Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2008

DE-AS FI

 

Ţi-aş dărui surâs din Soare,
De-aş fi eu Steaua dimineţii,
Ţi-aş dărui şi Ursa Mare,
Doar ca să-ţi văd surâsul vieţii.

De-aş fi eu floarea din livezi,
Te-aş mângâia când te aşezi,
De-aş fi eu fluture prin flori,
Ţi-aş da nectarul prin fiori.

De-aş fi eu iarba din poieni
Ţi-aş dărui parfum din rouă,
Ca tu să mă îmbrăţişezi,
Încet, cu braţele-amândouă.

De-aş fi eter, eu ţi-aş intra în sânge
Şi corpul tău ţi l-aş iubi, vâltoare,
Ţi-aş dărui în taină arta de-a învinge,
Iar tu mi-ai da, în schimb, o clipă de-alinare.

Scris de Simina Astazi 31:03:2008 la 6:21 pm

 

 

 

Read Full Post »

DRUM BUN IUBITE

 Scris de Simina Astazi 28 martie 2008 la 5:41 pm

DRUM BUN IUBITE

Prieten drag ratacitor prin stele,
Ne-am ajutat mereu in clipe grele,
Mi-ai fost si sprijin, mi-ai fost si iubire,
Iti dau gand bun, acum la despartire.

Nu-ti cer nimic, caci tu mi-ai dat destul,
Mi-ai dat si stele, si iubiri, si vise,
Chiar de-ai lua cu tine orizontul,
Eu tot te-astept cu portile deschise.

Dar lasa-mi gand curat,atunci cand pleci,
Sa te pastrez cu drag in amintire,
Cand te voi cauta prin clipe reci,
Sa imi aduc aminte, de iubire.

Read Full Post »

Datoria

 

O groaznică secetă cuprinsese un ţinut întreg. Iarba mai întâi se îngălbenise şi apoi se ofilise cu totul.

Tufişirile se uscaseră şi copacii îşi pierduseră seva.

 Nu cădea din cer niciun strop de ploaie şi dimineţile veneau una după alta fără să aducă pământului măcar trecătoarea prospeţime a picăturilor de rouă.

Vieţuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile.

Puţine erau acelea care aveau forţa de a fugi din acel deşert care înghiţea totul.

 Zi după zi, seceta era tot mai grea. Până şi rădăcinile adânci înfipte în pământ îşi pierduseră puterea.

Toate fântânile şi izvoarele secară. Apa pâraielor şi a râurilor scăzuse de tot.

Doar o singura floare rămăsese vie, deoarece un izvoraş mai dădea câţiva stropi de apă.

 Izvorul însă era disperat şi spunea:

         Totul este arid, secat şi pe moarte. Şi eu nu pot să fac nimic. Ce noimă au cei doi stropi de apă pe care îi dau?

Prin apropiere era însă un bătrân copac puternic.

Copacul asculta plânsetul izvoraşului şi el, îi spuse micuţului:

         Nimeni nu aşteaptă ca tu să înverzeşti iar întregul deşert. Datoria ta este să ţii în viaţă aceea floare. Atâta doar…

Cu toţii suntem respensabili pentru o floare.

Uităm însă prea adesea de ea şi ne plângem de tot ceea ce nu izbutim să facem!

Sursă: Taifasuri, nr. 161 din 27 martie 2008, p. 2

Read Full Post »

SUS FRUNTEA

 
SUS FRUNTEA

De ce te-nchizi in tine,
Si-n ganduri reci amare,
Provocator stii bine,
De ispitiri fugare.

Ma uit la chipu-ti rece,
Zambind pe sub mustata,
Nu stii ca timpul trece,
Lasand a sa povata?

Te-nvata cum iubirea,
In suflet s-o pastrezi,
Sa-ti incalzeasca firea,
Sa razi, sa te distrezi.

Ca un copil ferice ,
Ca inca este soare,
Ca poate sa ridice,
O frunte visatoare.

Read Full Post »

UMBRA TA

 

In mintile noastre exista diferite parti. Fiecare parte poate avea propriile valori, nevoi, dorinte si comportamente. Pentru ca unele parti isi au originile in traumele copilariei, adesea ele scot la iveala rationamente si emotii specifice unui copil.
– Aceasta explica de ce un om ajunge sa se comporta ca un copil ranit atunci cand punctul sensibil i-a fost atins. In loc sa se comporte responsabil si matur, ajunge la comportamente stranii si irationale.

– Comportamentele disfunctionale si ciudate sunt un indiciu ca undeva mocneste un conflict intre diferite parti ale mintii.

– Sunt multe tehnici pentru comunicarea cu aceste parti, pentru a afla ce doresc si care este scopul lor. Daca intentia unei parti este acceptabila din mai multe puncte de vedere, atunci integrarea si schimbarea devin posibile. Cu toate acestea, cele mai dificile si problematice parti sunt si cel mai greu de observat pentru ca reusesc sa se ascunda sub diferite forme.

– Exista parti care se ascund, sunt nemultumite si fumega adanc in cel mai ascuns colt al mintii. Aceaste parti intunecate rareori vad lumina zilei.Niciodata nu le este permis sa iasa la suprafata pentru ca ele reprezinta ceea ce uram cel mai tare.

– Astfel, existenta lor este negata si apoi proiectata in lume ca ceva care ne va aparea separat, distant si indepartat. Din nefericire, aceasta umbra nu sta fara sa faca nimic.

– De unde stii ca ai o umbra ascunsa in mintea ta?
– Daca te gandesti ca nu ai asa ceva, atunci probabil ca deja ai scos-o la lumina. Prin urmare nu ai nevoie sa citesti mai departe. Cu toate acestea, cei mai multi dintre noi au multe de castigat daca sunt capabili sa identifice aceasta parte ascunsa, dar puternica, a mintii noastre.
– Atunci cind te gandesti la cele mai inalte valori ale tale, fii atent la cele de care de indepartezi cel mai mult.

 

Modalitati pentru a recunoaste umbra :
1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime?
2. Ce comportamente negative urasti cel mai mult?
3. Ce valori nu vei adopta niciodata?
4. Ce este total inacceptabil in cartile pe care le-ai cititi ori despre care ai auzit?
5. Ce situatii iti provoaca greata?
6. De cine iti place cel mai putin?
7. Ce nu ai face niciodata?
8. Ce urasti sau condamni cel mai mult?
9. Pentru ce anume merita cineva sa fie pedepsit?
10. Ce anume indreptateste razbunarea si represaliile?

Exista o lege spirituala care spune ca nu reusim sa vedem in lume decat acele lucruri care exista si in mintea noastra. Cu cat mai mult te indepartezi ori nu vrei sa-ti recunosti umbra, cu atat mai frica iti este de faptul ca asa ceva ai putea fi chiar tu. Uneori, cu toate ca nici nu te-ai gandit vreodata sa ranesti pe cineva, in mod neintentionat si inconstient provoci durere si suferinta unei parti din tine si adesea chiar corpului tau.
Aprecierea intentiei umbrei este primul pas catre vindecare. Ca si presupozitia ?Orice comportament are la baza o intentie pozitiva?. Chiar si atunci cand rezultatul final cauzeaza suferinta, este important de inteles ca aceasta parte a mintii actioneaza urmarind ceva benefic.

Doar rationamentul si logica nu ne pot ajuta prea mult in astfel de situatii. In mod ironic, cu cat rezisti mai mult umbrei, cu atat ii oferi mai multa energie si putere. Atunci vor aparea contradictiile ciudate dintre intentia si comportamentul tau.

Pentru ca nu este posibil sa indepartezi chirurgical aceasta parte a mintii tale, cel mai bun mod de a o vindeca este acceptarea. Imbratiseaz-o intr-un spatiu plin de iubire, inceteaza sa o mai judeci, sa o blamezi ori sa-i opui rezistenta. Imbratiseaza-ti umbra.

Stephen Gilligan, autorul cartii „Curajul de a iubi” spunea:
„Priveste in oglinda la strainul care esti tu. Cand vei putea sa te iubesti si sa te accepti ca pe un nonconformist incurabil, vei avea mai multa libertate sa alegi comportamente mai congruente cu valorile tale.”

„Tot ceea ce avem este rezultatul a ceea ce gandim. Daca un om vorbeste ori se poarta rau, durerea il urmeaza.
Daca un om vorbeste ori se poarta plin de puritate, fericirea il urmeaza ca o umbra care nu-l paraseste niciodata. (Buddha)

Rusia2.jpg Printesa si teatrul cu umbre (2) image by 40ML

Imbatisandu-ti umbra

1. Identifica situatiile in care comportamentul tau nu a fost conform valorilor tale: actiuni de care nu esti mandru/a, de care iti este rusine sau comportamente care in mod constant s-au intors impotriva dorintelor tale.

2. Pentru inceput observa ca aceasta contradictie poate exista numai in conditiile in care tu ai valori pozitive. Reincredinteaza-te ca dai ce-i mai bun din tine pentru a-ti apara aceste valori, pentru a trai in acord cu ele si pentru a le demonstra prin comportamentul tau. Oamenilor le este permis sa faca greseli. Totul este sa inveti din ele si sa mergi mai departe.

3. Folosind lista cu cele 10 intrebari de mai sus, identifica opusul care se ascunde in spatele valorilor tale pozitive. De exemplu daca pretuiesti bunatatea, urasti cruzimea. Daca pui mare pret pe comunicare, vei uri situatiile in care oamenii nu vor sau nu pot sa se exprime pe ei insisi.

4. Fa o scurta cercetare in propriul trecut pentru a observa daca gasesi incidente in care ai experimentat aceste calitati negative ? fie ca le-ai manifestat, fie ca ai fost victima lor. Uneori originile lor se afla inainte de perioadele pe care ti le poti aminti. Faptul ca tu ai o anumita valoare poate fi dovada ca un astfel de incident a avut loc ori poate ca nu ai reusit sa percepi acel incident intr-o lumina clara.
5. In eliberarea de emotii negative si convingeri limitatoare, te poate ajuta sa-ti clarifici evenimentele din trecut ca re-intiparirea evenimentului si revelarea unor perceptii pozitive si mai precise despre ce anume a avut loc.

6. Cateodata viata doare. Oamenii buni au parte si de lucruri rele. Aceasta pare adevarat daca ne limitam la a privi numai pe termen scurt ori numai la pierderile suferite in prezent. Extinde-ti perspectiva pentru a aprecia efectul global asupra intregii tale vieti, asupra a ceea ce se numeste ?calatoria sufletului? si asupra a ceea ai avut de invatat. Cum te-au ajutat aceste lucruri sa evoluezi ori sa cresti? Chiar si atunci cand nu este posibil sa stii exact raspunsul la aceasta intrebare, luand si aceasta ca pe o posibilitate, umbra devine mai usor de acceptat.

7. Umbra ta reflecta o rana veche, adesea un model de comportament cunoscut de la inceputurile timpului. Recunoaste acest model ca pe un arhetip uman si gandeste-te la cat de importante ar putea fi invataturile. Ce intelepciune ar putea gasi aici sufletul tau?

8. E nevoie de smerenie pentru a-ti accepta imperfectiunile, a-ti recunoaste ?nonconformistul incurabil? din interiorul tau, a-ti imbratisa umbra si greselile pe care, poate, le-ai facut.
Te poti iubi pe tine insuti/insati indeajuns pentru a face aceasta?

ARTICOL PRELUAT DE AICI

Read Full Post »

PRIMAVARA

Motto:
E primăvara şi acum din mine
Răsar iar muguri tineri,
De ieri…de azi… de mâine…

PRIMAVARA

Zâmbesc gingaş magnoliile-n soare
Ca să uităm plăcut de aprige orgolii,
Şi contopiţi etern în calda acceptare,
Ne-braţişăm senini sub floarea de magnolii.

Ca să-mpletim iubirea-n primăvară ,
Până ce clipele s-ar contopi în gânduri,
Să-ti dau sărutul cald ale vietii iară,
Şi fericirea să-ti deschidă muguri.

Şi-abia atunci, tu zână primăvară,
Să ningi cu flori, petală cu petală,
Să le-mpleteşti în joc şi le presară,
Pe suflet in visarea-i matinala.

Read Full Post »

COPILUL RASFATAT

Opinia expertilor despre rasfat

„Un copil rasfatat este pretentios, egocentric si nerezonabil“, considera medicul Harvey Karp, creator al DVD-ului si cartii de succes: The Happiest Toddler on the Block (Cel mai fericit copil din cartier). El declara ca poate parea mai usor sa va intelegeti cu un copil rasfatat daca ii satisfaceti cerintele, dar pana la urma, cedand in fata pretentiilor lui il faceti sa se simta izolat si derutat.

 „Daca ii permiteti copilului sa fie rasfatat, plantati o samanta de nemultumire“, spune el. „Pentru ca sunt atat de obisnuiti sa foloseasca manipularea pentru a obtine ceea ce doresc, incat nu-si mai dau seama cand cineva cedeaza in fata lor“.

De unde stiti ca va rasfatati copilul?

Iata care sunt cele mai frecvente 10 greseli pe care pe fac parintii, permitand copilului sa devina rasfatat. Daca va recunoasteti comportamentul in unele dintre ele, trebuie sp stiti ca niciodata nu este prea tarziu sa schimbati lucrurile.

  • Greseala nr. 1. Faceti din copil centrul Universului

    Facand din dorintele copilului prioritatea principala in orice situatie il invatati ca lumea se invarte in jurul lui. Puteti evita asta invatand copilul sa ia in considerare nevoile si dorintele celorlalti, spune medicul Susan Buttross, seful Diviziei de dezvoltare a copilului si de pediatrie comportamentala de la Centrul Medical al Universitatii Mississippi. „Copiii trebuie sa inteleaga sa primeasca si sa ofere. Cand stiu numai sa primeasca, tind sa devina frustrati“, spune ea.

Psihologul Ruth A. Peters, doctor in medicina, autor al manualului de disciplina copilului Laying Down the Law (Stabilirea regulilor), este de acord cu acest punct de vedere. „Rasfatul nu face decat sa-i conduca spre probleme ulterior in viata“, crede ea, adaugand ca un copil rasfatat de obicei se transforma intr-un adult rasfatat, iar adultilor rasfatati le este greu sa-si pastreze locul de munca, partenerul de viata si prietenii.

  • Greseala nr. 2. Ignorarea comportamentului pozitiv
    Ca parinti ocupati si foarte ocupati ce suntem, este posibil sa nu observam cand copiii se joaca in liniste in coltul lor sau cand se feresc singuri de pericole ori probleme. Daca nu le aratati niciodata ca sunteti multumiti de ceea ce fac, declara Karp, ratati ocazia de a consolida importanta comportarii lor pozitive.
  • Greseala nr. 3. Recompensati din greseala comportamentul negativ
    Karp considera ca multi parinti fac greseala ca simultan sa ignore comportamentul pozitiv si sa-l rasplateasca din greseala pe cel negativ. Daca dati atentie copiilor numai cand miorlaie si plang, le transmiteti mesajul ca doar prin crize si plans pot sa va atraga atentia.
  • Greseala nr. 4. Nu reusiti sa impuneti limite clare de comportament
    Daca nu stabiliti si consolidati reguli de buna purtare, considera Buttross, este foarte posibil sa cresteti un copil nepoliticos, necooperant si lipsit de respect fata de cei din jur. Karp adauga ca prin natura lor, copiii mici sunt necivilizati – iar o parte din sarcinile dumneavoastra de parinte este sa-i invatati sa se poarte in societate, cum ar fi sa aiba rabdare si sa-i respecte pe ceilalti.
  • Greseala nr. 5. Nu sunteti consecvent in aplicarea regulilor
    In timp ce unii parinti nu reusesc sa stabileasca limite de comportament, altii stabilesc reguli slabe sau inconsistente, spune Karp. Asta se intampla cand ii spuneti copilului „Nu face cutare lucru“, dar tot ii permiteti sa faca acel lucru.
    Exemple de limite inconsistente sunt faptul ca permiteti copilului mic sa se joace cu mancarea din farfurie in unele zile dar nu in altele sau ca permiteti copilului mai mare sa-si incalce ora de culcare atunci cand nu mai aveti energia sa luptati cu el pentru a o respecta. Daca nu sunteti consecventi asupra regulilor pe care le impuneti, ii transmiteti copilului mesajul ca, de fapt, acele reguli nu sunt atat de importante. Si, desigur, ceea ce doriti sa invatati copilul este exact opusul!
  • Greseala nr. 6. Alegeti lupte pe care nu le puteti castiga
    „Puteti duce batalia de a nu-i da copilului bomboane inainte de masa“, declara Karp, deci regula „fara bomboane“ merita intarita. Dar sunt multe alte standarde mai greu de impus – cum ar fi sa determinati copilul sa manance mazare. „Copiii pot pur si simplu inchide gura sau pot scuipa mancarea“, arata Karp. In astfel de cazuri, sunteti condamnat sa pierdeti lupta inainte de a incepe.
    Si, din nefericire, censecintele unor astfel de batalii pierdute se intind mult mai departe de mazarea aruncata – ducand batalii pe care nu le puteti castiga le aratati copiilor ca va pot sfida si pot scapa nepedepsiti.
  • Greseala nr. 7. Nu trageti copilul la raspundere pentru greselile lui
    Refuzand sa trageti copilul la raspundere cand face o greseala ii transmiteti mesajul ca nu a gresit deloc, considera Buttross. Astfel, copilul invata sa dea vina pe altii oricand apar probleme. Dimpotriva, trebuie sa va invatati copilul ca este important sa-si asume responsibilitatea pentru ceea ce face si apoi sa folositi reguli ferme pentru a va asigura ca o face.
  • Greseala nr. 8. Ii oferiti copilului daruri din motive gresite
    Ceea ce ii cumparati copilului nu este atat de important ca motivul pentru care o faceti, considera Peters. Ea avertizeaza parintii asupra pericolului cumparaturilor „nerezonabile“, cum ar fi sa-i cumparati copilului alta bicicleta deoarece s-a plictisit de cea pe care i-ati cumparat-o acum cateva luni.
    Alta greseala comuna este sa faceti cumparaturi din cauza sentimentului de vinovatie, spune Karp. Cand copilul se intristeaza sau spune „Esti cea mai rea mama din lume“, nu este momentul sa-i luati un cadou. Permitandu-i copilului sa va manipuleze nu-i faceti un bine. Poate ca va primi ce-si doreste, dar bucuria lui va fi mai mica stiind ca ati cumparat cadoul fiindca a insistat el.
  • Greseala nr. 9. Cedati crizelor de furie ale copilului
    Faptul ca va inmuiati cand copilul face o criza de furie este o forma extrema de a-i rasplati comportamentul negativ. Ii dovedeste ca poate obtine orice facand crize – si nu asa merg lucrurile in lumea reala. „Daca dumneavoastra ca adult faceti o criza, vi se intampla lucruri rele“, subliniaza Peters.
  • Greseala nr. 10. Chiar dumneavoastra va purtati ca un copil rasfatat
    „Modul in care interactionati cu familia serveste ca model pentru modul in care copilul se va purta cu altii“, spune Karp. Daca va vaicariti si va plangeti in fata copiilor, ei vor copia modelul“. Proverbul „aschia nu sare departe de trunchi“ este adevarat, deoarece copiii fac ceea ce faceti dumneavoastra, nu ceea ce spuneti.

Rasfatati de mici, rasfatati pe viata

Rasfatul are consecinte care trec dincolo de greutatea de moment de a gestiona un copil necontrolat si rasfatat. El creeaza modele care pot dura toata viata.

Probabil unul dintre cele mai mari dezavantaje ale copiilor rasfatati este acela ca nu au invatat sa munceasca pentru ceva ce-si doresc“, spune Buttross.

„Nu au o etica a muncii si nu au invatat lectia de lupta cu adevarat pentru nazuintele lor“.
„Deoarece oamenii rasfatati obtin prin manipulare ceea ce-si doresc, ei isi construiesc un mod disfunctional de a se raporta la ceilalti. Obiceiurile de rasfat create in copilarie pot necesita 10 ani de terapie pentru a fi abandonate.“, spune Karp.

Corectarea rasfatului

Nu intrati in panica daca tocmai v-ati dat seama ca micutul dumneavoastra este deja sau este pe cale de a deveni rasfatat. Expertii in disciplina copilului spun ca puteti repara pagubele facute de rasfat.
„Spuneti copilului adevarul. Spuneti-i <<am dat-o in bara>> si explicati-i de ce se vor produce niste schimbari. Cand stabiliti noile reguli, precizati clar care vor fi consecintele. Cu cat este mai putina cicaleala si mai multe fapte, cu atat mai bine.“, va sfatuieste Peters.

Mentinerea unei abordari consecvente si eficiente a disciplinei copilului nu este usoara, dar are beneficii pe toata viata. „Astfel, veti creste un copil iubitor si care se iubeste pe sine, empatizeaza cu ceilalti, onest si nu manipulativ. Copilul poate invata cum sa-si aleaga prietenii si partenerii de viata, deoarece daca invata cum sa comunice in mod respectuos, va cauta asta in relatiile cu ceilalti“,

Read Full Post »

Meloterapie

 Gheorghe Iovu – Impacare

Meloterapie pe zodii

Berbec – http://www.youtube.com/v/dtjdtTrQWVA
Taur – http://www.youtube.com/v/Zz83_7n150o
Gemeni – http://www.youtube.com/v/njd7oGy_19g
Rac – http://www.youtube.com/v/1TfMBTylma8
Leu – http://www.youtube.com/v/ppR-my4vY-c
Fecioara – http://www.youtube.com/v/yvp_5E4TKsk
Balanta – http://www.youtube.com/v/PuwQDEdjc9M
Scorpion – http://www.youtube.com/v/M2fjS2IY3k4
Sagetator – http://www.youtube.com/v/b2_fyf-xANg
Capricorn – http://www.youtube.com/v/Hae1MQuk6B8
Varsator – http://www.youtube.com/v/wfgCjsa8YBI
Pesti – http://www.youtube.com/v/j7DoxKEJsQY

Read Full Post »

Lectiile vin intotdeauna atunci cand esti pregatit, iar daca vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ti trebuie pentru pasul urmator” Paulo Coelho

„Dragii mei, trimit din nou acest text, pe care unii poate ca nu l-au citit, altii poate ca au trecut peste el fara sa-l asimileze, asa cum am facut si eu, de altfel.
 In ultima vreme am fost nevoita sa aplic aceasta terapie, pentru ca altfel nu ma vindecam, si va spun cu certitudine ca la mine a functionat   perfect.
 Eu am folosit numai prima parte a frazei,  si anume iarta-ma ca te tin prizonierul gandurilor mele, si am spus-o oricui care imi venea in gand  mai mult de cateva ori, intrucat asta insemna ca acolo aveam o problema. A functionat perfect  si pot spune ca ma simt extrem de usoara si cu multa pace in suflet. Voi continua sa  o spun si de acum inainte, pentru ca am inteles  ca iertarea este singura modalitate de a aduce  lumina si iubire in viata noastra, este singura stare compatibila cu noua energie in care ne aflam acum.

TERAPIA IERTARII – I

     In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati. Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.”
In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase, precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Cine sunt kahuna?
In hawaiiana, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin pastrator al secretului, expert, magistru. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.
 Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili dinHawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept o comoara vie a Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat Foundation of I, o organizatie nonprofit, menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin a indrepta lucrurile, a corecta o eroare.  
Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru rational si stiintific.
 Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
 In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
 Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.
Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.
Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.” Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata,” declara cu umor dr. Len.” Te pot omori, asta-i tot.”
  In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur, cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.
Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.
Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.
Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti – si nimeni altcineva – esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.
 O idee foarte greu de digerat, intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate supraresponsabile. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.
 TERAPIA IERTARII – II …
 Accesul la miracol si, implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical.
Nu va faceti probleme. Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care le-au generat. Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am facut ca acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta.
Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine – reactii in care parca nu eram noi insine, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema.
Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? Nu va faceti probleme, spune dr. Len. O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea sa o faca.”Cand judec o persoana, acea persoana devine un „prizonier al gandurilor mele”.
Creem lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor – care este comuna cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.
Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. Lumea este ceea ce credem ca este, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.
Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar asupra lui insusi.
Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii?
 Am repetat incontinuu:  Imi pare rau. Te rog, iarta-ma, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata, rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca „o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care agenerat-o”.

CERE-TI IERTARE

 De aceea, nu trebuie decat sa * constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa * iti purifici gandirea care a atras-o, printr-un proces de cainta si iertare. Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele (si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul) . Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul insusi.
Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi?
 Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: -cand suntem bolnavi,- cand cineva apropiat este bolnav, -cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine -de sanatate, atunci putem spune corpului: Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma. Si repetam acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.
Daca –copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.
Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, destepte, intelectualizate nu ajung la pacienti. Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.
IN LOC DE CONCLUZIE
 Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller- uri. Una dintre ele se numeste The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care conteaza cel mai mult) si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:
IARTA-MA; TE IERT; MULTUMESC;  TE IUBESC
Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata. 

Read Full Post »

8 MARTIE

Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor – desi ei se plang dar numai pentru ca asa s-au obisnuit –

Pentru ca sunteti cele care numai cand priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete…

Pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi…

 APASA PE IMAGINE PENTRU CADOUL SURPRIZA

VERSURI DE COPIL

MOTTO:
 Am ales sclipiri din stele ,
Pentru ochii mamei mele,
Să-i pătrund enigmele,
Şi să-i mângâi clipele.

PENTRU MAMA

Iar am colindat prin stele,
Ca un zbor de rândunele,
Aur să culeg din ele,
Să-i fac salbă mamei mele.

Mama scumpă, chip iubit,
Tu eşti de ne-nlocuit,
Cât în lume-am colindat,
Altă mamă n-am aflat.

Să-mi alinte numele,
Să-mi dea crez sperantelor,
Şi să-mi fie ghid mereu,
Pentru sufletelul meu.

Multumesc mamă duioasă,
Că mi-ai dat această şansă,
Că mi-ai dat sclipirea vieţii,
Din albastrul dimineţii.

Pentru ca, desi va mai plangeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarate…

Pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea…

Si pentru tot ceea ce reprezentati…

Pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu…

La multi ani pentru toate femeile de 8 Martie

Read Full Post »

Older Posts »