai umbră de om, cu părul alb ca zăpada, luminată la faţă, slabă numai pielea şi oasele şi vorbea rar, cu glas blând şi stins. Şi a zis:

– Nu vă temeţi, fraţilor, eu sunt o smerită roabă a lui Iisus Hristos, mă numesc Teodora.

Duceţi-vă repede la mănăstire şi spuneţi părintelui egumen să trimită mâine pe duhovnicul Antonie şi pe diaconul Lavrentie, că mâine la ora 12 din zi mă voi săvârşi. Să-mi aducă aici PreaCuratele Taine. Iar fraţii au zis:

– Doamnă, noi nu ştim acum unde este Sihăstria că ne-am rătăcit de aseară şi iată a venit ploaia şi este întuneric. Iar ea a zis:

– Uitaţi-vă la răsărit!

Şi a făcut un semn cu mâna şi li s-au arătat două sfeşnice luminoase. Şi a zis:

– Mergeţi după aceste două sfeşnice că îndată veţi sosi la Sihăstria.

Şi s-au întors ei după cele două sfeşnice şi cele două sfeşnice mergeau sus de la pământ şi în câteva minute s-au pomenit la poarta Sihăstriei. Şi au bătut în poartă, căci tocmai era slujba Utreniei, slujba de miezul nopţii, şi portarul care era atunci a zis:

– Cine sunteţi?

– Noi suntem, fraţii care ne-am dus astăzi după păsările acelea.

Şi le-a dat drumul şi s-au dus la biserică şi au ascultat Utrenia, iar după Utrenie i-au spus stareţului:

Părinte, am găsit o mare sfântă.

– Unde?

– Acolo unde sunt stânci multe (că ei nu ştiau cum se cheamă locul acela).

– Cum o cheamă?

– Teodora.

– Dar nu aţi găsit pâinea care o aduc păsările?

N-am găsit-o. Ne-am dus noi după păsări o bucată de drum, dar de la o vreme le-am pierdut din ochi şi ne-am rătăcit.

Şi i-a întrebat:

Pe unde aţi mers?

– Iată, pe plaiul acesta.sf-teodora-de-la-sihla1

– Şi pe unde aţi găsit-o?

– Prin pustie, pe acolo pe unde e stâncăria aceea mare.

Şi repede s-a pregătit stareţul şi duhovnicul şi diaconul şi a mers aproape tot soborul. Au luat Sfintele şi PreaCuratele Taine şi tot ce trebuia pentru împărtăşit şi au venit până unde s-au rătăcit fraţii, care au zis:

– Iată, pe aici ne-au adus sfeşnicele acelea. Şi îndată au văzut sub o stâncă ascunsă, multe bucăţi de pâine mucegăită, uscată. Şi i-a întrebat:

– Aceasta aţi găsit-o ieri?

– N-am găsit-o.

O puseseră păsările acolo, pentru sfânta, că poate mânca câteodată o bucată de pâine şi bea apă din stânca aceea scobită de acolo, de sus. Se vede că nu-i departe de aici (căci uitaseră locul). Şi când s-au dus mai încolo, au văzut pe sfânta la rugăciune, cu haina cu care se îmbrăcase ieri. Şi s-au oprit toţi. Şi stareţul care avea Sfintele Taine a vrut să îngenuncheze, dar sfânta l-a oprit:

– Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.

Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol, măcar de ar fi vieţuit toată viaţa în pustnicie. Şi atunci Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăşi cu PreaCuratele Taine, a spus viaţa ei, de unde se trage şi pe unde a stat. Şi după ce s-a împărtăşit cu PreaCuratele Taine, a strălucit faţa ei ca soarele şi şi-a ridicat mâinile la cer, iar când şi-a dat duhul, a ieşit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile. Şi a lăsat aşezământ ca sfintele ei moaşte să  le pună în peştera din vale. Şi au stat o vreme acolo, apoi au fost duse în altă parte, unde a rânduit Dumnezeu, după cum se ştie din istorie: la Sfânta Mănăstire şi lavră Pecerska din Kiev.

(Arhim. Cleopa Ilie, Ne vorbește Părintele Cleopa, 13, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 72-79)

Read Full Post »

Cu puţin timp în urmă am redescoperit liniştea din mănăstirile româneşti, locuri magice în care Dumnezeu îşi trimite îngerii săi spre a dărui oamenilor pacea şi lumina sufletească.

Anul acesta am rămas uimită dar în acelaşi timp şi încântată de cuvintele şi înţelepciunea părintelui Arsenie Boca. Cred că acest călugăr român, părintele Arsenie Boca,va deveni o adevărată legendă a Carpaţilor şi un adevărat deschizător de drumuri pentru mulţi români care îi vor păşi pe urmele lăsate în mănăstirile pe unde a slujit(Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Sinaia, Biserica de la Drăgănescu şi multe alte locuri…) dar şi mormântul lui de la Prislop.

Un reportaj extraordinar poate fi vizionat aici:

Astăzi mi-am oprit paşii la cuvintele tainice şi vindecătoare ale părintelui Arsenie Boca. Cred că este chiar o înregistrare cu vocea părintelui Arsenie Boca:

Părintele Arsenie Boca ne vorbeşte :

Să începem ca și o poveste, ca şi pe vremuri imemoriale când ţăranul român era la munca câmpului şi singura lui grijă era cum îi va fi recolta. Alte griji nu mai avea. Şi nici de asta nu avea nevoie că ştia că oricum dacă e creștin adevărat atunci Dumnezeu are El grijă de recolta lui. Eh, la acele timpuri trebuie să ne întoarcem noi acuma că tare am luat-o razna. Așa o luăm noi pe coclauri să fie mai greu decât trebuie. Că așa-i neamul român. El trebuie să se zbată că-i place lui. Îi place să se zbată dar și multe izbândește că e bine, e bine. E bine să fii cu Dumnezeu sa ai pace, să ai pace multă, multă de tot. Când ești cu Dumnezeu nu-ți mai trebuie nimica. Așa că române ce tot alergi? Ce tot alergi încolo și încoace și nu dobândești nimica. Cineva tot îți spune că acolo vei găsi nemurirea, dar n-o găsești în lucruri exterioare că n-ai cum. Uită-te acolo înauntru, în inima ta blândă și vei vedea că numai Lumina îți poate aduce valoarea aceea care tu o cauți de atâta vreme, Lumina pe care ai pierdut-o, ai risipit-o. Dar n-a fost vina ta că de ce ar fi vina ta? Au venit alții și ți-au băgat tot felul de chestii prin cap cum că trebuie să faci aia, și aia, și aia ca să fii fericit, dar fericirea nu vine. Fericirea nu vine așa, ea se dobândește. Și cum se dobândește ea? Numai prin muncă. Muncă. Muncă interioară. Acolo trebuie să muncești române. Numai acolo, numai acolo, numai acolo. Așa că ascultă-mă, dacă mai ai acolo, mai găsești undeva în tine voință, ascultă-mă ce-ți spun acum. Tot binele îți vreau eu. De ce ți-aș vrea răul? Oprește-te! Atâta trebuie să faci, să te oprești, să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea, să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare şi să-I mulţumeşti că ţi-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și, acolo, acolo, în liniştea aceea, în liniștea aceea multă acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și aşa, vei deveni ce-ai fost cândva iară.

Read Full Post »

Legile lui Zamolxe

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot estemijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nutine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Elete îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărŃi de fratele si de vlăstarul tău.

12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.

13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun si vorba înŃeleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.

20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sămânŃă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.

21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.

25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupracelui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.

30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind.Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu ascăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…

38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.

39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înttleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simturile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

Legile lui Zamolxe [Remer Ra – Editura Deceneu, 2009

Read Full Post »

”UNIVERSUL POVEȘTILOR”   –LANSARE DE CARTE ȘI FESTIVITATEA DE PREMIERE- LA PURANI DE VIDELE , JUD.TELEORMAN, GAZDĂ VA FI DOAMNA DIRECTOARE DURLAN GHEORGHIŢA-SCRIITOARE ȘI GRAFICIANĂ ÎN VOLUMUL DE POVEȘTI ”UNIVERSUL POVEȘTILOR”.
 VOR FI PREMIAŢI O ELEVII DRĂGAN DIANA FLORENTINA  DE LA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII-PURANI DE VIDELE  ŞI MIHALACHE NATANAEL CĂTĂLIN DE LA GRUPUL ȘCOLAR VIDELE, CÂȘTIGĂTORI ÎN CADRUL CONCURSULUI DE POVEȘTI ”UNIVERSUL POVEȘTILOR”.

DE MENȚIONAT CĂ REALIZAREA GRAFICĂ A AFIŞELOR ŞI A COPERTEI LA CARTEA SCRIITOAREI FLOAREA CĂRBUNE – „CĂLĂTOARE ÎN ŢARA SOARELUI RĂSARE”, APARȚIN  RECUNOSCUTULUI ARTIST PLASTIC MIHAI CĂTRUNA.

Read Full Post »

Sâmbătă 11 iunie 2011, am avut deosebita plăcere de a participa alături de nume de rezonanță ale literaturii românești contemporane la o dublă lansare de carte în București.

Chiar dacă drumul Suceava-București a fost lung și istovitor, bucuria de a (re)vedea oamenii cu suflet de aur, care dăruiesc umanității cele mai sensibile creații izvorâte din preaplinul sufletelor lor, m-a întărit și mi-a dat speranțe că în România vor exista mereu adevărați români care vor duce mai departe cultura și tradițiile acestui popor greu încercat.

Evenimentul a început cu prezentarea cărțți ”Luminișuri” a scriitoarei Elena Buică din Toronto-Canada. Doamna Elisabeta Iosif, Președinta Ligii Scriitorilor Români- Filiala Cluj a deschis evenimentul:

M-a impresionat puterea de muncă și de dăruire a scriitoarei Elena Buică din Toronto, Canada, pentru că  așa cum spunea și doamna Cezarina Adamescu:

”  Ea nu şi-a renegat neamul, originea, patria, limba, educaţia, nevoile, strâmtorările pe care le-a încercat în ceasuri de cumpănă, întreaga viaţă dusă aici. Dimpotrivă, cu trecerea anilor, le-a conferit o aură sacră. Distanţa a nivelat toate asperităţile şi, în mod paradoxal, a apropiat-o de tot ce-i românesc, cu o nevoinţă aproape dureroasă, acerbă care poartă numele DOR şi care, cu ochii închişi devine şi mai intens.”

Vă mulțumesc stimată doamnă Elena Buică pentru carte și pentru tot frumosul pe care l-ați adus în sufletul meu!

A urmat prezentarea volumului ”Universul poveștilor” și festivitatea de premiere a autorilor:

Autorii din volumul de povești ”Universul poveștilor” care au luat parte la acest eveniment sunt:

Arienne Bertin (Georgeta Olteanu)

Floarea Cărbune

Georgeta Nicoleta Chiroiu

Elisabeta Iosif

Elena Stan

Simina Silvia Șcladan

și copiii premiați:

Cristina Alexia Badea

Diana Ștefana Șcladan.

Liga Scriitorilor Români- Filiala București și revista ”Cetatea lui Bucur” au oferit premiile elevilor câștigători și Diplome de excelență autorilor și dascălilor care au îndrumat copiii spre Concursul de povești ”Universul poveștilor”:

S-au citit cele mai îndrăgite povești din ”Universul poveștilor” spre încântarea micilor spectatori:

 

Au fost și vor rămâne clipe de neuitat, în care prietenia dintre oameni a reușit să reunească cele mai tinere condeie, îndrumate  de scriitorii cu suflet mare care au reușit să dea aripi celor mai frumoase vise ale copiilor. Bucuria se putea citi pe chipurile câștigătorilor:

Acest proiect a demonstrat că avem copii valoroşi care educaţi de cei mai dăruiți dascăli reuşesc să ducă mai departe tradiţiile şi valorile neamului nostru.

La final am reușit să facem o fotografie de grup pe treptele Bibliotecii Metropolitane ”Mihail Sadoveanu” din București:

Sper să reușim în continuare să descoperim și să încurajăm copiii de pretutindeni spre a pune pe hărtie gândurile, simțămintele lor fie în proză, fie în versuri.

Și dacă am trăit cu toții un eveniment de suflet, încărcat de cele mai nobile emoții, acest lucru îl datorăm indiscutabil, inițiativei doamnei Elisabeta Iosif care a reușit să reunească ca într-un buchet, creatorii de frumos din țară și din străinătate. Au fost și vor rămâne clipe de neuitat, prin care s-a răsădit sămânța ”cuvântului care zidește” în sufletele tuturor.

 

 Cu preţuire,
Simina Silvia Şcladan

Read Full Post »

Older Posts »