Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor.
Pogorârea Duhului Sfânt a fost anunțată chiar de Iisus la Cina cea de Taină.
„Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”.
Se spune, în „Faptele Apostolilor” (cartea a V-a a Noului Testament), că în ziua Cincizecimii iudaice „toți apostolii erau adunați la un loc și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.
Impresionat de această întâmplare deosebită, Apostolul Petru a ținut o predică în urma căreia s-au botezat 3.000 de suflete. Astfel s-a constituit nucleul primei comunități creștine, sărbătoarea fiind considerată ziua întemeierii Bisericii creștine.
Obiceiul, moștenit de la evrei, de a împodobi casele și bisericile cu ramuri verzi și flori se continuă și astăzi. De Rusalii, credincioșii duc în biserici ramuri de nuc sau de tei, care simbolizează limbile de foc ce s-au pogorât peste Sfinții Apostoli, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri se împodobesc apoi casele și icoanele, fiindcă se consideră a avea puterea de a alunga spiritele rele.