Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘CONCURS’ Category

Uneori surprizele reușesc să ne lumineze o zi normală de toamnă.

Cuvintele rămân mărturie peste timp. Ele ne aduc înțelepciune și ne reamintesc că totul in viață e important de trăit

În lumea asta mare, sunt oameni care reușesc să aducă frumosul în jurul lor și în sufletele semenilor săi, indiferent de vremurile tulburi prin care sunt nevoiți să treacă. Frumosul din sufletul lor nu pot lăsa întunericul, ura și disperarea să pună stăpânire pe sufletele celor dragi lor. Ei se vor strădui să păstreze o lume mai bună, mai optimistă, mai fericită pentru că așa este normalul lăsat de Dumnezeu pe Pământ.

Azi am primit din celălalt capăt de țară un semn de prețuire adus creațiilor mele literare.

Scriem atunci când preaplinul sufletului nostru dorește să reverse in lume frumosul gândurilor izvorâte din sclipirea secundelor nemuritoare prin vremurile veșnic trecătoare.

O diplomă face cât o mie de cuvinte…

Multumesc Editurii DandesPress pentru aportul adus în promovarea literaturii contemporane. Multumesc omului Dan Desliu!

Unui om extraordinar

În aceste vremuri de încercare,
Vremuri de frică, de pandemie,
Reușești să aduci în inimi Soare,
Ce răspândește lumină și omenie.

Aduni cuvinte, aduni poeme,
Le dai speranță oamenilor în durere,
Să nu dispere, n-au de ce se teme,
Cuvintele scrise dau lumii putere.

Dumnezeu nu lasă nimic la-ntâmplare,
Ne dă înțelepciune și multă răbdare,
Ne trimite oameni-îngeri spre îndrumare,
Să trecem liniștiți prin necazul cel mare.

Omule esti vrednic, ești temerar,
Ti-a dat Dumnezeu un frumos Har,
Ești un om harnic, bun îndrumar,
Ești un om extraordinar!

Simina Silvia Șcladan

Mulțumesc din suflet tuturor celor care știu să prețuiască si să transmită gândul bun mai departe.

Read Full Post »

Cred ca viața ne oferă mereu prilej de bucurie atunci când ai în jur oameni frumoși nu numai la trup ci și în fața lui Dumnezeu. Ieri am primit această nouă Diplomă de suflet de la Salonul bucovinean de carte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

Mulțumesc domnului director Petru Bejinariu și domnului profesor Gheorghe Dolinski pentru promovare!

Domnul profesor Gheorghe Dolinski este un om de cultură extraordinar!
Peste timp, cred că a sa casă din Arbore, va ajunge Casa scriitorului Gheorghe Dolinski si va fi inclusă în traseele vizitatorilor, alături de celelalte obiective turistice din Bucovina.
Sincer să vă spun cred că mă bucur enorm că domnul director Petru Bejinariu (care a fost și la singura lansare de carte de a mea în satul natal Calafindești) este bine și că ne susține în continuare pe noi, elevii de la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți precum și pe toți oamenii de cultură români.

Cu aleasă prețuire,

Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

Felicitări stimată doamna Floarea Cărbune, ”Perla de la malul mării”, pentru activitatea literară și pentru promovarea creațiilor literare peste granițele țării! Prin dumneavoastră România și românii de pretutindeni se bucură de literatura română contemporană. Mă onorează prezența mea în lista premianților din Japonia. Mulțumesc din suflet pentru diploma acordată!
Cu aleasă prețuire.

Simina Silvia Șcladan

pentruvoi

VIZIREANU-2A. LUCHIANA. LUCHIAN-3ABĂLAŞEI-2ABĂLAŞEI-4AGORA LITERARĂAL. FLORIN ŢENEALBATROSANA MARIA GÎBUARMONII CULTURALEAURA VĂCEANUBENTEA ANA-MARIABURLACUCIOBOTARIUCONSTANŢA ABĂLAŞEICONSTANTINESCU ELENA-IULIANACRISTIAN-GORUNCRISTINA PREDADENISADOBROGEAELISABETA LUŞCANENYAEXPRESIA IDEIIFLOAREA C.-5FLOAREA CĂRBUNEFLOAREA CĂRBUNE-2FLOAREA CĂRBUNE-3FLORA-MUNTEANUFLORA-MUNTEANU-2FLORA-MUNTEANU-3FRĂŢILĂ GENOVELFRĂŢILĂ GENOVEL-2GEORGE PENAGEORGETAIOANA BURGHELIOANA MARIA-BELEANLIDANALUCHIANM.CĂTRUNĂM.CĂTRUNĂ-2MARIA NICULESCUMARIANA BENDOUMEMORIA SLOVELORMIHAI LEONTEMIHAI LEONTE-2MIHOCMIRELA PETEMIRELA PETE-2MITITELU 001MULLERNALBITORUNOJEOLGA DUŢUPATRICIAPATRICIA LIDIA-2POPESCU-2POPESCU-ADRIANROXANA POIANĂŞCLADANTITINA ŢENEVALERIA TAMAŞVALERIA TAMAŞ-2VASILICA MITREAVIZIREANU

Vezi articolul original

Read Full Post »

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The Louvre Museum has 8.5 million visitors per year. This blog was viewed about 130,000 times in 2014. If it were an exhibit at the Louvre Museum, it would take about 6 days for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Read Full Post »

Anul acesta am aflat cu surpriza ca fetita unei bune prietene Silvia din Calafindesti care acum locuieaste in Australia participa la acest important concurs.

„Este născută la Melbourne în anul 1995, dintr-o familie cu ambii părinți români. Mama ei este din Bucovina, iar tatăl din Bacău. Are o soră mai mică și o pisicuță adorabilă. Este elevă în clasa a XI-a. Este campioană de dans la Australian Dancesport Championships, la categoria dansuri latine și clasice. Visul ei neîmplinit și aprins în inima ei este acela de a ajunge la Blackpool Dance Festival din Londra. ”

Rog toti prietenii si oamenii de bine din Calafindesti si de pretutindeni sa intre pe aceasta adresa ca SA O VOTAM (cu 10 puncte pentru ca este uimitoare) si sa  fim alaturi de Bianca.

http://www.missdiaspora.ro/votare/rating_2012.php?id=230

Sper sa castigi draga Bianca si sa ai amintiri cat mai placute din Romania!

Read Full Post »

DINCOLO DE TĂCERE

Azi am descoperit o poezie scrisă de mine cu mulţi ani în urmă şi publicată în revista culturală Nomen Artis-Dincolo de tăcere:

Imagine

Read Full Post »

INVITAŢIE
”Doamnă SIMINA SILVIA ȘCLADAN sunteţi invitat a participa la Concursul Internaţional „Art & Life”ce va avea loc în cadrul „Japanese Golden Week” (04.29-05.05-2012). Vor fi organizate expoziţii de pictură, grafică, fotografii, măşti tradiţionale, bijuterii, cărţi şi reviste de cultură. Juriul format din artişti japonezi şi doi reprezentaţi români  va delibera premiile.
Locaţia:”Live Bar Darling”-Taito-ku, Tokyo-Japan.
Organizatori:
Shinya Inoguchi şi Cristina Cărbune(Inoguchi)”
Vă felicit doamnă Floarea Cărbune pentru activitatea depusă în promovarea artei și culturii artiștilor români contemporani pe toate meridianele globului și în special în Japonia.
Mulțumim doamnei Cristina Cărbune și domnului Shinya Inoguchi pentru dăruirea cu care reușesc să arate poporului japonez frumusețea culturii românești și să transmită mai departe lumina gândului bun.
Invitația dumneavoastră mă onorează!
Cu aleasă prețuire,
Simina Silvia Șcladan

Read Full Post »

La aniversarea a 162 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu sunteti invitati sa participati la simpozionul ”Eminescu nemuritor” –Ediția a IV a.

Şcoala 17 Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Şcoala Oprişeni – Ucraina, invită copiii școlari și preșcolari să participe la Simpozionul ”Eminescu nemuritor”cu creații proprii sau eseuri despre viața și opera poetului Mihai Eminescu. Se va organiza și o expoziție cu lucrări de artă inspirate din opera marelui poet.

Simpozionul, ajuns la ediţia a patra și a fost iniţiat de învăţătorul Doina Popa. Mai multe date pot fi citite AICI

Copiii se pot înscrie în cadrul proiectului la cele patru secțiuni:

  1. Creație literară
  2. Educație plastică
  3. Recitări din opera      poetului Mihai Eminescu
  4. Montaj literar-muzical

Lucrările pot fi trimise direct la Scoala Generală nr. 17 Botoșani sau pe adresa de e-mail riadana@yahoo.com

Lucrările premiate la ediția a III a a Simpozionului Internațional ”Eminescu nemuritor” pot fi vizionate AICI.

„Considerăm desfăşurarea proiectului o reuşită, prin numărul de participanţi şi prin parteneriatele de colaborare,  devenite tradiţionale, între instituţii din comunitatea botoşăneană şi şcolile româneşti  din Ucraina”, precizează directorul Şcolii nr. 17, profesor Rodica Dodiţă.

Read Full Post »

Sâmbătă 11 iunie 2011, am avut deosebita plăcere de a participa alături de nume de rezonanță ale literaturii românești contemporane la o dublă lansare de carte în București.

Chiar dacă drumul Suceava-București a fost lung și istovitor, bucuria de a (re)vedea oamenii cu suflet de aur, care dăruiesc umanității cele mai sensibile creații izvorâte din preaplinul sufletelor lor, m-a întărit și mi-a dat speranțe că în România vor exista mereu adevărați români care vor duce mai departe cultura și tradițiile acestui popor greu încercat.

Evenimentul a început cu prezentarea cărțți ”Luminișuri” a scriitoarei Elena Buică din Toronto-Canada. Doamna Elisabeta Iosif, Președinta Ligii Scriitorilor Români- Filiala Cluj a deschis evenimentul:

M-a impresionat puterea de muncă și de dăruire a scriitoarei Elena Buică din Toronto, Canada, pentru că  așa cum spunea și doamna Cezarina Adamescu:

”  Ea nu şi-a renegat neamul, originea, patria, limba, educaţia, nevoile, strâmtorările pe care le-a încercat în ceasuri de cumpănă, întreaga viaţă dusă aici. Dimpotrivă, cu trecerea anilor, le-a conferit o aură sacră. Distanţa a nivelat toate asperităţile şi, în mod paradoxal, a apropiat-o de tot ce-i românesc, cu o nevoinţă aproape dureroasă, acerbă care poartă numele DOR şi care, cu ochii închişi devine şi mai intens.”

Vă mulțumesc stimată doamnă Elena Buică pentru carte și pentru tot frumosul pe care l-ați adus în sufletul meu!

A urmat prezentarea volumului ”Universul poveștilor” și festivitatea de premiere a autorilor:

Autorii din volumul de povești ”Universul poveștilor” care au luat parte la acest eveniment sunt:

Arienne Bertin (Georgeta Olteanu)

Floarea Cărbune

Georgeta Nicoleta Chiroiu

Elisabeta Iosif

Elena Stan

Simina Silvia Șcladan

și copiii premiați:

Cristina Alexia Badea

Diana Ștefana Șcladan.

Liga Scriitorilor Români- Filiala București și revista ”Cetatea lui Bucur” au oferit premiile elevilor câștigători și Diplome de excelență autorilor și dascălilor care au îndrumat copiii spre Concursul de povești ”Universul poveștilor”:

S-au citit cele mai îndrăgite povești din ”Universul poveștilor” spre încântarea micilor spectatori:

 

Au fost și vor rămâne clipe de neuitat, în care prietenia dintre oameni a reușit să reunească cele mai tinere condeie, îndrumate  de scriitorii cu suflet mare care au reușit să dea aripi celor mai frumoase vise ale copiilor. Bucuria se putea citi pe chipurile câștigătorilor:

Acest proiect a demonstrat că avem copii valoroşi care educaţi de cei mai dăruiți dascăli reuşesc să ducă mai departe tradiţiile şi valorile neamului nostru.

La final am reușit să facem o fotografie de grup pe treptele Bibliotecii Metropolitane ”Mihail Sadoveanu” din București:

Sper să reușim în continuare să descoperim și să încurajăm copiii de pretutindeni spre a pune pe hărtie gândurile, simțămintele lor fie în proză, fie în versuri.

Și dacă am trăit cu toții un eveniment de suflet, încărcat de cele mai nobile emoții, acest lucru îl datorăm indiscutabil, inițiativei doamnei Elisabeta Iosif care a reușit să reunească ca într-un buchet, creatorii de frumos din țară și din străinătate. Au fost și vor rămâne clipe de neuitat, prin care s-a răsădit sămânța ”cuvântului care zidește” în sufletele tuturor.

 

 Cu preţuire,
Simina Silvia Şcladan

Read Full Post »

Prinţesa Florilor

 

          A fost odată ca niciodată un prinţ frumos şi bun care locuia într-un castel pe vârful munţilor, aproape de cer. Încă de mic îi plăcea să meargă la vânătoare cu tatăl său, împăratul, şi într-una din zile, ajunse până la poala muntelui, unde se întindea o vale plină de flori. Rămase tare uimit cănd văzu un castel înconjurat de flori, dar ce-l uimi şi mai mult fu o tânără prinţesă, ca o zână de frumoasă, care-i întâmpină cu bucurie.

          – Bine-aţi venit în împărăţia florilor mele ! Odihniţi-vă şi răcoriţi-vă, se vede că sunteţi obosiţi !

          – Bine te-am găsit, Prinţesă a Florilor! Îţi mulţumesc de omenia cu care ne primeşti, zise prinţul cel chipeş.

 

          De atunci, prinţul cobora în fiecare zi muntele s-o întâlnească pe Prinţesa Florilor. Erau fericiţi împreună şi vremea trecea pe nesimţite.

          Numai că, în codrul întunecat trăia şi o vrăjitoare, care era tot tânără şi frumoasă, dar care, de multă vreme pusese ochii pe prinţ. Visa să ajungă prinţesă în castelul de lângă cer. Când a văzut că că cei doi se iubesc atât de mult, într-o noapte cu furtună, cu tunete şi fulgere, le-a furat inimile celor doi îndrăgostiţi şi le-a ferecat într-o închisoare  aflată sub pământ de care niciun pământean nu aflase. Ca paznic, vrăjitoarea a pus un balaur cu şapte capete, căruia i-a zis:

          – Să păzeşti cu străşnicie inimile furate, altfel, toate cele şapte capete îţi vor putrezi în adâncul pământului!

          În tot acest timp, şi prinţul şi prinţesa deveniseră trişti, încât nimic nu-i mai interesa din jurul lor. Într-o noapte însă, prinţul avu un vis: se făcea că venise la el zâna cea bună care-i spuse că, dacă vrea să fie fericit, trebuie să plece deîndată să caute inimile furate ce se aflau în închisoarea din adâncul pământului. Îi mai spuse că balaurul cu şapte capete poate fi adormit doar dacă îi cântă din fluier o melodie din tot sufletul lui.

          A doua zi prinţul plecă la drum, şi merse, merse, până ajunse pe tărâmul balaurului. Acolo scoase fluierul din sân şi începu să cânte cu atâta foc, încât rând pe rând, cele şapte capete ale balaurului căzură într-un somn adânc.   Atunci prinţul deschise poarta castelului şi o lumină îl călăuzi să urce în turnul cel mare, unde  într-o cutie neagră şi prăfuită se aflau cele două inimi. Pe dată le luă şi plecă spre prinţesă. Aceasta îl aştepta la fereastră, mai frumoasă ca nicicând.

          -Azi noapte te-am văzut în vis, de-atunci te aştept!  zise cu glas duios şi drăgăstos, Prinţesa Florilor.

          -Nimic nu ne mai poate despărţi de-acum, prinţesa mea!  adăugă cu multă bucurie prinţul.

          Un vuiet însă coborî pe pământ, cerul se întunecă pe dată şi fulgere şi trăsnete brăzdau furioase întunericul. Era vrăjitoarea cea rea, dar prinţul deja îi înapoiase prinţesei inima salvată. De ciudă, vrăjitoarea îmbătrâni pe loc cu o sută de ani şi puterile ei dispărură pe veci.

          Prinţul castelului de lângă cer s-a căsătorit cu Prinţesa Florilor  din castelul de la  poalele munţilor. Ei au făcut o nuntă ca-n poveşti şi cu timpul au adus pe lume doi prinţişori și o prințesă, care alergau nestingheriţi şi fericiţi din vârf de munte până la poalele lui, în împărăţia florilor.

De Diana Ștefana Șcladan

Poveste premiată în cadrul concursului de povești ”Universul poveștilor”

Read Full Post »

Older Posts »