Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘VICOVU DE JOS’ Category

Cu mult timp în urmă, când am fost la Casa memorială a doamnei Sofia Vicoveanca din Vicovu De Jos, jud. Suceava am stat mai mult timp de vorbă cu ea. Am aflat atunci că pe lângă faptul că a cules și interpretat un întreg palmares de cântece din Bucovina și din țară, a jucat în filme (a interpretat personajul Victoria Lipan), a scris mai multe cărți de poezii (am primit și noi câteva cărți), are o mare colecție de porturi populare românești din toate colțurile țării, dar cel mai important ne-am dat seama ca are un suflet extraordinar de frumos. Marea artistă ne spunea atunci că își dorește să aibă un Centru cultural în satul ei natal pentru a putea lăsa moștenire comunității toate operele ei.
Mă bucur sincer că dorința doamnei Sofia Vicoveanca s-a îndeplinit. (Simina Silvia Șcladan)

„N-aș vrea să dau sfaturi, dar anii m-au făcut să mă gândesc, totuși, la faptul că nu luăm nimic cu noi, pentru că goi venim pe lume, goi plecăm din lume…

OMULE, NU TE GÂNDEȘTI?

Omule, un’te grăbești?
Spre ce zări? Mereu tânjești
S-aduni averi împărătești,
Iar timpul zboară – cât clipești,
Și viața-n van ți-o risipești…
Omule, nu te gândești?

Sufletu-și are legea lui,
Mereu năuc, mereu hai-hui,
Nu are vârsta trupului…
Prins de fiorul dorului,
Scrumit în para focului,
Nu dă socoată nimănui…

Acestea-s clipe ‘nălțătoare…
OMULE, stai! Chiar dacă doare,
Gândește-te la mica floare,
Că ne-ncalzim l-același soare,
Că toate-n lume-s trecătoare,
Nici eu, nici tu, n-avem scăpare”, a scris Sofia Vicoveanca.

Read Full Post »