Ghicitul ursitul în noaptea de Sfântul Andrei
Bunica mea mi-a povestit, când eram eu mică, cum era pe vremea ei obiceiul fetelor din Calafindești de a-și ghici ursitul (viitorul soț) în noaptea de Sfântul Andrei.
Odată, când era ea fată de măritat s-a luat cu alte fete de pe uliță ei și au mers să lege cu ață sau funde colorate la gardul de şarampoi a vecinului. Au așteptat să se facă 12 noaptea si abia atunci trebuiau să meargă spre gard cu ochii închiși și de unde se opreau trebuiau să numere nouă pari și pe-al nouălea să-l lege cu fundă sau ață. A doua zi căutau funda după culoarea aleasă și se uitau și dacă era subțire sau gros parul, dacă era subțire apoi și ursitul avea să fie slab, dacă era gros atunci și ursitul avea sa fie mai gras, dacă era neted parul, apoi și ursitul urma să le fie tânăr, dacă era cioturos – mirele urma să fie bătrân…
Bunica a legat un par adăugit și toată lumea i-a spus că se va mărita cu un om care a mai fost însurat odată și are copil. Tare s-a supărat bunica mea atunci pe acel par de răchită dar timpul a trecut și a venit al doilea război mondial. Toți băieții au plecat la oaste și măritișul bunicii s-a tot amânat până într-o zi când la casa părintească a venit un bărbat blond, înalt și cu niște ochi albaștri ca cerul…era bunicul Iulian. Era din satul vecin din Șerbăuți, dar lucra la București la aprovizionarea cu cuburi de gheață a restaurantelor mari ale capitalei, vorbea și românește dar și ucrainește și spunea că este singur de mult timp deoarece soția lui fugise cu boierul din sat în alt județ și când a mers să-și ia fetița a fost alungat cu pușca de pe moșie. Soția lui nu mai vroia sa se întoarcă acasă dorind să rămână cu boierul. Părinții bunicii mele (străbunicii mei Vasile și Măriuca) s-au hotărât să o căsătorească pe fata lor (bunica mea Elisaveta) cu acest bărbat tânăr și arătos. Și uite așa bunicii mele i s-au adeverit cele sortite în noaptea de Sfântul Andrei.
Am crescut cu poveștile bunicii și acum le povestesc copiilor și nepoților mei. i place când se adună lângă mine și așteaptă să le spun povești de demult….
Voi încerca încet-încet să mi le amintesc și să le scriu pentru a nu se uita și pierde amintirile atât de dragi nouă, amintirile care ne ajută să ne regăsim rădăcinile neamului nostru.
Simina Silvia Șcladan
Relaxare's Weblog 
Foarte frumos!
Mulțumesc!