Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘SPORT ŞI SĂNĂTATE’ Category

 

Curatarea limfei este extrem de importanta, deoarece reuseste sa reduca retentia de apa, sa stimuleze circulatia sangelui si sa curete celulele grase de toxine, intarind sistemul imunitar.

Prima cale de aruncare a limfei în organism este vaginul și uretra. Tot ce ține de secrețiile albicioase la femei și bărbați, înseamnă că în organism locuiește cineva, iar limfa îl nimicește pe acel cineva.

A doua cale de evacuare se află în intestin, în care se află zeci de mii de noduli limfatici mici.

legatura-dintre-organele-interne-si-durerile-de-la-nivelul-coloanei-vertebrale-11

Suntem indemnati eronat sa folosim antiperspirante și sa nu transpirăm 24 de ore. Nu transpiră subrațul, dar în schimb transpiră palmele. De asemenea, se fac intervenții chirurgicale și taie căile limfatice. Fruntea nu trebuie să transpire. Dacă subrațul este acoperit, atunci transpiră întreaga suprafață a corpului. Acest fapt ne vorbește despre gradul doi de infectare a limfei. Fața trebuie să fie relativ uscată, iar din zona subrațului trebuie să curgă, deoarece acolo se află cel mai puternic colector de transpirație. Pe față nu sunt prea multe glande de transpirație.

Adenoizii sunt niște noduli limfatici. Toți care respiră pe gură au adenoizi – mărirea glandelor limfatice ale nasului.

Glandele salivare sunt un organ puternic de detoxifiere. Prin acestea se elimină până la jumătate de litru de toxine. Dacă copilului îi curge salivă pe pernă, aceasta spune despre probleme grave ale sistemului limfatic. Dacă unele persoane sau copii transpiră în timpul somnului transpiră, aceasta înseamnă că ei au paraziți intestinali. Copiii nu trebuie să transpire chiar și la temperatura de 30°. La ei este slab dezvoltat sistemul de transpirație. Dacă copilul mic, noaptea, are capul ud, înseamnă că el este bolnav. Copilul trebuie să se elimine totul prin rinichi și intestine.

Laringe. Laringita sau faringita cronică sunt nodulii limfatici ai faringelui și laringelui. În acest caz persoana suferă de infecție cronică de ciupercă sau streptococ. Ele sunt candide ale leziunilor cronice ale sistemului limfatic.

Amigdale sunt cel mai bun teren pentru diferite bacterii. Streptococul trece mereu prin amigdale. Angina, reumatismul. Stafilococul trece prin nas, nu prin amigdale.

Sinuzita este o afecțiune a glandelor limfatice, nu a căilor respiratorii. În nas nu este nimic decât nările pentru aer și membrane grosimea unui micron. Restul este puroi. De unde apare puroiul? Din burtă, din limfă, din sânge, din spațiul intercelular, iar prin nas iese.

Stafilococul are următorul drum. Ciuperca nu va trece prin nas niciodată. Ciuperca se elimină prin organele alăturate. Dacă este la picior, se va elimina prin piele. Pielea se va fisura.

Inflamarea articulațiilor înseamnă că au fost afectate sistemele limfatice. Toți consideră că umflarea picioarelor este din cauza inimii sau a rinichilor. Inflamațiile pot fi doar limfatice. Inima este epuizată și nu poate pompa sânge. Iar în picioare se reține limfa, nu sângele.

Elefantiazis înseamnă afectarea limfei, atunci când ganglionii limfatici sunt blocați lichidul nu circulă. Inflamarea mâinilor este un blocaj al ganglionilor limfatici axilari. Inflamarea ochilor este un blocaj al ganglionilor limfatici mandibulari și faciali. Aceasta este o dovadă indirectă de blocaj renal. În cazul în care rinichii secretă mai puțin lichid decât este necesar.

Pentru funcționarea sistemului limfatic nu este suficient sa luam o pastilă. Persoanele care au un stil de viață sedentar,  trebuie să facă exerciții de respirație, „să respire cu burta”, să facă niște exerciții de gimnastică simplă. Faceti masaj pentru drenaj limfatic si încercați să mergeți mai mult pe jos. Acest lucru poate elimina parțial stagnarea limfei. De asemenea, ajută băile cu terebentină(obtinuta din rasina de brad prin distilare).

(Baile de terebentina deschid capilarele inchise, imbunatatind astfel alimentarea tesuturilor si organelor cu elementele din sange si cu oxigen, asigurand drenarea tesuturilor pentru eliminarea toxinelor si deseurilor acumulate, amplifica schimbul de substante si procesele de autocontrol ale organismului, stimuleaza imunitatea, restabilesc activitatea celulelor, tesuturilor, organelor si, prin urmare, a intregului organism. Un asemenea efect unic asupra organismului al terebentinei devine un factor major in tratarea multor boli, imbunatatind starea sanatatii in ansamblu, marind rezistenta organismului si amplificand eficienta lui.)

Mai sunt benefice dușurile de contrast, plus sauna.

 

Read Full Post »

Multa lume are probleme cu coloana si cu alinierea aoselor soldurilor …a coxalilor.

Am urmarit aceasta demonstratie facuta cu zambetul pe buze de profesorul roman Constantin Dragan din Bucuresti:

Apoi am ramas uimita de acest doctor chiropractor care ne arata practic cum se ”indreapta” sistemul osos. Activati traducerea automata daca este nevoie…:

De mică am crescut alături de bunica mea care ne vindeca de multe boli cu ceaiurile și leacurile ei. Pentru problemele de oase eram trimiși la fratele ei care știa să așeze oasele la loc. Știu că și acum există oameni care știu să vindece oamenii și în majoritatea satelor din Bucovina există un om care ”trage oasele” la care oamenii merg cu încredere.

Căutând oamenii care trag oasele la  noi în Suceava am găsit:

Am căutat mai mult și am văzut acest videoclip care m-a uimit:

Amintindu-mi de poveștile bunicii mele am plecat cu familia la domnul prof. Nicolae Coriciuc din Brodina. Fiind duminica, zi de sărbătoare, nu știam dacă domnul profesor ne va primi, dar am plecat hotărâți că măcar ne vom alege cu o excursie frumoasă prin satele Bucovinei. Duminica dimineață este o adevărată  încântare sa vezi oamenii din Bucovina cum se îndreaptă spre biserică îmbrăcați în costume populare iar fetele și femeile purtând buchete de flori în mâini.

Am ajuns cu zâmbetul pe buze în Brodina și bucurându-ne de acea zi minunată am ajuns la casa domnului profesor care vindecă oamenii din toată țara. Doamna Natașa, soția dumnealui, ne-a primit cu zâmbetul pe buze iar domnul profesor a stat mult de vorba cu noi. Am plecat cu promisiunea că o să revenim cu drag.

(Din pacate profesorul Nicolae Coriciuc a murit si a fost inmormantat pe 13 februarie 2017…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! )

Poate voi ajunge cândva și la doamna Lucica din Arbore.

Oamenii de rând  știu de oamenii care trag oasele dar în termeni medicali aceasta este o tehnică care  se numește  tehnica chiropractică sau osteopatia.
Aceasta reprezintă manipularea articulațiilor și vertebrelor cu ajutorul mâinilor, ca acestea să poată reveni în spatiile lor articulare. Succesul manevrei este anunțat de un zgomot specific, denumit „cracment”, realizat la nivelul acelei articulații. Din cauza activității zilnice, suprasolicitării sau a efortului prelungit, coloana vertebrala se poate tasa și are nevoie de elongări si rearanjarea articulațiilor. Chiropractica reduce perioada de vindecare la jumătate, efectele fiind spectaculoase, uneori chiar miraculoase.

CHIROPRAXIA (Vertebroterapia)  este folosita in tratarea unor varietati de maladii legate de sistemul muscular si articular prin manipularea coloanei vertebrale si a articulațiilor.

În prezent în cabinetele de masaj locale se  utilizează, în funcție de capacitățile și de influentele anterioare ale terapeutului, manevre și proceduri din:

  • “osteopatie”, terapie dezvoltata mai ales in mediile medicale din Europa,
  • “terapia coxalelor” a dr Yumeiho (care foloseste manipularea osteoarticulara si multiple elemente din Shiatsu),
  • “chiropraxie” , tehnica ruseasca care foloseste “incalzirea” prin masaj viguros al meridianelor energetice si in special a zonelor de langa coloana vertebrala si abia apoi manipularileosteo-articulare pentru ca asa numita “memorie a muschiului” sa se retina ca fiind o stare de relaxare, permitand astfel organismuluiun ragaz de mentinere a pozitiei corecte a articulatiei cu efecte curative sporite.
  • “kinetoterapia monahala”, dupa cum ii spune si numele a fost dezvoltata in mediul preotilor, constand in principal din manevre si proceduri de masaj executate cu talpa piciorului, avand influente certe din tehnicile stravechi numite “ calcarea pe prag ”. Multă lume a auzit de Calcatura parintelui Elefterie.
  • “masaj thailandez terapeutic”, tehnica orientala care foloseste un masaj bland al meridianelor energetice (de tip Shiatsu), urmat de elongatii, presiuni, rasuciri si trageri ale articulatiilor si ale coloanei vertebrale, executate in maniera relaxata obtinand efecte de durata asupra eficientelor articulare si o relaxare profunda a zonelor din imediata apropiere a acestora, permitand organismului o regenerare rapida prin resurse proprii.
  • “strecing”, tehnica occidentala cu aplicabilitate pe partea de flexibilizare a articulatiilor, cu rezultate excelente in reducerea durerilor si a contracturilor musculare.
  • “posturi si rasuciri” de tip Hatha Yoga, cu influente din Yoga traditionala, avand rezultate in corectatea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.

Deplaserea vertebrelor coloanei vertebrale de la pozitia lor normala poate constitui cauza diferitelor afectiuni, altele decat cele ale coloanei vertebrale.

Exista si o lista succinta cu afectiunile considerate traditional ca fiind efecte ale deplasarilor vertebrale.

legatura-dintre-organele-interne-si-durerile-de-la-nivelul-coloanei-vertebrale-11

Legenda: C – vertebra cervicala, T – vertebra toracica, L – vertebra lombara

Coloana vertebrala – vertebrele:
C1 – cefalee, migrena, nevroza, surmenaj, lapsus, insomnie, hipertensiune, oboseala cronica,

C2 – imbolnaviri, afectiuni sinusale, erizipel, boli
oftalmice, otite, surditate, lesin, diverse dureri.

C3 – nevralgii, boli ale tenului, eczeme

C4 – alergie asmatiforma, stari asmatiforme, tulburari auditive, polipi

C5 – inflamatia corzilor vocale, ragusire, tonsilita

C6 – torticolis, dureri ale bratelor, amigdalita, tuse convulsiva

C7 – boli ale tiroidei, inflamatia glandelor salivare, raceala

T1 – dureri ale antebratului si ale mainilor

T2 – bronsita, pneumonie, astm, tuse

T3 – afectiuni respiratorii

T4 – pneumonie, pleurita (nu si in caz de febra)

T5 – anemie, hipotensiune

T6 – afectiuni cardiovasculare si dureri ale toracelui

T7 – febra, insuficienta circulatorie, ulcer, gastrita

T8 – afectiuni ale ficatului si colecistului, herpes intercostal, boli ale articulatiilor

T9 – oboseala cronica, alergii, urticarie

T10 – dureri de stomac, tulburari gastrice, arsuri stomacale, tulburari digestive

T11 – inflamatii ale tegumentului, eczeme, scleroza arteriala, dureri renale

T12 – reumatism, balonare, sterilitate

L1 – constipatie, inflamatia intestinului gros, dizenterie, diaree, hernie

L2 – crampe, afectiuni respiratorii, acidoza, flebita

L3 – tulburari ale vezicii biliare, tulburari ale menstruatiei, eunerizis nocturn, tulburari ale climaxului, impotenta

L4 – discopatie lumbago, dureri ale spatelui, dureri ale genuchiului

L5 – tulburari ale circulatiei gambelor, glezne tumefiate, picior plat, picior obosit, crampe ale gambelor, dureri ale osului sacral, hemoroizi, prurit anal, dureri ale coccisului.

Fiecare terapeut, în funcție de cunoștințele sale, de practicile sale curente și de experiență, poate alege sau recomanda, în beneficiul pacientului, unele dintre aceste tehnici sau o combinație din toate.

”Toată sănătatea omului depinde de coloana vertebrală. Degeaba tratăm noi organele interne dacă nu conștientizăm legătura cu coloana vertebrală. Rădăcinile nervoase din toate cele 24 de segmente ale coloanei vertebrale duc spre organele interne. Dacă o vertebră este deplasată din naștere, suferă mai târziu, pe parcursul creșterii, organele interne. Nu toate deodată. De segmentul blocat depind anumite organe. Dacă este vorba de o vertebră din zona cervicală, au de suferit toate funcţiile legate de creier. De zona cervicală a coloanei depind durerile de cap, ameţelile, tensiunea intracraniană, vederea, insomniile, auzul… O vertebră toracală deplasată îmbolnăveşte organele din dreptul toracelui, adică plămânii, inima, timusul, esofagul şi plexul brahial (n. r. – nervii care trec dinspre gât în braţe). Dacă este lezată o vertebră lombară, suferă organele abdominale. Când coloana vertebrală a unui copil a suferit o traumă la naştere – provocată cu forcepsul sau prin apăsare – pentru a ieşi mai repede, întreg corpul poate fi afectat. De pildă, când este traumatizată vertebra a patra cervicală, poate să apară tetrapareza. Strabismul şi torticolisul pot să fie cauzate tot de o traumă a vertebrelor. Eu am tratat chiar copii cu tetrapareză în stare foarte gravă. Am putut să-i ridic în picioare şi să-i ajut să vorbească. Vedeţi, şi vorba depinde de coloana cervicală.”

Sursa:  dr.Maria Kant

„Afectarea coloanei vertebrale dă de multe ori pro­bleme la distanţă, la care nici nu te gândeşti că ar fi posibile. Subluxaţia primelor două vertebre afectea­ză capul, a următoarelor trei afectează gâtul, tiroida şi amigdalele, a următoarelor trei afectează braţele – şi tot aşa… Când lucrez la o hernie de disc cervicală, după tratament, mulţi bolnavi îmi spun că aud mai bine, văd mai bine! Astfel mi-am dat eu seama cât de importantă este coloana vertebrală pentru întregul organism! Puţini medici ştiu că vertebra 5 toracală afec­tează inima. Mulţi pacienţi se duc la control la cardiologie şi li se spune că inima e în regulă.

Dar ei simt continuu o gheară, o înţepătură care-i chinuie! Atunci când le aranjez coloana, imediat dispar înţepăturile din zona pieptului, care se manifestă şi asupra mâinii stângi – simptome specifice cardiopatiei ischemice. Iar exemplele afectărilor organice cauzate de coloană pot continua. Astfel, oamenii pot avea pro­bleme cu stomacul, zona genitală, circu­ laţia sângelui în picioare, circulaţia din zona renală etc. Afectarea vertebrei C7 poate determina apariţia unei pareze de mână, a unei dureri musculare, a unei dureri de umăr – iar cu cât e mai gravă problema, cu atât mai mult co­boară durerea în trup. Vedeţi, aşadar, că degeaba tratezi omul, dacă nu-i explici ce are de făcut în conti­nuare, ca să nu mai aibă aceleaşi probleme. Şi atunci, îi explic: nu ai voie să te mişti brusc, n-ai voie să cari greutăţi, n-ai voie să stai în frig…”.

Sursa: Viorel Butnaru

RETETA NATURISTA
Pentru durerile articulare, sucul verzei este o binefacere, dar este necesara o anumita reteta pentru a te vindeca. Foile de varza se spala bine, de preferinta sub jet puternic de apa, se curata de nervurile prea mari si se intind cu ajutorul unui facalet sau prin rostogolirea unei sticle. Se lasa la macerat timp de cateva ore in ceai de musetel. Astfel pregatite, foile de varza se aplica deasupra ranii sau ulcerului gambei si se panseaza; aplicatiile se repeta dimineata si seara. (reteta a doctorului Serban Damian)

Read Full Post »

CALATORIND CU IUBIRE

Stresul …

Nota: Draga cititorule, poate chiar lungimea acestui articol pare stresanta…Te rog sa citesti numai ce iti atrage atentia si crezi ca iti este de folos.

Conform DEX

            ”STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress.”

ANTISTRÉS adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu provoacă stres, care protejează împotriva stresului. 2. Adj. invar. Care combate stresul.”

In zilele noastre auzi tot mai des cum oamenii se plang ca mereu sunt stresati. Dar cine ne streseaza?

Conform studiilor, pentru femei, aspectul fizic (greutatea corporală) si lipsa iubirii reprezintă motivul cel mai important de stres, în timp ce statutul social şi salariul sunt sursele de tensiune enumerate de bărbaţi, dar cel mai stresant devine pentru toti nesiguranta zilei de maine.

Faptul ca nu te simti stapan pe situatie, pe viata ta, dar nici nu te vezi in stare sa faci schimbari este un motiv de stres. La munca, ai frecvent probleme cu a-ti planifica eficient timpul, astfel ca rareori termini tot ce ai de facut si ai prea multe decizii de luat zilnic. La acestea, se adauga o relatie proasta cu partenerul de viață/parintii/seful, insecuritatea locului de munca, problemele financiare si sentimentul ca nu gasesti sensul in viata ta sau in munca pe care o ai.

Este bine de stiut ca, dupa numai o luna de asemenea stres, creierul se resimte – ii scade numarul de dendrite din partea frontala, te mobilizezi mai greu si iti ia mult mai mult sa rezolvi probleme pe care inainte le rezolvai relativ usor, incepi sa uiti foarte usor nume, denumiri, intamplari sau lucruri ce trebuiau sa fie facute…si stresul se reia in mod ciclic. Aceste modificari sunt reversibile, dar, daca stresul se prelungeste, raul devine tot mai bine infipt in creier, afectandu-ti genele si reusind sa se strecoare in ADN-ul nostru, prin care ajunge la urmasi.

Una dintre ironiile vieţii este că suntem mult prea aglomeraţi pentru a ne putea ocupa de lucrurile care ne stresează. Suntem, pur şi simplu, stresaţi de stres. Fiecare zi este extrem de plină, cu multe lucruri rămase nerezolvate care tot amanate ne stresează şi mai mult. Cheia unei vieţi mai calme este tot la noi: trebuie să găsim zi de zi soluţii care să ne lumineze viaţa.

Factorii de stres pot fi multi dar cei mai importanti sunt: oamenii cu care intram in contact, lucrurile din jurul nostru, situatiile grele, ”cumpenele”, sau examenele vietii.

Cum putem evita oamenii care ne stresează?

Nu este uşor să renunţi la oamenii din jurul tău, care-ţi fac viaţa un iad !

Ai intrat in contact cu o peroana care te streseaza?

Solutie:  Respira! Focalizeaza-te pe respiratia ta. Respira incet si concentreaza-te pe acest moment. Expira la fel de incet, si mergi mai departe. Daca ai posibilitatea, bea un pahar de apa inainte de a discuta cu persoana care te streseaza!

Cere ajutor! Nu te izola. Lumea e un loc mare, asa ca lasa lumea sa stie ca existi! Pleaca daca poti de langa persoana care te streseaza! Este suficient spatiu si noroc in lume cat sa ajunga tuturor.

O mica poveste de viata…Cu multi ani in urma, cand mi-a murit la nastere primul copil, o fetita mult asteptata si dorita, am cerut ajutor domnului Gheorghe Iovu (care tocmai o pierduse pe fata lui Diana si pentru care a compus melodia ”Lacrimi pentru Diana”). Am avut norocul ca acest mare om sa auda discutia mea cu cel care se ocupa cu distributia casetelor si a CD-urilor si a cerut sa vorbeasca personal cu mine. Cuvintele lui mi-au adus liniste. Mi-a recomandat sa ascult anumite melodii, dar cand ascultam aceasta muzica la birou, colega mea de serviciu incepea sa planga. Am crezut ca nu-i place si am incetat sa mai ascult aceasta muzica. Doamna a asteptat cateva zile dupa care m-a rugat sa-i cumpar si ei aceasta muzica pentru ca ”imi vindeca sufletul”. Atunci am inteles sensul cuvintelor ”M-a impresionat pana la lacrimi!”. Ma bucur ca am putut ajuta un om si m-am putut ajuta si pe mine insami. Si tu poti ajuta, incearca!

Iarta-i pe cei care au gresit (dar nu uita lectia…) pentru ca supararea noastra pe cineva tot noua ne face rau. ”Mi-ai luat o piatra de pe inima!” este o vorba tot mai rar auzita… Nici tu, nici noi, ceilalti, nu putem sa fim in fiecare clipa perfecti! Detaseaza-te de persoanele si de situatiile care te streseaza si incearca sa devii stapan pe tine insuti!

„Când începi să te detaşezi, viaţa îţi pare mai luminoasă, deoarece ai mult mai puţine lucruri de care să ai grijă. Vei simţi, în sfârşit, că tu eşti cel care controlează totul“, spune Geralin Thomas, terapeut din Carolina de Nord, SUA.

Cum scapam de lucrurile care ne streseaza?

Nu este uşor să renunţi la obiectele din jurul tău, care-ţi fac viaţa un iad !

Să ştergi praful, să dai cu aspiratorul, să speli pe jos nu este o mare filosofie. Dar să scapi de toate obiectele pe care trebuie să le ştergi de praf sau să le speli sau în jurul cărora trebuie să dai cu aspiratorul este mult mai greu. Renunţarea la obiecte este foarte grea deoarece nu este niciodată clar cât de utile mai pot fi pe viitor.

Adevărul este că toate aceste obiecte aflate în posesia noastră ne sufocă, ne enervează, sugerează un studiu al Universităţii din California, SUA. Şi, dacă mai avem nevoie de încă un motiv pentru a face ordine şi curăţenie în casă, este şi foarte bine pentru organism: ordinea din casă ne poate face şi pe noi să ne simţim şi să arătăm mai bine. „O schimbare majoră pe care am observat-o la cei care îşi păstrează casa în ordine şi scapă de tot ce este inutil este şi eliminarea kilogramelor în plus. Dacă îţi faci ordine în casă, vei avea timp să te pui şi tu la punct“, spune terapeutul Geralin Thomas.

Soluţie: Nu te înhăma să faci schimbări majore peste noapte. Nu rearanja toată bucătăria, de exemplu. Concentrează-te asupra unui singur dulap, sau unui singur sertar. Însă nici nu renunţa după ce ai rezolvat asta. Pas cu pas, câte 10 minute în fiecare zi, şi vei vedea cum îţi pui viaţa în ordine.

Fii mai tranşant: decide ce este o „comoară“ şi ce poate fi aruncat, daruit sau vandut? Important este sa ne simtim bine atunci cand daruim, vindem sau aruncam un lucru!

In aceste zile il admir sincer pe domnul George Becali care s-a hotarat sa vanda tot…pentru ca chiar el ne spune:

”-Daca nu fac nimic…nu pot fi acuzat de nimic!” .

A ales sa nu mai fie stresat sau sa nu-i mai lase pe altii sa-l mai streseze! Il admir pentru ca are puterea sa renunte la bunurile materiale pentru bunurile spirituale sau pur si simplu pentru linistea sa…Dumnezeu sa il ajute!

 Cum razbim prin situatiile grele si stresante?

Nu este uşor să treci prin situatii grele care-ţi fac viaţa un iad, dar cum poti sa readuci raiul in viata ta?

Primul pas important cand te afli in fata unei situatii de “nedepasit” este sa realizezi ca totul face parte din viata, si viata aceasta asa e lasata, cu bune si rele, cu bucurii si dureri, cu surprize fericite sau mai putin fericite….Nu te speria si nici nu gandi: ”Cum de mi s-a intamplat ? Vai ce nenorocire! Daca faceam asa sau asa,  poate nu se intampla…Nu-ti pune mii de intrebari fara sens …Nu te invinovatii, crezand ca, daca faceai asa sau asa, nu s-ar fi intamplat…

”-Nu cauta vinovatii, cauta solutia!” imi spunea candva Valentina -”Ecograful viu” din Iasi.

Solutie:Timpul inapoi nu poti sa-l dai, deci orice gand care tine de trecut nu te va ajuta si va trebuii sa il elimini din start …

Priveste situatia prin ochii realitatii, gandindu-te la alti si la alte situatii mai grele din viata lor sau alte cazuri pe care poate le-ai vazut sau citit…Nu gandi niciodata ca problema ta e cea mai mare …cel mai greu caz care poate fi depasit sau ca e imposibil sa treci peste aceasta problema.

-Ce ar face Altul (Dumnezeu) in locul meu?

In primul rand trebuie sa stii ca nu vei putea sa o treci singur oricat ai incerca …

Singurul care te va putea ajuta cu adevarat este  Dumnezeu care este Atotputernic …( Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…Ioan 14:6 )

In clipele grele e bine sa spui: ”Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul!” si nu uita, Dumnezeu ne invata: Rugati-va pentru dusmanii vostri!

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”  (Versetul 44)

Atunci cand suntem certati  de altii si devenim stresati, sa nu ne pierdem cumpatul. Inainte de a deschide gura sa spunem ceva rau, mai bine rostim in gand Rugaciunea mintii:

”Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine…!”

Punctul cheie e sa vezi situatia ta, problema, ta ca ceva deja rezolvat:

Cum vezi situatia asta peste 10-15 ani? Daca peste 10 ani vei putea zambi amintindu-ti de aceasta situatie, atunci fii sigur ca nu este ceva grav…insa daca peste atata timp tot iti vei aminti cu durere de aceste clipe inseamna ca situatia este ”dureroasa”!

Este mai bine sa vezi necazul tau ca ceva de trecut si nicidecum ca ceva de prezent, care trebuie rezolvat, caci noi uneori nu avem putere suficienta si nici intelepciune ca sa rezolvam situatii “imposibile”, adica numai Cel ce poate imposibilul e capabil sa rezolve situatii imposibile…Sa nu uitam sa spunem cat mai des: DOAMNE AJUTA! si sa avem incredere ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu le vom putea depasi/rezolva pe toate…

Hrana ne poate ajuta sa ne relaxam?

Alimentația antistres trebuie să conțină vitamine și minerale de bază. Din pacate, hrana frumos ambalata  de pe rafturile magazinelor de multe ori este mai degraba ”otrava” decat hrana sanatoasa.

Fructele și legumele constituie sursa optimă de vitamine și de minerale de care corpul are nevoie pentru a întări sistemul imunitari, care poate fi slăbit din cauza stresului.

Cele mai folositoare vitaminele antistres  sunt: vitamina A (conținută de roșii, morcovi, spanac) și vitamina E (din fructele uscate, uleiurile vegetale) deoarece combat în mod direct radicalii liberi, care pot genera uneori stres.

Alimentele conținute de dieta mediteraneană, precum:  fructele de mare, fructele uscate, legumele, citricele și avocado protejează organismul împotriva stresului.

Legumele si fructele din locul in care traiesti sunt cele care te pot ajuta, dar daca esti departe de locul in care te-ai nascut intoarce-te daca poti ”acasa” si ”Bea apa din fantana din care a baut mama ta cand era insarcinata cu tine si mananca mancarea pe care o manca mama ta cand te purta in pantec!” O sa simti cum iti refaci ”radacinile” si o poti lua de la capat.

Plante calmante

Plantele cel mai des utilizate în tratamentul stresului sunt ciuboţica-cucului, hameiul, levănţica, menta, nalba, sânzienele galbene, nalba, valeriana, teiul şi sunătoarea. Acestea se macină fin, iar pulberea se cerne şi apoi se amestecă împreună cu mierea până se formează o pastă. Se ia câte o lingură din această pastă de trei ori pe zi, la 30 de minute după masă.

Gandeste pozitiv!

Când stresul te doboară opreste-te! Fa o pauza si gândeşte-te un moment la lucrurile frumoase din viata ta, inclusiv la calităţile tale şi la cadourile pe care le-ai primit. De fiecare dată când gândeşti  negativ despre tine, corpul tău reacţionează ca şi cum s-ar afla pe un câmp de luptă. Dacă te gândeşti la tine dintr-o perspectivă pozitivă, te vei simţi mai bine. De asemenea, o strategie bună de a elimina stresul este să eviţi cuvinte precum ,,mereu’’, ,niciodată’’ sau ,,trebuie’’.

Este minunat daca ai putea face zilnic o fapta buna pentru tine sau pentru cineva (Uda o floare, hraneste un pisoi, ajuta un om…fara ca sa astepti multumire!). Nu uita seara, inainte de culcare sa-ti reamintesti ce ai invatat, ce ai realizat si pe cine ai ajutat in acea zi! Nu lasa sa treaca nici macar o zi din viata ta fara sa faci ceva bun!

Asculta clipocitul unui izvor, muzica de relaxare sau stai in liniste deplina!

Desi dintotdeauna a parut ca muzica sau linistea deplina  actioneaza ca un efect calmant asupra omului, potrivit oamenilor de stiinta, clipocitul apei sau zgomotul alb produs de o curgere continua a apei, este mult mai benefic, pentru ca permite creierului uman sa isi aminteasca faptul ca, in timpul evolutiei sale, acesta a invatat sa traiasca si sa se identifice cu mediul natural.

Deconecteaza-te,” scoate creierul din priza” si rupe-te de stresul cotidian!

O idee ar fi calatoria… Avem o tara superba, cu iarba verde si ape cristaline. Nicaieri in lumea asta iarba nu-i mai verde ca la tine acasa! Daca poti iesi in natura, crede-ma, e cel mai frumos cadou care ti-l poti face. In aceasta perioada lumea este uimita de Fenomenul Arsenie Boca. Marturisesc ca am fost de multe ori la Prislop si de fiecare data m-am intors de acolo cu o liniste sufleteasca uimitoare.

La intoarcere spuneam:

”Ma simt de parca cineva a turnat o galeata de apa peste carbunii incinsi din mintea mea!” si ii rugam pe cei de langa mine sa nu-mi tulbure aceasta stare, sa nu-mi tulbure linistea.

MANASTIREA PRISLOP-30 APRILIE 2015

Acum realizez ca la Prislop, acolo in creierul muntilor, este o liniste deplina, o liniste divina. De la poarta manastirii Prislop si pana la Manastire este un drum pavat cu pietre care parca te rupe de lumea oraselor si satelor. Langa manastire te intampina clipocitul izvorului (de unde este bine sa iei apa) si in timpul cat astepti la rand sa ajungi la mormantul Parintelui Arsenie Boca, susurul izvorului, trilurile pasarilor si aerul plin de oxigen al muntilor te ajuta sa te reconectezi la natura. Rugaciunile de pe acest drum si cele de la mormant  te ajuta sa-ti regasesti pacea sufleteasca. Mai departe, urcand la Pestera Sfantului Ioan pe langa stanca muntilor, nu poti sa nu-ti reamintesti de cuvintele:

”-Crede, si credinta ta va muta muntii din loc!”.

In Pestera Sfantului Ioan vezi cum apa reuseste sa se prelinga pe piatra si-ti dai seama ca:

”-Apa este cel mai puternic si mai pretios element de pe Pamant”.

Oare de ce nu putem fi si noi ca apa?

In acel loc miraculos din mijlocul muntilor, chiar se intampla ceva cu sufletul tau, simti ca-ti regasesti linistea si increderea in tine si in divinitate. Acolo nu simti nici foame, nici frig, nici caldura, nici oboseala…acolo te simti fericit, implinit cu tine insuti…si oricat ai sta, nu ai mai pleca.

Marturisesc ca am mai descoperit asemenea locuri si la unele manastiri din Bucovina, la o parte din manastirile din Neamt, la Catedrala Notre Dames din Paris, dar si la manastirea Marele Meteor din Grecia. Sunt sigura ca exista nenumarate alte locuri minunate unde iti poti regasi linistea. Eu inca mai caut. Imi place sa merg in fiecare an intr-un loc unde nu am mai fost niciodata.

Daca nu poti pleca departe de locul unde esti stresat, incearca sa faci cat mai mult sport.

Fa miscare!

Specialistii sustin ca activitatea fizică are un rol cheie în reducerea şi eliminarea stresului. Cel puţin 30 de minute pe zi de miscare neintrerupta te vor ajuta să devii mai relaxat. Mersul pe jos printr-un loc plin de verdeata ascultand clipocitul apei, poate fi cel mai ieftin si confortabil mod de relaxare uneori!

Fii fericit! Gandeste pozitiv si construieste-ti o viata plina de realizari!

”Nu am venit pe lume ca sa ne stresam si nici ca sa stresam pe altii! Viata este cel mai frumos dar pe care un suflet il poate primi! Nu lasati stresul sa va distruga sensul vietii voastre!”

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Astăzi am citit aceste cuvinte:

”Înainte de a-mi judeca viața, înainte de a vorbi despre mine, încalță-te cu pantofii mei și parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăiește-mi durerile, îndoielile, bucuriile. Trăiește-mi anii pe care i-am trăit eu. Și cazi acolo unde am căzut eu, și ridică-te așa cum m-am ridicat eu.”
Luigi Pirandello

apoi am descoperit un articol foarte interesant despre împământenire.

Mărturisesc că în copilărie era o adevărată bucurie să alerg desculță prin iarba plină de rouă vara și să simt zăpada cum se topește sub picioare iarna.

Acum copiii mei sunt cei care se bucură de aceste provocări deși mereu stăm cu ochii pe ei si îi atenționăm să se încalțe… pentru a nu se răci…

DESCULT PRIN MARE SI NISIP

”David Wolfe spune că atunci când suntem conectaţi la pământ suntem practic în contact cu orice fiinţă vie conectată la pământ în momentul acela, fie că sunt plante, animale sau alţi oameni de la capătul opus al lumii.

Atunci misiunea noastră devine una de a inspira şi de a promova reconectarea la energia pământului ca un mod simplu şi natural pentru a face o lume mai sănătoasă şi mai bună.

Stai în echilibru, stai conectat, foloseşte-te de cea mai puternică formă de antioxidanţi – anti-inflamatorii din natură. Vindecarea nu trebuie să provină dintr-o injecţie sau un medicament, ea vine direct din pământ, tot ce trebuie să faci este să îţi dai încălţările jos!”

Tot aici am citit că:

Mersul desculţ în aer liber este una dintre modalităţile cele mai minunate, ieftine şi puternice de a ne conecta la pământ şi care poate contribui, de asemenea, şi accelera refacerea ţesuturilor şi înlăturarea durerilor musculare în urma exerciţiilor extenuante.

Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este în legătură cu pământul, de la un cablu electric, o ţeavă sau chiar un copac, poate fi o metodă bună de a ne încărca cu electronii negativi.

O altă soluţie pe care majoritatea dintre noi o folosim fără să ne dăm seama este duşul. În timp ce facem duş, suntem în contact cu energia pământului prin apa care curge prin ţevile îngropate în pământ, aceasta fiind şi una din explicaţiile pentru care ne simţim aşa de bine la duş şi chiar este locul unde avem inspiraţie şi ne vin tot felul de idei. ”

”Locul ideal pentru mersul pe jos în picioarele goale este pe plajă, în apropierea sau în apă, pentru că apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, conţine în cea mai mare parte a sa apă, astfel încât se creează o conexiune bună. Iarba, mai ales dacă este acoperită cu rouă, pe care te-ai putea plimba dacă te trezeşti dimineaţa devreme, este o altă suprafaţă extrem de potrivită. Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atâta timp cât acesta nu a fost izolat.

Aşa că, dacă aţi merge desculţ, veţi înmagazina electroni pe corpul îi va stoca, iar aceştia vor fi disponibili în orice moment în cazul în care aţi putea avea un traumatism, sau în orice punct în cazul în care un radical liber s-ar putea forma.

Cum ne afectează sângele împământarea?

O altă descoperire foarte importantă, şi una dintre cele mai recente, este faptul că împământarea subţiază sângele, făcându-l mai puţin vâscos. Această descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numărul unu cauzator de moarte în lume.

Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vâscozitatea crescută a sângelui. Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman în modul de evaluare a vâscozităţii sângelui folosind o metodă numită potenţialul zeta. Aceasta măsoară potenţialul celulelelor roşii din sânge, prin determinarea vitezei cu care acestea migrează într-un câmp electric. Se pare că atunci când se produce împământarea, potenţialul zeta creşte repede, ceea ce înseamnă că celulele roşii din sânge au o încărcătură mai mare pe suprafaţa lor, care le îndepărtează una de alta. Această acţiune face ca sângele să se subţieze şi să curgă mai uşor. De asemenea, tensiunea arterială scade semnificativ.

Interesante sunt și aceste descoperiri:

Pielea ta, în general, este un conductor foarte bun. Poţi conecta orice parte a pielii tale la pământ, dar dacă vei compara diferite părţi există una care este deosebit de puternică, şi care este chiar în mijlocul tălpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturişti ca Rinichi 1 (K1).

PUNCTUL K1 DIN TALPA PICIORULUI

Este un punct bine-cunoscut pentru faptul că din punct de vedere conductiv se conectează la toate meridianele de acupunctură şi în esenţă, se conectează la fiecare colţişor al corpului tău. Interesant este că împământarea sau mai degrabă lipsa acesteia, are mult de a face cu înmulţirea bolilor moderne. Când eşti conectat cu pământul (fie că mergi desculţ sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), există un transfer de electroni liberi din pământ în corpul tău. Aceşti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi de om.”

V-aţi întrebat vreodată de ce simţim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarbă udată de roua dimineţii? Sau atunci când ne plimbăm desculţi pe malul mării? …

Ei bine se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvenţa în care o facem.

 

 

.

 

Read Full Post »

Sunteti de acord  ?
Cu varsta nu devii

– mai intelept

– mai destept
– mai tolerant

Asta e un mit!!!Presoanele in varsta pe care le cunosc: bunici, socrii, matusi cu varsta au devenit:
– irascibili
– intoleranti
– incorsetati in parerile lor
– mofturosi”

Eu cred ca prima parte se aplica adultilor care au reusit sa evolueze si sa-si depaseasca propriile frustrari .

 Personal ma simt mai bine acum decat in urma cu 10 ani si peste 10 ani intentionez sa ma simt mai bine ca azi.

sport

sport

Exercitiile regulate de gimnastica nu numai ca incetinesc declinul cerebral care de obicei vine odata cu varsta, ci ar putea ajuta si la intarzierea procesului de imbatranire a creierului, potrivit unui studiu publicat de doctorii Arthur Kramer si Kirk Erickson, citat de Reuters.

Deteriorarea celulelor cerebrale responsabile pentru “functiile executive” (planificare, organizare, memorie si atentie distributiva) ar putea fi ameliorata prin gimnastica.

In cazul oamenilor care prezinta sau nu simptome de senilitate sau sindromul Alzheimer, activitatea fizica moderata si regulata sporeste viteza si agerimea gandirii, dar creste si volumul tesutului cerebral.

In timpul studiului desfasurat intr-o perioada de 6 luni, adulti cu varste cuprinse intre 60 si 75 de ani au facut plimbari de cate 45 de minute pe zi, de trei ori pe saptamana. Acestia si-au imbunatatit atat conditia fizica, cat si conditia psihica: capacitatea lor de a indeplini “functii executive”.

Studii anterioare au demonstrat ca adultii cu o conditie fizica buna prezinta mai putine indicii de deteriorare a materiei cenusii (foarte importanta pentru gandire) decat cei care nu acorda mare atentie exercitiilor fizice. Iar femeile atletice care trec prin menopauza – o perioada de scadere a estrogenului si de probleme de memorie – au mai multa materie cenusie si indeplinesc mai eficient activitatile cerebrale decat femeile care ajung in aceeasi perioada fara pregatire fizica.

Rezultatele cercetarilor arata ca exercitiile fizice pot ameliora efectele imbatranirii asupra declinului cognitiv si ca, desi imbatraneste, creierul isi pastreaza capacitatea de a creste si a se dezvolta.
SECRETUL BATRANETILOR LINISTITE…O DIETA SANATOASA, SPORTUL , MISCAREA SI BUNA DISPOZIT I.E

Read Full Post »