Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2010

Azi am avut una din cele mai frumoase zile din viaţa mea.

Mi-am pus candva toate gândurile în mâinile divinităţii şi m-am rugat să-mi arate calea pe care trebuie să păşesc în continuare.

Azi am primit răspunsul la rugăminţile mele.

Dumnezeu are căile lui nebănuite de a ne ajuta mereu.

Mulţumesc autorului acestui videoclip pentru că ne-a amintit că fără Dumnezeu nu exista nimic şi totodată să ne dăm seama că Dumnezeu merge mereu înainte noastră, că El nu ne lasă singuri iar atunci când ne vede fără puteri el ne ţine în braţe!

Anunțuri

Read Full Post »

Dacă intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele
mai recente produse ce promit să îţi economisească timpul şi energia,
în timp ce îţi fac casa strălucitor de curată.

Din păcate, multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care
îţi pot afecta sănătatea şi mediul.

Până la Al Doilea Război Mondial, ne descurcam perfect la curăţat cu
ingrediente normale de bucătărie, cum ar fi lămâile, sarea, oţetul şi
bicarbonatul de sodiu.

Publicitatea ne-a făcut să credem că avem nevoie de o multitudine de
produse – căte unul pentru fiecare cameră. Unul pentru chiuvetă, unul
pentru cadă, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar…şi
lista nu se mai termină.

Astăzi vreau să vorbesc despre oţetul alb, care este un produs uimitor.

Geamurile şi oglinzile tale vor străluci cu un minim efort, lăsând
totul fără urmă de mizerie.

Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaletă nu vor mai avea
nici un fel de depunere de calcar.

Mirosurile vor dispărea în mod natural.

Mucegaiul va fi păstrat la distanţă dacă îţi faci obiceiul de a stropi
faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, după baie.

Podelele tari vor rămâne fără grăsime sau alte urme, şi lucioase în
acelaşi timp.

Şi, dacă asta nu e destul, poţi să cureţi şi fundurile de bucătărie cu
oţet, să îndepărtezi furnicile şi îl poţi adăuga şi la ciclul de
stoarcere al maşinii de spălat pentru a-ţi înmuia hainele.

Tot ce trebuie să faci este să umpli pe jumătate o sticlă cu
pulverizator cu oţet alb, să o umpli până sus cu apă şi gata!
Foloseşte o bucată de material cu fibre mici şi casa ta vă străluci
cât ai clipi din ochi.

Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipează pe
măsură ce se usucă şi nu rămâne în aer pentru prea mult timp.
Nu dusul este de vina!

Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii.
Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai
rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine
capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca „para” dusului nu
s-a curatat complet, repeta operatia.
Branza tine mai mult…
…daca o invelesti intr-o bucata de panza inmuiata in otet.
Nu mai ramane nimic!

Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona
subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara,
pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le
speli.

Un covor aproape nou

Ti se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte otet cu
doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestuia. Daca
timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare
aspirare.

Daca ti-ai patat mainile cu cerneala , curata-le bine cu o periuta
inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei,
cu apa si sapun.
Vei vedea mai bine de la volan

Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu
indepartarea stratului de gheata  format noaptea pe parbriz? Atunci,
seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si
apa (o parte).
Improspatati-va draperiile.

Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati
amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele,
apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport.
Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul
statut de mucegai sau fum de tigara.

Cenusa din soba sau semineu
O pulverizare usoara cu otet impiedica raspandirea cenusei in casa,
cand e scoasa din soba sau semineu. Imbibati si ziarul pe care
scoateti cenusa cu solutie de otet (o lingura la doua cesti de apa) si
operatia de curatire va decurge usor si igienic.

Lumina mai stralucitoare
Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o
lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa
inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.

Parchet lucios
Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca
inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet. O
cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta
formula optima.

Ingrijirea peretilor
Peretii dati cu vinarom se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun),
apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de
1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.

Sfesnice din sticla sau ceramica
Inmuiati sfesnicele in apa foarte fierbinte amestecata cu detergent.
Frecati ramasitele de ceara cu un burete, apoi clatiti-le in apa
calda, in care puneti putin otet alb. Ungeti cu ulei partea unde se
insereaza lumanarea in sfesnic. Dupa ce arde, va fi mai usor de scos.

Amestec ideal pentru geamuri
O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent
lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un
flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla
ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o
carpa moale.

Cum se inlatura mucegaiul.

Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o
ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare
alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile
neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda.
Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai,
hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din
particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele
metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel,
inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet,
pentru zonele la care se ajunge mai gr eu. Clatiti cu apa curata, apoi
cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.

Cum se inlatura pelicula de sapun

Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt
amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine
rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E
suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata
otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana.
Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa
actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet,
stergeti cu o carpa uscata.

Cum scapati de mirosul urat din baie

In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din
baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient
cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu
otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele
locuite de persoane care sufera de astm.

Pentru intretinerea protezei dentare

Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele
dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea
proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.

Un amestec simplu de substante non-toxice care elimina murdaria si
chiar dezinfecteaza. Puteti gasi ingredientele necesare chiar in
dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:
– bicarbonat de sodiu;
– otet de alcool (nu de vin);
– apa calda;
– ulei esential de lamaie sau de eucalipt.

Pentu a obtine detergentul universal, veti avea nevoie de un bidon de 2 litri.

1. Puneti 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu in bidon.
2. Adaugati 2 litri de apa calda si apoi amestecati
3. Separat, intr-un pahar, amestecati 3 linguri de ulei esential si 3
linguri de otet.
4. Adaugati amestecul in bidon.
5. Agitati bidonul – gata!
6. Inchideti ermetic bidonul pentru o conservare buna.

Inainte de fiecare utilizare agitati bine bidonul. Puteti sa curatati
toate suprafetele si puteti chiar sa dezinfectati toaletele.

Cateva retete usor de retinut si preparat:

Solutie de spalat parchetul
1/4 ceasca otet alb
3l apa calda
2-4 picaturi ulei esential de eucalipt (sau dupa preferinte)

Solutie de lustruit mobila
1/2 ceasca otet alb
1 lingurita ulei masline (sau mai putin)
Se amesteca si se lustruieste mobila cu o carpa curata.

Solutie de curatat geamurile
1 ceasca otet alb
1 lingura suc de lamaie
3 cesti apa
2-3 picaturi ulei esential

Solutie de curatat in baie
Puneti pe o laveta umeda putin bicarbonat de sodiu si putin otet.
Curatati. Pentru tusa finala, aplicati pe laveta cu care stergeti 2
picaturi de ulei esential. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care
se gaseste in farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca
este un bun adjuvant pentru raceala si nas infundat, uleiul esential
de eucalipt fiind un ingredient optim si pentru infuzii. Mai nou, am
inceput sa experimentez cu uleiul esential de lavanda, care lasa o
aroma relaxanta.

Solutie universala de curatare
1 lingura bicarbonat de sodiu
1 lingura suc de lamaie
1/2 ceasca apa fierbinte
Puneti toate ingredientele intr-o sticla cu spray si agitati bine
inainte de folosire.

Solutie de lustruit metalul
Cupru si alama:
2 linguri sare
putin otet alb
Faceti o pasta, la care puteti adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.
Inox:
bicarbonat de sodiu
otet alb
Bicarbonatul se aplica cu o carpa umeda, iar otetul se foloseste
pentru eliminarea petelor.

Solutie pentru bucatarie
Daca stoarceti lamai pentru limonada, nu aruncati cojile. Cu
interiorul lor puteti rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugand in
interiorul lamaii stoarse putina sare marina sau bicarbonat de sodiu,
veti obtine si un efect dezinfectant.

Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Puneti in frigider un mic recipient deschis continand bicarbonat de
sodiu. Probabil e un remediu de cand lumea si chiar functioneaza.

Eu chiar aplic practic majoritatea acestor sfaturi si sunt eficiente.
Majoritatea sunt renumite pentru efectul dezinfectant. Inca mai am si
diverse produse ecologice pentru curatenie, pe care le folosesc
alternativ. Dar am confortul mental ca nu mai simt mirosul
chimicalelor, iar in subconstient sunt mai relaxata ca nu imi „tratez”
locuinta cu substante toxice. Astept si parerile voastre.

Bateriile de inox se curata cu otet fierbinte in care se dizolva sare
grunjoasa. Luciul este perfect, se curata foarte bine, incomparabil cu
orice chimicala. La fel se curata si chiuveta de inox din bucatarie.

Spray antibacterian pentru suprafete

Combina aceste 2 ingrediente intr-un tub gen spray:
– 1 lingurita ulei esential de menta sau rozmarin,
– 1 cana otet alb.

Se foloseste pe suprafetele tari, neporoase, din locuinta, pentru a
elimina germenii. Nu se foloseste in exces, caci unii germeni sunt
benefici pentru sistemul imunitar, oricat de urat ar suna asta…

Alte metode de dezinfectare in casa cu tea tree

*   se poate pune o lingurita de ulei esential de tea tree la 3,5
litri de apa, iar cu aceasta solutie se spala geamurile, parchetul si
toaleta;
*   pentru eliminarea gandacilor, in loc de solutii doldora de
chimicale care fac rau si sanatatii noastre, dar si mediului, folositi
cate o picatura de ulei esential tea tree in locurile unde ei apar;
*   cateva picaturi de ulei esential tea tree amestecate cu apa
intr-un tub cu spray pot fi folosite pentru curatarea mucegaiului din
baie si dezinfectarea gresiei.

MESAJ PRIMIT PE E-MAIL

Read Full Post »

Există o varietate de emoţii: bucuria, tristeţea, admiraţia, dispreţul, surpriza, dezgustul, ruşinea, nemulţumirea, frica, furia, speranţa, mila.
Psihologul american R. Plutchik  consideră că există opt emoţii de bază: teama, surpriza, tristeţea, dezgustul, furia, anticiparea, bucuria şi acceptul. Celelalte emoţii vor rezulta din combinarea acestora. Un exemplu în acest sens este dispreţul care ar rezulta din combinarea furiei cu dezgustul.

Am atasat o imagine cu acestea. Se pot face alte combinatii intre aceste 8 emotii de baza.

1)     Emotiile negative pot influenta pH-ul corpului? Afecteaza starea noastra de sanatate?
 
Dr. Robert Young:Teoria mea ca exista o singura boala, nu ia in considerare numai efectul alimentatiei asupra fiziologiei ci si  impactul psihic asupra fiziologiei. O starea ta mentala negativa poate crea mai multa aciditate metabolica decat alimentele pe care le consumi. De fapt poti sa creea aciditate metabolica de 2-3 ori mai mult prin gandurile tale, prin starea ta mentala, decat din consumul de lactate sau proteine animale. Gandurile tale si cuvintele devin importante si pot sa-ti afecteze fiziologia intr-un mod negativ sau pozitiv. Modalitatea prin care gandurile tale devin biologie este urmatoarea: orice gand necesita o anumita energie cerebrala pentru a se forma. In producerea unui gand se foloseste energie,care consumata va produce la randul ei care la randul ei , deseuri biologice acide. Daca acizii metabolici rezultati din ganduri nu sunt eliminati corespunzator prin cele 4 canale de eliminare(urinare, transpiratie, respiratie, defecatie)
atunci acesti acizi ajung in tesuturile adipoase si conjunctive. Efectele sunt aparitia unor simptome si afectiuni precum: lupus, fibromialgie, artrita, dureri musculare, oboseala, obezitate, acncer de san, cancer de prostata, indigestie, reflux acid, arsuri, infarct si lista poate continua. De exemplu sa spunem ca suferi de tristete sau depresie, astfel in mintea ta aceastava aparea ca o experienta negativa. Sa spunem ca te gandesti in mod constant la aceasta, este tot timpul in mintea ta, si esti ingrijorat de modul in care gandesti. Ai putea spune ca te implici emotional. Emotiile sunt energie in miscare. Cand vezi persoane care sunt emotionale, inseamna ca se afla intr-o stare energetica, fie pozitiva, fie negativa. Acestea produc acizi metabolici la un nivel ridicat. Nivelul de acizi rezultati este mai mare decat la cineva care face exercitii fizice. Deci gandurile tale devin biologie sau aciditate care te fac bolnav, obosit si obez. Cand incepi sa
produci acizi prin gandurile tale activezi sistemul de neutralizare alcalina. Daca acesti acizi nu sunt neutralizati si sau eliminati, pot crea probleme serioase de sanatate. Emotiile pozitive precum iubirea, pacea, speranta, increderea, credinta si iertarea pot alcaliniza sangele si tesuturile. Emotiile negative de furie, resentiment si frica sunt cele mai puternice si mai acidifiante dintre toate emotiile. Frica de necunoscut este probabil cea mai puternica si mai acida emotie. Frica e atat de devastatoare pentru organism incat chiar daca esti pe o alimentatie alcalina, depasirea problemelor grave de sanatate, este practic imposibila. Astfel, te-ai putea gandi: programul Miracolul pH, nu functioneaza? Sau ce nu am facut bine? De ce totusi ma simt asa? Mananc cum trebuie? Beau apa care(cata) trebuie? Unde este starea de sanatate si energie pe care o caut? Care este motivul? De fapt esti consumat de gandirea ta negativa acida. Oamenii au crize mentale ,
nu crize cardiace. Exista studii stiintifice publicate, care arata ca peste 80% din crizele cardiace sunt declansate de emotii. De fapt oamenii nu mor de crize cardiace ci de ,, atacuri de ganduri’’( emotii negative).
 
2)     Este corect sa afirmam ca emotiile negative afecteaza starea noastra emotionala si procesul de vindecare? Daca o persoana coplesita de emotii negative, poate sa se refaca dintr-o boala degenerativa precum bolile cardiovasculare, cancer?
 
Dr. Robert Young: Cand te afli intr-o stare emotionala negativa e aproape imposibil sa-ti vindeci o boala degenerativa grava.Insa iti voi spune asta: daca te angajezi sa schimbi si sa incepi acest proces de vindecare, chiar daca nu esti complet lipsit de frica, furie, depresie vei incepe sa te alcalinizezi si sa aduci mai multa viata si energie in organismul tau. Cand incepi sa te simti mai bine, stii ce se intampla? Incepi sa gandesti mai bine(limpede) , sa te simti mai bine sa faci mai mult. Deci nu e nevoie sa ai emotiile sub control pentru a incepe sa te simti mai bine, sa pierzi in greutate, deoarece cand incepi programul Miracolul pH iei o decizie constienta, de a incerca sa fii mai bine. Cand incepi sa te simti si sa gandesti mai bine, dintr-odata uiti ca esti depresiv, furios, fricos etc. Emotiile tale sau energia in miscare sunt  in final sub control. Esti stapanul mintii si al corpului tau deoarece ai un stil de viata si alimentatie alcaline.
 
3)     Daca o persoana care are o alimentatie 100% alcalina si inca este coplesita de emotii negative poate sa-si mentina alcalinitatea fluidelor corpului? Pot aceste emotii sa neutralizeze o dieta 100% alcalina?
 
Dr. Robert Young: Daca ai o alimentatie alcalina si esti coplesit de emotii negative, slava Domnului ca mananci alcalin, ca altfel ai fi mort demult… Emotiile tale acide te ucid, dar dieta alcalina este solutia pentru o sanatate fizica si mentala. Poti trai fara alimente timp de 40 de zile sau mai mult, fara apa 4 zile sau mai mult, fara aer in jur de 4 minute dar nu poti trai fara speranta mai mult de o secunda. Dupa cum vezi speranta este cheia, si de fapt asta face programul  Miracolul pH. Acest program iti da speranta de care ai nevoie, sa respiri mai bine, sa incepi sa bei apa care trebuie(alcalina) , sa incepi sa mananci alimentele potrivite si toate astea conduc la emotiile de care ai nevoie sa te simti mai bine.
 
4)     Sunt mai acidifiante emotiile decat alimentele?
 
Dr. Robert Young: Absolut!!! Dupa cum am mentionat mai inainte, emotiile tale sunt energie in miscare. Cand consumi energie, produci deseuri biologice numiti acizi. Cand am un pacient care e intr-o stare emotionala negativa, formatoare de acid, toate fluidele corpului inclusiv sangele vor avea un pH in scadere chiar daca persoana este pe o dieta alcalina. Pentru a neutraliza aceasta stare pacientul trebuie sa se hiperalcalinizeze. Astfel pH urinar va creste pana la 8-9. Hiperalcalinizarea este necesara pentru a compensa aciditatea produsa de emotiile negative pentru a reveni la o stare de sanatate, energie, vitalitate, speranta, pace, armonie si iubire
 
5)     Emotiile negative pot  cauza cancer?
 
Dr. Robert Young: Absolut. Am mai spus ca boala canceroasa inseamna acid. Cand experimentezi emotii negative precum: furie, razbunare, ura, tristete sau depresie de fapt creezi aciditate metabolica care poate cauza orice conditie canceroasa in organism. Daca acesti acizi nu sunt eliminati prin urinare, transpiratie, defecatie sau respiratie, sunt depozitati in tesuturi. Excesul de acid din tesuturi reprezinta o conditie precanceroasa. Companiile farmaceutice creeaza medicamente care pot da iluzia ca ne simtim mai bine dar nu rezolva problema aciditatii metabolice rezultate din emotiile negative. Asta va duce la mai multa durere fizica si emotionala. Modul de viata alcalin are efect de calmare mentala si emotionala.Cu cat ai mai putin stres, cu atat ai mai putin acid, iar mai putin acid inseamna ca esti mai rezistent la boli.
 
Contact:
 
Dr. Diana Bosancu

Read Full Post »

Invitaţia de a deschide această carte şi de a-i descifra tainele am receptat-o ca pe un mesaj cosmic, venind din lumea sufletelor frumoase, a acelor suflete dornice de a lăsa ceva umanităţii,  ca un semn de trecere prin anotimpurile creaţiei.

         « Aripile copilăriei » este cartea care te cucereşte prin prospeţime, prin sinceritate, prin introspecţia presărată special pentru a îndemna la meditaţie.

        Sincere şi copilăroase, versurile scrise de Georgeta Olteanu  sunt desprinse din preţiosul univers al copilăriei.

         Poeta simte nevoia să cunoască culmile limpezi ale inocenţei, să-şi consacre iubirea fiinţelor mici, copiilor, animalelor domestice, gâzelor, florilor de câmp şi de grădină.  Poezia apare ca o stare pur interioară, pentru că îşi are rădăcinile adânc înfipte în sufletu-i sensibil, o inepuizabilă şi variată sursă de emoţii şi cântec.

        Poeta surprinde universul miniatural al lumii mărunte şi umile: a florilor, a gâzelor, lumea copilului.

        În unele poezii cum sunt “Puişor moţat”, “Ghemotoc”,Vrăbiuţa şi Grivei” sau în “Pui de rândunică” întâlnim o lume de păsări, insecte, câini, pisici, găinile din curte, în altele rândunicile, iepuraşii, şoriceii devin personajele unor poeme de o mare gingăşie
lirică. La fel ca şi un copil scriitoarea se lasă încântată de spectacolul din curte şi de nectarul florilor.

        Universul acesta mărunt gravitează mai ales în lumea gospodăriei în care copilul ocupă un loc foarte important. Acest univers al copilului este populat de “Bobica” dar şi de “Gemotoc”, “Bujorii-feciorii” sau “Lalele-fetele”.

        De la prima poezie şi până la ultima, versurile  stau mărturie neclintită a unei sensibilităţi deosebite, confruntată neîncetat cu sentimentul profund al iubirii. Creaţia sa este o poezie exclusiv cu resurse interioare, mărginită de domeniul emoţiei sentimentale.       Pentru cei familiarizati cu opera poetei, literatura pentru copii constituie unul dintre capitolele însemnate ale creaţiei sale, deoarece ca un veritabil dascăl poeta şi-a oglindit creaţiile lirice chiar în poezii educative ca: “Povestea genurilor”, “De-ale modurilor”, “Subiectul supărat”, “Genitivul şi dativul”, “Câmp lexical”.

        Pornind de la simpla observare a cotidianului, poeta creează mici poezii în română şi franceză, captivante prin muzicalitatea lor şi prin puterea de adaptare la înţelegerea copilului, din care amintim: “Iepuraşul”, ”Le petit lapin”, “Un şoricel”, ”Une  souris ”, “Vara”, “L’été” .

        Spre finalul volumului, autoarea printr-un gest de înaltă dăruire sufletească publică creaţiile nepoţelei sale Roxana-Alexandra Ioncu, care prin versuri ca ”Dragă Eminescu” sau “Mamă frumoasă” ca un “”;Zâmbet de copil” ne reaminteşte de sensibilitatea din sufletul copiilor.

        “Aripile copilăriei” ne invită să-i desluşim taina cuvintelor pentru a dărui  zborului nostru, noi petale din lumina creaţiei pentru că poezia autoarei Georgeta Olteanu se aseamănă uneori cu susurul apei din izvoarele cristaline de munte, alteori cu zborul unui fluture pe un câmp înflorat ajungând până la cugetari care pot fi de folos cititorului indiferent de vârstă, cultură sau profesie.

Prof. Ing.Simina Silvia Şcladan

Read Full Post »

“Caci inainte de toate trebuie sa ma cuprind in ceva. Citadela, adapost al meu, te voi salva de asaltul nisipurilor si te voi impodobi cu trambite ce vor suna impotriva barbarilor!”

din CITADELA :

“Nu pe calea limbajului voi transmite ceea ce este in mine caci nu exista cuvinte care sa o faca. Nu pot decat sa semnific in masura in care intelegi si altfel decat prin vorbe ci prin miracolul dragostei sau fiindca, nascut din acelasi zau, imi semeni.”

Pentru a crea dragostea fata de mine, fac ca in tine sa se nasca ceva ce imi apartine.

Limpede nu poti privi decat cu inima. Esenta lucrurilor ramane nevazuta.

Prietenul este, inainte de toate, cel care nu te judeca.
Ce-as cauta in casa unui prieten care nu mi-ar accepta carjele si m-ar pune sa dansez pentru a ma judeca?

Prietenia este in primul rand, intelegerea si circulatia spiritului deasupra detaliilor vulgare.

Este drept sa primesc in acelasi timp in care daruiesc, pentru a putea darui mai departe. Binecuvantez acest schimb intre dar si rasplata, care permite sa-ti continui mersul si sa daruiesti din nou. Daca rasplata permite carnii sa se refaca, darul este singurul care alimenteaza inima!

A primi, inseamna in primul rand a darui, a te darui pe tine insuti.

Avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri, ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale. Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.

Nu poti infrumuseta un templu daca il recladesti si il recladesti mereu.

De milioane de ani, florile fabrica spini si de milioane de ani, totusi, oile mananca florile. Oare nu-i ceva serios sa cauti sa intelegi de ce florile se ostenesc sa mai fabrice spini care nu ajuta niciodata la nimic?

A pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul.

Esecurile ii intaresc pe cei puternici.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Accepti sa mori doar pentru ceea ce te face sa traiesti.

Esenta lumanarii nu este ceara care lasa urme, ci lumina.

Caci ce mila e aceea care nu ia in brate pentru a legana?

Pentru a se implini, omul trebuie sa creeze, nu sa repete.

Imi place ca omul sa imprastie Lumina! Putin imi pasa de lumanarea groasa; doar dupa flacara ii masor calitatea.

Cel ce iubeste doar apropierea dragostei nu va cunoaste niciodata intalnirea cu ea.

Perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci atunci cand nu mai este nimic de inlaturat.

Omul cultiva o mie de trandafiri fara sa gaseasca lucrul pe care il cauta, cand de fapt l-ar putea gasi intr-un singur trandafir.

Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru ca un om sa fie fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.

E bine ca timpul care se scurge sa nu ne macine si sa ne piarda asemenea unui graunte de nisip, ci sa ne implineasaca. E bine ca timpul sa fie o constructie.

Nu exista amnistie divina care sa te scuteasca de a deveni. Ai dori sa fii; nu vei fi decat in eternitate, dupa ce vei fi fost plamadit si vei fi devenit din actele tale, caci omul, vezi tu, se naste greu.

Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta. A primi inseamna in primul rand a darui, a te darui pe tine insuti.

Simti credinta doar atunci cand o pierzi caci iti lipseste, nodul divin ce leaga lucrurile.

Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice, impotriva carora un poti sa faci nimic, il obliga sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este…

Atunci cand te daruiesti, primesti mai mult decat dai. Caci nu erai nimic si te implinesti.

Doar cei ce asteapta fulgerul ca pe singura lor solutie sunt atinsi de el, caci ei asteptau aceasta imagine si erau deja claditi pentru a lua foc.

Prietenia o recunosc prin aceea ca un poate fi dezamagita, iar dragostea adevarata prin aceea ca un poate fi lezata.

Dragostea adevarata incepe acolo unde nu mai astepti nimic in schimb.

Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta caci, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este contrariu dragostei.

Cei ce nu schimba nimic nu devin nimic. Viata nu va fi servit implinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzandu-i.

Limbajul desemneaza, dar nu cuprinde.

Daca impui viata, creezi ordinea, dar daca impui ordinea, creezi moatrea.

Daca poemul este obiect de negot, nu mai este poem.

Unitatea domina Diversitatea!

Logica ucide viata.

O primavara care nu da nastere la flori, nu reprezinta nimic.

Viitorul e continut in prezent.

Nimic nu se poate face fara dragoste, caci zarul care nu e incarcat de un sens dorit, te plictiseste.

Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult, dar trebuie sa existe intotdeauna cineva care sa primeasca. A pierde nu inseamna niciodata “a darui”.

Arta rationamentului, permite omului sa se insele.

Pacea nu este o stare care se obtune prin razboi!

Virtutea este perfectiunea starii umane nu absenta defectelor.

Nu vei invinge niciodata cautand perfectiunea!

Hrana esentiala a spiritului nu vine din lucruri ci din ceea ce lega lucrurile intre ele.

Miscarea ratata slujeste miscarii ce reuseste!

Daca obligi oamenii sa cladeasca un turn impreuna, ii vei transforma in frati. Daca vrei sa se urasca, arunca-le graunte…

Cei ce nu schimba nimic, nu devin nimic.

Nu astepta nimic de la omul ce munceste pentru propria sa viata si nu pentru vesnicia lui.

Sufletul si inima scapa regulilor logicii si legilor numerelor.

Nu poti iubi o casa care n-are un chip si in care pasii nu au un inteles.

A nu te afla nicaieri, nu inseamna a fi liber.

Cel care a luptat cel mai mult cu el insusi, ajunge departe si reuseste.

Fidelitatea creste oameni puternici.

Orice creatie (opera) este un drum catre eternitate.

Nu poti trai decat din ceea ce transformi. Nu traiesti decat din ceea ce este adunat in tine ca intr-un depozit.

Greseala este de a crede ca nu exista ceea ce nu se poate enunta.

Urasc turma si pe omul golit de substanta sa, fara patrie launtrica.

Omul inferior inventeaza dispretul.

“M-ai invins, am devenit deci mai tare!”

Esti dator fata de ceea ce ai creat.

Libertatea nu este absenta a regulilor si ordinea nu este absenta a libertatii.

Libertatea si constrangerea sunt doua aspecte ale aceleiasi necesitati, de a fi tu insuti si nu altul.

Daca ceva ti se opune si te face sa suferi, continua-ti cresterea, inseamna ca prinzi si te transformi. Fericita acea suferinta care te face sa te nasti din tine insuti.

Daca vrei sa te inalti, macina-te in lupta cu conflictele tale: ele conduc spre eternitate. Suferinta te inalta, atunci cand o accepti.

Trecutul este ireparabil, dar prezentul este dat ca sa-ti fauresti din el viitorul.

Daca ceea ce primesti poate fi furat, cine are puterea sa-ti fure ceea ce dai?

Cum ar putea, cheia de bolta sa dispretuiasca vreuna dintre pietrele boltii?

Acepti sa mori doar pentru ceea ce te face sa traiesti.

Dar, ce este un diamant sau o perla daca nimeni nu le ravneste?

Cei care se misca asa cum le dicteaza inteligenta, vor sosi intotdeauna prea tarziu.

Este bine sa dormi si este bine sa uiti, dar nu este bine ca , uitand, sa lasi ca adapostul sa ti se prabuseasca. Caci fidelitate inseamna a-ti fi fidel tie insuti.

Cel ce iubeste perfectiunea, infrumuseteaza mereu.

Singuratatea este doar fructul sufletului infirm.

Logica se afla la nivelul obiectelor nu la acela al nodului ce le leaga.

Fericirea – este aceea de a te transpune si de a dainui in obiectul creatiei tale.

Daca vrei sa intelegi oamenii nu trebuie sa-i asculti vorbind.

Spiritul conduce lumea, nu inteligenta!

Daca cel pe care-l iubesti sufera undeva departe de tine, si daca intradevar il iubesti, suferinta lui te va ajunge oriunde ai fi.

Dragostea ar trebui sa fie incarcatura ce trebuie sa treaca abisul intre o generatie si cealalta, si nu concubinaj pentru imparteala vana a proviziilor.

Perfectiunea nu are alt inteles decat acela de stea care sa-ti calauzeasca mersul. Este Directie si Tendinta.

Las si tradator, cel ce se plange de greselile altora sau de puterea dusmanului, cel ce renuntand sa se miste descopera ca e gol, cel care spune: “Fluviul ma poarta cu el”.

Intre doua datorii, nu exista balanta care sa te impace.

Comportamentul nu ti-l bazezi pe ratiune, pui ratiunea in in slujba lui.

Sensul este cel de a fi si de a tinde inspre…

Daca iubirea ta dispretuieste insemnele iubirii , sub pretextul de a atinge esenta, ea nu este decat vocabular. Vreau sa-mi daruiesti dorinte, cadouri si dovezi, caci nu exista iubire fara ceremonial al iubirii.

Cum sa construiesti dragostea, care este citita in tesatura daca nu exista
Tesatura pe care ea sa fie scrisa?

Iubirea nu este comoara pe care sa pui stapanire, ci obligatie de-o parte si de cealalta, fruct al unui ceremonial acceptat, imagine a drumului schimburilor de la unul catre celalalt.

Am nevoie de un drum nu de un zid!

Daca vrei sa salvezi Imperiul, creaza-i fervoarea!

Putin ma intereseaza de a perpetua specia daca ea nu transporta bagaje!

Daca o iubesti pe femeia casei tale si ea pacatuieste, nu te amesteca cu multimea pentru a o judeca. Ea iti apartine, si te vei judeca in primul rand pe tine insuti, caci esti raspunzator de ea.
Tara ta a fost infranta? Iti cer sa te judeci; ii apartii!

Poti sa mori pentru a face ca ai tai sa fie respectati prin tine, dar nu sa-i renegi , caci atunci tu insuti esti cel pe care-l renegi.

Exista doua judecati: cea pe care o faci ca judecator si cea pe care o faci asupra ta.

Nimic nu mai poti spera daca esti orb la acea lumina care nu este a lucrurilor ci a intelesului lucrurilor.

Inalta in tine o Casa! Casa odata facuta, soseste cel care o va locui si-ti va inflacara inima.

A creste un om inseamna a-l invata sa citeasca imagini dincolo de lucruri.

Nu este de ajuns sa daruiesti, trebuie sa-l si cladesti pe cel care primeste.

Distrugi ceea ce pretinzi ca a cinsti, tocmai prin faptul ca cinstesti.

Regretul iubirii este iubire.

Este ridicol fructul care dispretuieste arborele.

Antoine de Saint-Exupery :
( din CITADELA)

Antoine de Saint Exupery-Citadela

Read Full Post »

Am intalnit atatea persoane, printre care si prieteni dragi mie, care spun: “stii… vreau sa le fie bine celor din jur si atunci eu trebuie sa ma sacrific”. Punem binele celor din jurul nostru inaintea starii noastre de bine, uitand ca daca noi nu ne simtim bine nici ceilalti nu se vor simti bine, indiferent cate sacrificii, cata dragoste, cati bani aduci in viata lor.
Sa te apreciezi pe tine, sa te pui pe primul plan NU INSEAMNA EGOISM, inseamna respectarea menirii tale pe acest pamant. A te tranforma de dragul altora, a trai viata altora inseamna sa uiti darul pe care l-am primit la nastere si sa arunci viata ta intr-un colt prafuit spunandu-ti ca atunci cand… se vor termina problemele, atunci cand… va fi copilul mare, atunci cand… voi avea o familie etc… ATUNCI ma voi ocupa de mine si ma voi descoperi. Mda… oare neiubirea de sine nu se “pedepseste”? Oare nu si din aceasta cauza ne inbolnavim?
Fiecare persoana este UNICA, are un DAR UNIC. In toata lumea asta NU MAI E ALTUL CA TINE. Martin Buber spunea:
Fiecare persoana nascuta in aceasta lume reprezinta ceva nou, ceva ce nu a mai existat vreodata, ceva original si unic. Este datoria fiecarui om… sa stie si sa ia in considerare ca nu a mai fost nimeni vreodata in lume asa cum este el. Pentru ca, daca ar mai fi fost, ce rost ar mai fi avut ca el sa se nasca?
>Fiecare om reprezinta ceva nou in lume si este chemat pentru a-si manifesta particularitatile in acest univers. Cea mai importanta sarcina a fiecarei persoane este sa-si manifeste capacitatile unice, care nu au mai existat si nu vor mai exista si nu sa repete ceea ce a facut deja un altul, oricat de important ar fi fost.
Aceeasi idee a fost exprimata si de rabinul Zusya cand a spus cu putin inainte de a muri: “Pe lumea cealalta nu voi fi intrebat: De ce nu ai fost tu Moise? Voi fi intrebat: De ce nu ai fost Zusya?”
Ce inseamna asta?
Inseamna SA ACCEPTAM cine suntem, sa acceptam darul unic si sa il manifestam in totalitate. Inseamna SA NU NE MAI COMPARAM atat cu ceilalti sau sa incercam sa fim ca altii. Nicio alta persoana nu poate fi ca tine, nici tu nu o sa poti fi ca altii.
Atunci cand simti pasiunea la cote maxime ai gasit darul si il pui in valoare. E acea sclipire care se vede si se transmite prin toata fiinta ta. Daca tu o sa simti asta vei lumina viata tuturor din preajma, le vei face cu adevarat BINE si le va fi bine doar uitandu-se la tine.
Gandeste-te doar ca daca tu esti suparat esti pe o vibratie joasa… si nu ii ajuti chiar daca vrei. Daca tu esti bine si esti fericit esti pe o alta vibratie care se simte si ii poti ridica si pe ei.
John Welwood scria:
Elementele iubirii de sine explorate in acest capitol – sa te eliberezi de conceptiile despre sine, sa-ti permiti sa-ti traiesti propriile experiente, sa-ti permiti sa fii tu insuti, sa te accepti asa cum esti, sa-ti intelegi cu bunavointa slabiciunile si sa apreciezi darul unic pe care il ai de oferit – sunt cai de a-ti deschide inima catre tine insuti. Ele reprezinta cheia indispensabila pentru a deschide usa prin care iubirea absoluta, perfecta poate intra si salaslui in sine.
Si nu mai e nimic de zis… ci de trait.

– articol scris de Delia Muresan-

Read Full Post »

Suntem nascuti din aceeasi ţărână, praf de stele privit prin ochii existentei.

Suntem suflete libere ca florile-n oceane de linişte sau furtună.

Suntem dispersia luminii în picăturile de sânge, radiaţii ale aceluiaşi spectru divin.

Suntem studiul continuu al disectiei pe propriul creier, sub protectia unei iubiri iluzorii.

Suntem zeii placerii si zeii durerii si zeii facerii lumi, zeii ce au creat divina comedie.

Suntem cruci vii, porţi deschise  între cer si pamant.

Suntem şase miliarde de clone născute din acelaşi cuvant, purtând acelaşi război de menţinere a propriei identitati.

Read Full Post »

Older Posts »