![]()

Câştigă satisfacţie gândind măreţ:
Nu-ţi impune limite. Singurele limite reale pe care le avem sunt acelea pe care ni le autoimpunem nouă înşine. Când îţi stabileşti obiective, lasă-ţi mintea să-şi imagineze lucruri cu mult mai mari, mai grandioase decât cele atinse anterior. Este mai bine să ţinteşti către stele şi să aterizezi pe Lună sau să ţinteşti către Lună şi să aterizezi în dosul curţii vecinului ? Când îţi stabilesc obiective prea mici, reuşesc mereu să le realizez, dar primesc foarte puţină satisfacţie. În schimb, atunci când îmi stabilesc obiective mari şi aproape le realizez, mă simt foarte bucuros. Există întotdeauna un mai mare simţ al realizării când forţez lucrurile, chiar dacă nu realizez în totalitate ce mi-am propus. Mai mult, acest lucru îmi oferă încrederea că data viitoare aş putea face ceva mai bun. Reţine, a fi cel mai bun nu este important – important este să dai tu ce ai mai bun din tine.Nu suntem condamnaţi să fim oameni mediocri. Avem puterea în noi de a trăi viaţa la maxim. Dacă-ţi stabileşti obiective măreţe şi încerci să le realizezi, te vei diferenţia automat faţă de ceilalţi din jurul tău. Ţine minte că orice este posibil pentru cel care crede în acest lucru.
O altă problemă comună este aceea că mulţi oameni suferă de ceea ce se numeşte gândire pe termen scurt. Nu se acordă atenţie gândirii pe termen lung. Acest lucru este specific pentru foarte mulţi tineri. Ceva se doreşte şi trebuie obţinut astăzi. În zilele noastre, mulţi oameni au destui bani la dispoziţie şi pot plăti prin cărţi de credit, aşa încât ei cumpără ce-şi doresc acum şi se tem mai târziu de plăţile pe care le vor face. Suntem absolut uimit că atât de mulţi oameni nu au idee cât de mult cheltuiesc în plus procedând în acest mod. Când eram mai tânăr, obişnuiam să-mi folosesc cărţile de credit până la limită şi să replătesc (reîncarc contul) la suma minimă lunar. Şi asta doar pentru că eram foarte nerăbdător să cumpăr ceva şi nu puteam aştepta să fac economii. Vroiam să-mi cumpăr acel ceva imediat. Nici măcar nu mă interesa dacă aveam sau nu neapărat nevoie de un produs. Totuşi, într-o zi am decis să calculez cât plătisem în favoarea acelui privilegiu de a achiziţiona mai devreme. Am rămas şocat. Din acel moment mi-am redus datoriile şi acum am o strategie „mai calculată”: chiar am nevoie de acel produs sau nu ?
Un alt clasic exemplu este a cumpăra ce este cel mai ieftin doar pentru că vroiam acel produs şi nu-mi puteam permite ceva mai scump. Acest lucru s-a dovedit a fi o risipă completă de bani deoarece nu eram pe deplin mulţumit de produs. Am înţeles atunci că produsul ieftin nu putea realiza ceea ce doream eu. De aceea, era mai bine să aştept până când strângeam bani şi-mi puteam permite o versiune mai scumpă şi asta după ce mă asiguram că va fi capabil să realizeze ceea ce doresc. Deşi am folosit aici un simplu exemplu legat de cumpărături, acest principiu se aplică şi în multe alte situaţii. Decide-te asupra ceea ce doreşti să obţii pe o perioadă lungă de timp şi fă un pas astăzi pe drumul către realizare. Cercetează-ţi obiectivul pentru a te asigura că este exact ceea ce-ti doreşti. Asigură-te că eşti pregătit/ă pentru a plăti un preţ (nu doar dolari, adică bani, ci mai ales timp, efort, sacrificii, etc.).
Nu poţi eşua dacă dai din tine mai mult de 100%
În orice efort depus, oferă mereu mai mult de 100%. De fiecare dată când vei face acest lucru, vei observa că răsplata va fi întotdeauna cu mult mai mare decât extra-efortul depus. Unii oameni se referă la acest concept al succesului ca fiind „going the extra mile”. Asta înseamnă că trebuie să oferi oamenilor mai mult decât aceştia aşteaptă.
Dacă doreşti o promovare la locul de muncă, cel mai sigur lucru pentru a o obţine este să oferi mai mult. Angaja-torii îi privesc favorabil pe acei angajaţi care sunt inovativi şi oferă mai mult decât se aşteaptă de la ei. Un exemplu al acestui tip de comportament : când ai primit un nou job sau responsabilitate, observă noile sarcini pe care le ai. În plus, caută căile mai bune şi mai eficiente pentru a realiza ceva. Fă efortul de a-ţi dezvolta aptitudini adiţionale pentru a te pregăti de promovare, cum ar fi studiul despre conducerea unei firme, leadership sau cum să-i motivezi pe oameni. Ai întotdeauna grijă să-ţi îndeplineşti sarcinile la termenele stabilite. Pentru aceia care lucrează direct cu clienţii, oferiţi-le mereu mai mult decât aceştia aşteaptă şi vânzările vor creşte. Uneori, o simplu zâmbet cald şi o atenţie curtenitoare la necesităţile clienţilor sunt suficiente. Caută să afli nevoile clienţilor pentru a putea să le satisfaci aceste nevoi. Este important să satisfaci nevoile clienţilor. Te-ai găsit vreodată în situaţia de a intra într-un magazin şi toată lumea să fie posomo-râtă şi să nu dorească să te servească ? Ai simţi dorinţa de a cumpăra de la ei ? Ei bine, nu. Dar, mergi într-un magazin în care vânzătorii par să fie feriţi să te vadă şi să dorească să te ajute – dorinţa de a cumpăra produsele lor va fi mult mai puternică. În viaţa ta de familie, oferă mai mult decât se aşteaptă ceilalţi să primească de la tine. Relaţiile tale vor înflori şi se vor consolida. Nu uita: cu cât vei oferi mai mult fără a aştepta să primeşti, cu atât mai mult vei câştiga.
Obţine prieteni, bani şi putere, prin entuziasm şi umor:
Entuziasmul înseamnă să ai o dorinţă arzătoare şi intensă legată de ceva anume. Mai înseamnă şi a avea un interes sau o pasiune puternică pentru ceva. Unii oameni spun că entuziasmul este sinonim cu a avea chef de viaţă Poţi să-ţi dai seama foarte uşor când o persoană este entuziasmat/ă. Se obsevă în tonul vocii şi în expresiile faciale atunci cânt vorbesc despre ceva cu interes, entuziasmaţi. Când cineva este entuziasmat de propriul subiect, ne simţim mult mai înclinaţi să ascultăm ce spune. Se pare că oamenii entuziaşti reuşesc să realizeze ceea ce şi-au propus. Energia lor este foarte mare şi direcţionată. Ei ajung la „destinaţia” dorită, pare-se, fără prea mult efort. E aproape ca şi cum ar avea capacitatea de a trece peste clădirile înalte dintr-o singură săritură. Când cineva neîntu-ziasmat încearcă să facă acelaşi lucru, se împiedică şi cade. Uneori, ni se pare că nu avem entuziasm pentru nimic. Tot ce vrem să facem este să ne uităm la TV şi să fim un necunoscut. Te-ai aflat vreodată în situaţia de a gândi că nimic nu te interesează ? Dar, te-ai întrebat vreodată cum de eşti atât de entuziasmat/ă ? O soluţie pentru a creşte nivelul de entuziasm este să afli informaţii despre ceva. Vei observa că, cu cât vei descoperi mai mult, cu atât vei vrea să afli mai multe. Pe măsură ce afli câte ceva, dorinţa ta de a descoperi mai multe va creşte. Pe măsură ce vei începe să experimentezi mici succese, va creşte şi dorinţa de a avea succese şi mai mari. În acest fel se dezvoltă entuziasmul. Să spunem că scopul tău este să ai propria ta casă fără nici o datorie în următorii 5 ani deoarece în prezent închiriezi o casă care nu-ţi place. Cu cât vei afla mai multe despre cum să atingi acest ţel, cu atât îţi vei dori mai mult casa şi cu atât vei deveni mai entuziastă de ea. Vei începe să te întrebi ce tip de casă doreşti. Te vei uita la câteva case şi-ţi vei imagina momentul în care vei locui în acea casă. Vei şti ce culoare vor avea pereţii, în ce cartier se va situa, cum va arăta grădina, cum vei investi în ea etc. În curând, ori de câte ori vei vorbi despre casă, vocea şi gesticulaţiile tale vor fi intense şi pline de entuziasm. Şi credeţi-mă,acest lucru chiar funcţionază!
Cel mai sigur mod de a ucide apatia este entuziasmul. Umorul este o altă mare unealtă pentru dezvoltarea entuzias-mului. Trebuie să putem râde de greşelile noastre. Nu trebuie să fim prea serioşi.Dacă o vom face, vom fi înclinaţi către o gândire pesimistă şi ştim cu toţii ce influenţe nefaste are acest mod de a gândi. Un alt mod de a dezvolta capacitatea de a fi entuziast şi de a avea simţul umorului este să acţionăm „ca şi cum”. Prin asta vreau să spun că dacă acţionăm ca şi cum am fi entuziaşti, atunci vom deveni entuziaşti. Aceasta e o tehnică de îndrumare a creierului pentru a atinge scopul de a fi entuziaşti şi funcţionează foarte bine. Încearcă. Data viitoare când te simţi depăşit/ă de situaţie, acţionează „ca şi cum” ai fi entuziastă. Vei fi surprins/ă de schimba- rea pe care acest principiu o va aduce circumstanţelor în care te afli.


