Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘SARBATORI TRADITIONALE’ Category

Creștinii rtodocşi sărbătoresc duminică şi luni Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Această sărbătoare e cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la  Învierea Domnului, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici.

 Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de acum.

 Este bine ca în  zilele de Rusalii să  nu mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;

Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;

De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;

În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.

Reclame

Read Full Post »

Azi e o zi importanta pentru toți creștinii ortodocși, 21 ma i fiind o zi de mare sărbătoare creștina.

Ortodocşii şi catolicii îi serbează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în fiecare an, pe data de 21 mai. Aceştia sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, au interzis jertfele sângeroase, iar ziua de duminică a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

IMG-20180521-WA0001

În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă  măcar trei fire de bujori îmbobociţi. De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.

IMG-20180521-WA0005

Numele de Elena a apărut mai rar în preajma mea și le spun tuturor mereu cu respect: La multi ani!

Numele de Constantin este foarte apreciat de români.

De când mă  știu  am avut în jurul meu multe persoane apropiate cu numele de Constantin. Tatal meu e Constantin.

IMG-20170619-WA0048

Multi profesori cu numele de  Constantin am avut dar si numeroși  prieteni cu numele de Costica, Costel…Costi. ..Poate nu întâmplător și pe sotul meu îl cheamă Sorin-Constantin  iar pe băiatul nostru mai mare Andrei -Constantin.

La multi ani, dragii mei!

IMG-20180521-WA0025

La mulți ani, tuturor celor care-și  serbează azi ziua numelui!

Mulțumim de urări!
Va dorim zile frumoase și fericire cât cuprinde!

Read Full Post »

Azi, de ziua Sfântului Gheorghe toată natura este în floare.

sf-gheorghe

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredinţate cheile vremii şi, la porunca sa, se închide şi se deschide anotimpul cald.

IMG-20180421-WA0024

Numai Bunul Dumnezeu ne poate dărui atâta frumusețe, atâtea flori…atât de mult parfum natural…atâta verdeață …atâta bucurie…. si numai El ne poate da totul gratuit 😇💕😇

20180422_192316.jpg

Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul. Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte.

Urzicatul era un alt obicei de practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii. De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş. În comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri de salcie înmugurită şi cu flori galbene de primăvară, înfipte în brazde înverzite.

La mulţi ani tuturor celor cu nume de Gheoghe,George, Georgiana …şi fie ca Sfântul Gheorghe să vă  călăuzească mereu!

Zâmbiți, respirați adânc aerul proaspăt de primăvară și bucurați-vă de viață  ca  s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie.

Read Full Post »

Zilele de Paști sunt deosebite și sărbătorite cu multă bucurie în satul meu natal Calafindești.

În zilele de Paști oamenii se îmbracă în costume naționale sau în haine de sărbătoare și merg în curtea bisericii „la Țintirim” pentru a ciocni ouă  roșii. Oamenii ciocnes ouăle rostind:

– Hristos a Înviat !

– Adevărat a Înviat!

Aici este o înțelegere tacită:- Cine are oul cel mai tare și sparge oul mai slab, câștiga oul spart!

În zi de sărbătoare nu se supără nimeni! Toată lumea este bucuroasă pentru că la Biserică din Calafindești în ziua de Paști vin oameni de pretutindeni sau chiar vin multe rude de peste hotare care se întâlnesc cu drag cu rudele din sat.

Un obicei mai rar, care numai în Calafindești se pare că se întâlnește,   este tragerea clopotelor bisericii în Ziua de Paști.

20180408_172110

LEGENDA CLOPOTELOR DIN CALAFINDEȘTI

Se spune că pe vremea lui Ștefan cel Mare, în ziua de Paști,  în Calafindești au năvălit turcii și tătarii . Un tânăr  din sat i-a văzut venind și a alergat la biserica din sat de unde a tras clopotele, anunțând toată populația că este în pericol. Oamenii au fugit din sat și s-au ascuns în pădure. Turcii au venit în sat,  l-au prădat și apoi i-au dat foc. Satul a ars pana în temelii dar oamenii au fost salvați.  De atunci orice om sau copil din sat poate urca în clopotniță ca să tragă clopotele în amintirea acelui calafindeștean și a acelor clopote de Paști care au salvat oamenii acestui loc.

20180408_172613

Am tras și eu clopotele din Calafindești în copilăria mea chiar dacă părinții erau disperați că agățam catrința și ia înflorată prin scările  din clopotniță.

Anul acesta și copiii mei au trăit bucuria de a ciocni ouă roșii la Biserică din sat și  de a trage clopotele bisericii din Calafindești în zi de Paști.

Sperăm ca obiceiurile de Paști să se păstreze peste generații, pentru a putea duce cultura și tradițiile acestui neam mai departe.

Învierea  Domnului să  vă  lumineze viețile și  casele, să vă întărească credința și iubirea pentru aproape!

Vă dorim ca Sfintele Sărbători de Paști să vă găsească sănătoși alături  de cei dragi!

Paști fericit!

Simina Silvia Scladan

Read Full Post »

În ziua de Înviere ne trezim, ne spalam pe față cu apa sfintita, ou roșu,  busuioc și un bănuț.  Apoi Îi mulțumim  lui Dumnezeu pentru tot.

IMG-20180407-WA0016

Sanatate sa fie!
Dincolo de toate măștile secolului actual, al superficialității și al neregularităților, ne rămâne doar să ne rugăm de sănătate…ca restul le rezolvam noi.

Dupa ce ne imbracam in haine noi, ne așezăm la masa de Paști pentru a degusta bucatele din coșul de Paști care a fost sfințit în noaptea de Înviere.

20180408_115413

Ciocnim oua roșii rostind:

-Hristos a Inviat!

-Adevărat a Inviat!

Și apoi mâncăm toți dintr-un ou ca sa fim toți o familie unități și sa nu ne rătăcim prin lume.

La masă povestim despre obiceiurile de Paști din familia noastră și din lume precum și întâmplări educative pentru noi.

Viata e mereu o lecție. ..O provocare….Toți ajungem sa ne învățăm lecțiile și sa mergem mai departe cu ajutorul primit de la Dumnezeu.

Da..asa suntem noi….așa a fost și bunica….așa a fost și tata…si mama…așa suntem și noi…oameni care vor sa facă doar binele….sa ajute….sa fie buni…

20180408_115351

Daca esti un suflet sensibil, stii deja ca împreună cu cei dragi și mâncarea este mai buna și sufletul este mai fericit. Dacă ești  un bun crestin, iti  place să iubești, sa fii inconjurat de oameni cu suflet frumos și sa ai dragoste în viata  ta.
Mai jos o să  vă las cu un citat minunat ce ii aparține  lui Shannon L. Alder. Citatul a făcut  înconjurul  lumii.
„Oamenii sensibili sunt cei mai autentici si cinstiti oameni pe care ii vei intalni vreodata. Nu exista lucruri pe care sa nu ti le spuna despre ei insisi daca au incredere in sufletul tau bun. Cu toate acestea, tradarea ta este o dovada puternica a respingerii si a urii.
Nu vor sa raneasca alti oameni. Este impotriva naturii lor. Vor sa gaseasca solutii pentru a anula greselile facute de acesti oameni rai. Viata lor este un adevarat carousel. Sunt suflete care sufera pentru ca nu pot trai cu ura.
Nu se pot hrani cu ura. Au nevoie de cea mai mare iubire deoarece sufletul lor a fost intotdeauna zdrobit de altii. In ciuda tragediilor prin care trebuie sa treaca in aceasta viata, ei raman cei mai compasionati oameni si fac tot posibilul sa ii ajute pe cei uitati si intelesi gresit. Ei sunt ingerii cu aripi frante, care zboara doar atunci cand sunt iubiti.”

received_174478479872931

Mulțumesc domnule profesor!

Vă doresc tuturor Sărbători luminate și pline de bucurii!

Simina Silvia Scladan

Read Full Post »

În fiecare an simt cum în sufletul meu, odată cu venirea primăverii, totul se reînnoiește. Postul și perioada curățeniei ne răcorește mintea și ne revigorează trupul.

Odată cu Sărbătoarea Învierii lui Isus Hristos sufletul meu simte cum lumina își regăsește căldura și echilibrul ancestral.

Anul acesta copiii au dorit să se îmbrace în costume naționale pentru a merge la Înviere. Mulțimea de oameni ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze.

IMG-20180408-WA0014

Am luat lumină, am ascultat Slujba de Înviere și am cântat împreună cu toți oamenii:

” Hristos a înviat din morți,

Cu moartea pe moarte călcând

Șîn celor din morminte

Viața dăruindu-le!”

Acum ne pregătim să mergem și cu coșul de Paști sau „Blidul” cu mâncare la biserica pentru a fi sfințit.

20180407_235200

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi.

Hrristos a înviat!

Simina Silvia Scladan

Read Full Post »

Venirea primăverii este o mare bucurie pentru toți cei ce au trecut printr-o iarnă grea. Sărbătorile pascale sunt așteptate de toată lumea și întâmpinate cu post și rugăciune de către oamenii credincioși.

Sărbătorirea Sfintelor Paști este prilej de mare bucurie pentru bucovineni și începe cu mult înainte, o dată cu Duminica Floriilor. Sărbătoarea Floriilor este cunoscută în Bucovina sub denumirea de Duminica Stâlparilor, iar semnele din această zi sunt interpretate ca prevestiri pentru anul în curs. Se spune că după cum va fi timpul în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti, iar dacă de Florii ies broaştele, atunci vara va fi frumoasă.
În Duminica Floriilor se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, ”mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii.

IMG-20180401-WA0000

TRADIŢII DE FLORII – superstiţii

– Se spune că astăzi nu este bine să te speli pe cap, pentru că vei albi. Cei care totuşi vor să o facă trebuie să folosească apă sfinţită

– Se spune că cel care se împărtăşeşte în Duminica Floriilor are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune.

– Tot acum se poate mânca peste, deşi suntem în plin post al Paştelui, fiind zi de dezlegare.

– O altă denumire dată sărbătorii de Florii este “Nunta urzicilor”, pentru că în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.

– În ajun de FLORII, fetele nemăritate fierb busuioc în apă, la miezul nopţii, iar cu aceasta se spala pe cap şi apoi o toarnă la rădăcina unui par înflorit. În acest mod, se zice că în scurt timp îşi vor întâlni alesul inimii. Obieciul spune că totul trebuie făcut înainte de ivirea zorilor, pentru că altfel vor albi de tinere.

Read Full Post »

Older Posts »